Acordurile cu Rusia, o gură de oxigen pentru Ianukovici

Pe termen scurt, noile acorduri încheiate cu Rusia îi vor permite Ucrainei să continue baletul între Est și Vest, însă pe termen mediu și lung ele nu fac decât să încarce nota de plată pe care o va avea de achitat Ucraina, pentru amânarea reformelor.

Marți, 17 decembrie, la Kremlin, președinții Rusiei și Ucrainei, Vladimir Putin și Viktor Ianukovici au bătut palma. Din nou. S-au semnat nu mai puțin de 14 documente. Cele mai importante sunt anexa la contractul de cumpărare a gazului, semnat în 2009 de premierii Iulia Timoșenko și Vladimir Putin, contract pentru care „doamna de fier” a Ucrainei este astăzi în închisoare și împrumutul de 15 miliarde $ SUA, prin care Moscova va cumpăra obligațiile emise de Kiev.

Prin anexa semnată de Naftogaz Ucraina și Gazprom, prețul pentru mia de metri cubi de gaz va scădea de la 406 la 268,5 $, în condițiile în care Kievul și-a redus constant în ultimii ani cantitatea de gaz cumpărată, de la 54,3 miliarde m³ în 2007, la 33 miliarde în 2012 și doar 18 miliarde, în primele 9 luni ale acestui an. Totuși, premierul Mykola Azarov a promis Rusiei că Ucraina va cumpăra în 2013 nu mai puțin de 26 miliarde de metri cubi. În acest timp, Armenia plătește 189 $ iar Belarus 163 $ pentru 1000 m³ de gaz. Președintele Putin a promis că noul preț este doar unul temporar care poate să scadă pe măsură ce se va adânci cooperarea în sfera energetică, cu referire la consorțiul Naftogaz-Gazprom care va administra conductele de tranzit de pe teritoriul Ucrainei, a cărui înființare Moscova a negociat-o încă din 2003, cu președintele Leonid Kucima. Vladimir Putin a mai promis că Rusia va ridica toate bariele care limitează importurile produselor ucrainene, de la țevi la ciocolată și bomboane, ridicate în acest an ca mijloc de presiune asupra Kievului pentru a-l împiedica să semneze acordurile cu UE. Liderul de la Kremlin a anunțat cumpărarea de obligațiuni în valoare de 15 miliarde $ SUA, fără nici o condiție, spre deosebire de împrumutul proiectat de FMI, condiționat de reformarea pieței valutare și a celei energetice.

Analiștii economici, atât cei ruși, ucraineni, cât și occidentali sunt unanimi în a aprecia că acest împrumut este o gură de oxigen pentru Ianukovici, dar nu mai mult. Problemele economiei ucrainene sunt mult prea grave iar criza este mult prea adâncă pentru a putea stabiliza situația. Cele 15 miliarde promise de Putin se vor adăuga la datoria deja acumulată, de 135 miliarde $, adică 17,2 % din PIB-ul Ucrainei. În 2014, Kievul va trebui să plătească datorii scadente de 3,7 miliarde $ către FMI, din care 1,2 miliarde în primul trimestru. În aprilie 2014, va trebui să răscumpere euro-bonduri în valoare de 1 miliard $. Potrivit Bloomberg, în următorii doi ani, Ucraina va avea de plătit 17 miliarde $ SUA. Asta în condițiile în care rezervele valutare s-au înjumătățit în ultimii ani, ajungând astăzi la doar 18,7 miliarde $.

Printre alte decizii anunțate după ședința comisiei interguvernamentale de la 17 decembrie, atrage atenția cea privind pregătirea pentru semnare a unor acorduri care să permită schimbarea tehnicii militare a flotei ruse din Marea Neagră, cu baza în Crimeea. Potrivit acordului de la Harkov, din aprilie 2010, semnat de președinții Dmitri Medvedev și Viktor Ianukovici, prin care s-a extins perioada de dislocare a flotei ruse în Ucraina, din 2017 până în anul 2042, cu posibilitatea prelungirii pe încă 5 ani, adică până în 2047, modernizarea armamentului se face strict pe principiul „clasă pentru clasă”, cu controlul Kievului pentru orice transfer de tehnică militară. Viitoarele documente bilaterale ar putea să reducă controlul Kievului, menținut mai mult formal, potrivit presei ucrainene care a relatat despre modernizarea flotei ruse fără consultarea părții ucrainene.

Cum se explică concesiile pe care liderul de la Kremlin le-a făcut Ucrainei, după ce mai bine de trei ani a refuzat să reducă prețul la gaz sau să acorde împrumuturi?

Cu ocazia recentei conferințe anuale de presă, întrebat despre relația cu Ucraina, Putin a devenit melancolic, vorbind despre „poporul frate” care se află într-o situație economică dificilă și care trebuie ajutat. La Kiev, însă, Ianukovici a vorbit despre interesul Rusiei de a nu pierde piața ucraineană a gazului. Și despre preconizatul consorțiu care să administreze rețelele de tranzit ale gazului de pe teritoriul Ucrainei, părerile celor doi președinți sunt diferite. Putin spune că amânarea realizării consorțiului a dus la construcția North Stream și la debutul lucrărilor pentru South Stream, ceea ce ar fi scăzut valoarea rețelei care tranzitează Ucraina. De partea cealaltă, Ianukovici subliniază valoarea pe care rețeaua ar avea-o pentru Rusia, și promite că modernizarea îi va crește capacitatea la 180 de miliarde m³/ an, de la 120 de miliarde cât este astăzi. Numai că, abia dacă 70 miliarde m³/ an tranzitează acum Ucraina, mult sub capacitatea conductei.

Maidanul a răsuflat ușurat, chiar dacă nu pe de-a-întregul, temându-se de înțelegeri secrete între cei doi președinți, care să țină Ucraina prizonieră în zona de influență a Rusiei. Ianukovici n-a semnat aderarea Ucrainei la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan și nici nu putea. În fapt, ar trebui semnate peste 200 de acorduri, iar procesul de aderare ar dura aproape doi ani. De altfel, președintele Ianukovici a afirmat că în următoarele luni se vor analiza toate documentele Uniunii Vamale, iar cele care nu contravin tratatelor încheiate de Ucraina ar putea fi semnate și de Kiev. Deocamdată, Ucraina rămâne observator la Uniunea Vamală și la Comisia economică euro-asiatică și-și menține intenția de a încheia acordurile cu UE, pe care nu le-a semnat la Vilnius, a afirmat liderul de la Kiev, într-o conferință de presă organizată la revenirea din Rusia. Ianukovici a reluat argumentele vechi: Kievul face o „pauză” pentru „a găsi răspuns la întrebarea” care sunt plusurile și minusurile acordurilor cu Bruxelles-ul și a solicitat reglarea unor detalii în format trilateral, Ucraina, UE și Rusia.

Prevederile acordurilor cu Moscova n-au reușit să calmeze nervozitatea Maidanului, care rămâne vigilent la derapajele spre est ale puterii. Situația rămâne tensionată în centrul Kievului, iar demonstrația care a început la 1 decembrie nu dă semne că ar fi pe moarte. Cu toate acestea, o analiză sumară nu le dă prea multe șanse pe termen scurt manifestanților. În primul rând, opoziția de pe Maidan nu are un lider politic care să se pună în fruntea mișcării. În al doilea rând, opoziția politică este prea fragmentată ca să fie o amenințare puternică pentru regimul lui Ianukovici, care va putea supraviețui încă multe luni de acum încolo. În al treilea rând, în societatea ucraineană nu s-a format o majoritate care să susțină aderarea la UE, recentele sondaje indicând 40% pentru UE și 30% pentru Uniunea Vamală. În al patrulea rând, protestele nu pot continua la nesfârșit, ele au izbucnit datorită violențelor trupelor speciale Berkut împotriva câtorva sute de studenți din piață, iar dacă astfel de intervenții violente nu se vor repeta, cel mai probabil manifestația va muri în câteva zile/ săptămâni și din cauza condițiilor atmosferice.

Mulți comentatori de la Moscova și Kiev cred că demonstrația maraton din Piața Independenței i-a fost de mare ajutor lui Ianukovici în obținerea unor condiții mai bune, pe care anterior Putin le refuzase. De altfel, în ciuda presiunii UE și SUA asupra Ucrainei, Occidentul n-a fost gata să ofere nimic concret unei țări aflate într-o dramatică criză economică, pe când Rusia a făcut-o. Pe termen scurt, noile acorduri încheiate cu Rusia îi vor permite Ucrainei să continue baletul între Est și Vest, însă pe termen mediu și lung ele nu fac decât să încarce nota de plată pe care o va avea Ucraina de plătit, pentru amânarea reformelor.