Pe aceeași temă
Summit-ul NATO de la Riga a fost dominat de problema misiunii in Afganistan. Cea mai ambitioasa si periculoasa misiune din istoria Aliantei depinde de fapt de riscurile asumate de militarii britanici, canadieni si olandezi, singurii care infrunta rebeliunea talibana din sudul tarii. Din randul acestor trupe provin si 90% dintre victimele Aliantei, in timp ce soldatii germani, francezi, spanioli si italieni sunt desfasurati in zonele calme din nordul si in vestul Afganistanului.
Cea mai sensibila tema discutata la Riga a fost cea a celor peste 100 de "restrictii nationale" impuse de 20 din cele 26 de tari membre NATO privind angajamentul propriilor trupe din Afganistan. Restrictiile limiteaza participarea la operatiuni militare sau impiedica implicarea trupelor respective in luptele violente din sudul tarii, mai ales in Kandahar.
Cateva state au promis la Riga ca vor ridica parte din aceste restrictii, fara a fi dispuse insa sa desfasoare trupe in sud. Angela Merkel a avut la Riga un mesaj "pacifist", care arata cat de sensibila e problema restrictiilor. "Nu poate fi vorba de o misiune pur militara. Trebuie sa ne batem si pentru a cuceri inimile oamenilor", a spus cancelarul german. Dar aceasta batalie pentru "cucerirea sufletelor" afganilor produce situatii tragice si hilare. In vara, soldatii canadieni care luptau contra insurgentei talibane din sud au cerut sprijinul francezilor. Ajutorul le-a fost refuzat insa de la Paris, trupele franceze din Afganistan neavand mandatul Parisului sa se implice in luptele sud, in afara capitalei Kabul. Potrivit unor surse citate de Le Figaro, francezii au justificat la Riga ca ISAF, misiunea NATO din Afganistan, "nu a fost conceputa pentru lupte", iar soldatii trimisi acolo "nu sunt formati pentru asa ceva". Franta s-a angajat totusi sa permita trimiterea unor soldati in sud, in afara capitalei Kabul, in situatii de urgenta, "de la caz la caz si la cerere".
Summit-ul de la Riga a aratat cat de putine sunt tarile occidentale dispuse sa-si asume riscuri si sa se implice cu forte combatante in misiunile Aliantei care garanteaza siguranta civilizatiei occidentale. Pe de alta parte, nu se puteau astepta rezultate spectaculoase, cu atat mai putin clarificarea unei viziuni privind rolul Aliantei de la un summit la care au participat liderii aflati in dificultate, la sfarsitul mandatului, precum Chirac, Blair sau Bush.
Rostul NATO ramane in continuare sub semnul intrebarii
Interviu cu Michael Radu, presedintele Centrului de studiere a terorismului din cadrul Foreign Policy Research Institute, Philadelphia
Inaintea summit-ului de la Riga scriati in Romania libera ca NATO "este in coma". Dadeati exemplul Afganistanului, cu americanii, britanicii, olandezii si canadienii riscandu-si viata in sud, in timp ce restul membrilor Aliantei sunt in nord, avand restrictii din partea guvernelor lor sa se implice in luptele violente.
S-au facut promisiuni ca unele tari vor usura restrictiile impuse militarilor lor de a se implica in sudul violent al Afganistanului. Sa vedem insa cum vor fi respectate.
Si nu s-a discutat problema fundamentala. Cand intre membrii de baza ai Aliantei exista diferente profunde atat politice, cat si de pregatire militara, devin necesare intrebarile asupra rostului intregii Aliante.
Criza s-ar datora diferentelor de viziune din ce in ce mai mari intre Europa continentala si SUA si Marea Britanie?
Nu, lucrurile sunt mai nuantate. In primul rand nu se poate discuta despre "Europa continentala" in contextul NATO. Fata de majoritatea tarilor din Europa Occidentala, fostele tari din Tratatul de la Varsovia care sunt acum in NATO au o vedere cu totul diferita in ce priveste rolul Aliantei si pericolele strategice pe care aceste tari le intrezaresc intr-un viitor nu foarte indepartat.
In plus, nu sunt atat de convins ca un viitor guvern britanic, chiar laburist, dar dupa Tony Blair, va avea aceeasi atitudine fata de Alianta sau chiar fata de Statele Unite.
In ultima instanta, chestiunea este una culturala, care are aspecte politice si militare. Pentru Europa Occidentala, in general, pericolul strategic nu mai exista, sau cel putin nu este un pericol militar cum a fost pe vremea Razboiului Rece. Relatiile cu Rusia sunt foarte bune, dependenta de Rusia e din ce in ce mai mare la nivel energetic, iar rostul Aliantei e sub semnul indoielii. Si asta se reflecta in atitudinea concreta, in ceea ce se intampla acum in Afganistan. Pentru tarile din Europa fosta comunista, situatia este foarte diferita. Atat istoria, cat si geografia le fac sa priveasca Rusia din cu totul alt punct de vedere, cu mai putina prietenie si incredere. Ele nu se bazeaza pe faptul ca sunt membre ale UE pentru a-si asigura apararea in fata unei viitoare amenintari dinspre rasarit. NATO este singura solutie si, prin NATO, aceste tari, fie pe fata, fie altfel, inteleg de fapt Statele Unite.
Diferenta culturala este deci mai degraba intre Vechea Europa si Noua Europa, aici sa fie granita?
In linii mari, da. Sunt si in Europa Occidentala, continentala, anumite tari care inca iau in serios NATO, cel putin in masura capacitatii lor, cum ar fi Olanda, Danemarca, chiar si Norvegia, care nu este in UE. Insa cele mai importante in sensul marimii, Franta, Germania, Italia si Spania, sunt de cu totul alta opinie. Iar asta nu este doar o chestiune de ideologie a partidului la putere, pentru ca aceste guverne reprezinta, de fapt, pozitia alegatorilor. Aici revenim la problema fundamentala, care este una culturala.
Dupa 11 septembrie, statele NATO au invocat articolul 5, "toti pentru unul, unul pentru toti". Criticii administratiei Bush au spus atunci ca Statele Unite au gresit preferand sa actioneze fara NATO in Afganistan si ca restul tarilor din NATO s-ar fi simtit jignite ca americanii au actionat singuri contra regimului taliban, desi fusese invocat articolul 5. Privind retrospectiv si vazand misiunea NATO in Afganistan, nu au procedat totusi corect americanii?
Desigur. Sa ne imaginam ca, dupa 11 septembrie, SUA ar fi cerut membrilor NATO sa participe la un atac impotriva regimului taliban si aliatilor sai, Al-Qaida. Ar fi durat jumatate de an pana cand diferitele guverne s-ar fi hotarat ce sa trimita, cati soldati sa trimita, unde sa-i trimita, sub conducerea cui sa-i trimita? Pana atunci cine stie ce s-ar mai fi intamplat in Afganistan si, probabil, si in Pakistan?
Este si chestiunea de capacitate. Cu ce ar fi putut sa participe marea majoritate a membrilor NATO in campania din 2001 din Afganistan, o campanie bazata in primul rand pe trupe speciale, antrenate pentru razboi in zone de munte si cu o vitala componenta aeriana? Foarte putine dintre tarile europene, poate doar Marea Britanie si Turcia, ar fi avut capacitatea de a participa in mod efectiv la o asemenea campanie.
Dupa summit-ul de la Riga sunteti mai optimist privind viitorul Aliantei?
Nu pot sa fiu decat foarte sceptic, mai ales ca a intervenit la Riga inca un fapt, nesurprinzator, insa public. Si anume, faptul ca presedintele Bush refuza in continuare sa recunoasca care este pozitia Rusiei fata de interesele SUA si cele ale unui mare numar de aliati din NATO. El a continuat sa discute despre necesitatea strangerii relatiei cu Rusia, chiar dupa ceea ce se intamplase la Londra (n. red. - moartea lui Litvinenko) in preajma intrunirii de la Riga. Sunt tot mai multe semnale ca situatia Rusiei nu e decisa de "un om bun", cum l-a definit presedintele Bush pe Putin, "vazandu-i sufletul in ochi", ci de o anumita realitate istorica pe care Putin nu face decat sa o reflecte intr-o forma mai noua.
A consemnat Gelu Trandafir
