Alegeri in Marea Britanie: Cursa foarte stransa; conservatorii lui May au pierdut teren

E.b. | 08.06.2017

Alegerile parlamentare. Britanicii sunt asteptati azi la urne. Este si un un fel de ultima incercare a premierului Theresa May de a legitima iesirea tarii din Uniunea Europeana, la un an de la votul pentru Brexit. Cursa este cu mult mai stransa decat se asteptau multi, in urma cu o luna.

Pe aceeași temă

 

Theresa May a convocat alegerile anticipate in luna aprilie, iar cateva zile mai tarziu Parlamentul a fost dizolvat.

 

Dorinta premierului a fost de a avea un guvern unit, insa e drept ca a vrut sa profite si de disensiunile din interiorul Partidului Laburist.

 

Cursa este cu mult mai stransa decat se asteptau multi, in urma cu o luna, scrie The Telegraph, preluat de ziare.com.

 

Conservatorii Theresei May au pierdut constant teren, in ultimele saptamani, in timp ce laburistii lui Jeremy Corbyn sunt in continua crestere, arata un grafic realizat de The Economist.

 

Conservatorii conduc cu 43,1 la suta in preferintele electoratului, in timp ce laburistii au 36,8 la suta. Pe locul 3 sunt liberal-democratii, cu doar 7,8 la suta, in timp ce UKIP are 4,6 la suta.

 

De remarcat ca, atunci cand a convocat alegerile anticipate, May isi conducea partidul la 17 procente in fata laburistilor, insa cota a scazut semnificativ dupa atentatele din Manchester, din 22 mai.

 

Sunt puse in joc cele 650 de locuri din Parlamentul britanic, dupa ce 522 de alesi din fosta Legislatura, cu mult peste pragul de doua treimi necesar, au votat pentru alegeri anticipate.

 

In continuare, se va forma un guvern sau va fi o coalitie de guvernare. Acest nou guvern va avea sarcina de a negocia iesirea tarii din Uniunea Europeana. Theresa May doreste ca acest proces sa fie unul "dur".

 

Inaintea declansarii anticipatelor, conservatorii aveau majoritate in Parlament - 330 de locuri, fata de minimul necesar de 326. Insa acum sondajele arata ca partidul premierului va rata majoritatea in noua Legislatura, dupa alegeri, astfel ca va fi nevoie de o alianta la guvernare. The Independent noteaza ca, la sfarsitul lunii mai, conservatorii erau creditati cu 310 locuri in urma alegerilor de joi.

 

 

Ultimul atac terorist de la Londra

 

 

Cele mai mari partide si-au suspendat din nou campania, dupa evenimentele de sambata seara, la fel ca dupa atentatul de la Manchester.

 

Pe retelele sociale au aparut apeluri ca scrutinul sa fie amanat, insa Theresa May a anuntat a doua zi ca totul va decurge conforma planificarii. Premierul, fost ministru de Interne, a fost totusi criticat pentru modul in care a combatut terorismul, fiind al treilea atac terorist in doar trei luni.

 

Urnele se vor inchide la ora 22:00, ora Marii Britanii, adica miezul noptii in Romania, iar rezultate partiale vor fi facute publice o ora mai tarziu.

 

In jurul orei 08:30, vineri dimineata, castigatorul isi va declara victoria, iar invinsul va recunoaste infrangerea, pentru ca rezultatele vor fi oficiale.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22