Pe aceeași temă
Obama pare să afirme o reţetă diferită de înţelegere a politicii globale - o lume a reţelelor, în care măsura puterii şi a influenţei în secolul XXI va fi dată de cine este cel mai conectat şi va şti cum să utilizeze şi să coordoneze aceste conexiuni.
Perioada 13-15 noiembrie a marcat debutul primului turneu diplomatic al preşedintelui SUA în Extremul Orient. Demersul administraţiei Obama îşi propune reafirmarea influenţei Statelor Unite într-o regiune care pare să se transforme gradual în centrul nervos al „păcii şi securităţii internaţionale“. Privită din afară, ascensiunea Chinei, o putere care poate oricând ameninţa statu-quo-ul regional, cuplată cu tactica de gherilă şi şantaj nuclear pe care Phenianul o exercită în mod curent la adresa vecinilor săi, creează o compoziţie strategică explozivă. Turneul preşedintelui Obama are loc însă într-un moment în care capitalul de influenţă geopolitică a Washingtonului în regiune pare să fi atins un minimum istoric. Lupta împotriva terorismului internaţional, conflictele din Irak şi Afganistan au determinat, după 11 septembrie 2001, o reorientare profundă a priorităţilor strategice ale Statelor Unite. De atunci, fundamentele influenţei regionale a SUA s-au degradat continuu.
În ultimii 10 ani, Asia de Est a cunoscut un fenomen de proliferare şi consolidare a formulelor de cooperare economică regională care, practic, au ocolit Washingtonul. Summit-ul Asiei de Est, iniţiativa Chiang Mai, ASEAN, ASEAN+3, APEC sunt consecinţele unei efervescenţe instituţionale fără precedent. În raport cu acestea, deşi „putere a Pacificului“, America a rămas un actor marginal. Mai mult, vehiculele tradiţionale de afirmare a influenţei americane în Orient, alianţele bilaterale cu Japonia şi Coreea de Sud se află şi ele într-o stare de flux şi reflux geopolitic. Tocmai de aceea, prima oprire a preşedintelui Obama a fost la Tokio.
Cu doar câteva luni în urmă, în august 2009, în Japonia a avut loc o adevărată revoluţie politică. Victoria Partidului Democrat din Japonia şi detronarea Partidului Liberal Democrat după 53 de ani de guvernare a spulberat una dintre certitudinile consacrate timp de mai bine de jumătate de secol, aceea că alianţa dintre Washington şi Tokio se află în epicentrul politicii externe nipone.
Partidul noului premier Yukio Hatoyama a câştigat alegerile pe o platformă electorală ce promitea renegocierea acordului care reglementează, din 1960, staţionarea trupelor americane pe teritoriul Japoniei. Miza renegocierii constă nu doar în împărţirea echitabilă a costurilor de întreţinere a acestora (considerate până în prezent a fi responsabilitatea exclusivă a guvernului nipon), ci şi în reducerea drastică a prezenţei SUA în Okinawa şi transferul anumitor elemente de infrastructură (precum baza aeriană de la Futenma) în Guam. Tensiunile privind prezenţa SUA în Okinawa au început încă din 1995, când trei americani au fost condamnaţi pentru violarea unei fetiţe de 12 ani. Un sondaj realizat la începutul lunii noiembrie arată că în jur de 70% dintre locuitorii Okinawei sunt în favoarea unei politici de redesfăşurare a forţelor americane în afara teritoriului nipon.
În discursul susţinut la Tokio, preşedintele Obama a semnalat disponibilitatea sa de a plasa alianţa dintre SUA şi Japonia pe baze mai echitabile, reafirmând totodată că angajamentul Americii faţă de securitatea Japoniei şi a Asiei rămâne de „neclintit“.
Al doilea obiectiv urmărit de Obama în debutul turneului său a fost transmiterea unui mesaj ferm că Washingtonul doreşte să redevină un actor influent în arhitectura instituţională a Extremului Orient: „Ştiu că SUA au fost dezangajate în ultimii ani din multe dintre aceste organizaţii. Să fie foarte clar. Acele zile au trecut. Statele Unite doresc să se implice în discuţiile ce modelează viitorul acestei regiuni şi să participe total în organizaţiile potrivite“.
Într-un fel, Obama afirmă o reţetă diferită de înţelegere a politicii globale. Aceea că trăim într-o lume a reţelelor şi a interconexiunilor. Secolul XXI pare să devină din ce în ce mai mult o lume reţelizată, în care măsura puterii şi influenţei va fi dată de cine este cel mai conectat şi va şti cum să utilizeze şi orchestreze aceste conexiuni (Anne Marie Slaughter). O consecinţă imediată a noii politici a constat în participarea preşedintelui Obama la forumul APEC, „acest board virtual al managerilor celor mai dinamice economii“, şi ulterior, la Singapore, la prima întâlnire dintre un preşedinte american şi liderii celor 10 state din ASEAN. //
