Pe aceeași temă
Alegerile prezidențiale din Georgia ce vor avea loc în luna octombrie se vor desfășura sub amprenta unor profunde schimbări interne și externe. Astfel de modificări sunt de altfel cea mai recentă manifestare a unei lungi şi complicate istorii, care este în cele din urmă înrădăcinată în geografie. Locația strategică a Georgiei în Caucaz a supus-o influenței externe şi dominaţiei puterilor din mai multe direcții. Și geografia internă, marcată de lanțurile muntoase Caucazul mare și Caucazul mic a făcut ca unitatea țării să fie la fel de dificilă ca și respingerea forțelor exterioare. Geografia va continua să modeleze pe viitor politica georgiană internă și externă, indiferent de cine câștigă alegerile așa cum a făcut-o și în trecut.
Analiză
Situată într-o zonă transcontinentală, între Europa și Asia, Georgia a fost dominată sau altfel spus divizată de puterile vestice și estice în cea mai mare parte a istoriei sale. Într-adevăr ocupaţia și divizarea datează de milenii. În era pre-creștină, regatul Kartli-Iberia, situat în zona numită astăzi Georgia modernă, a experimentat influențe de la grecii antici în Vest și până la perșii antici în Est. În decursul primului mileniu, Georgia a fost împărțită între imperiile bizantin și persan, cu toate că adoptarea creștinismului a adus-o mai aproape de Bizanț din punct de vedere cultural.
Începând cu domnia lui David Constructorul, Georgia a cunoscut o "Epocă de Aur", în secolele XI și XII, atunci când forțele străine au fost alungate din țară iar diverse regate și principate au fost unificate într-un stat georgian. Această perioadă de unificare a fost oricum de scurtă durată, invazia mongolă din secolul al XIII-lea punând capăt independenței Georgiei și inaugurând o lungă perioadă de declin care a înrobit țara unei influențe străine continue. Când Bizanțul a căzut în fața otomanilor, relațiile comerciale ale Georgiei cu Europa de Vest s-au rupt, și au început astfel, mai multe secole de dominație turcă și persană. După ce fusese strâns legată de Imperiul Bizantin, Georgia s-a pomenit acum învăluită de puterile din Est.
Această diviziune între Est și Vest a început să se erodeze la sfârșitul secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea, atunci când o nouă putere imperială - Rusia - a pus stăpânire pe Georgia, în încercarea sa de a domina regiunea Caucazului. Georgia numită inițial de către Rusia o țară ortodoxă vecină ce trebuie protejată împotriva perșilor musulmani și a otomanilor, a fost în cele din urmă încorporată chiar Imperiului Rus. Sub dominația Imperiului Rus, calea ferată Transcaucaziană a fost construită peste Georgia centrală, unind estul și vestul Georgiei, printr-o rută de transport pentru prima dată în istoria sa.
Dar Georgia nu a putut să depășească diviziunile sale interne. Din cauza terenului muntos al țării, diferite grupuri etnice non-georgiene și-au menținut autonomia timp de milenii. Aceste grupuri care includ abhazi, osetini, svani, armeni și turci, și-au păstrat cultura și identitatea lor, așa cum Georgia, ca națiune a fost capabilă să supraviețuiască secolelor de ocupație și divizare. Când Imperiul rus s-a prăbușit și a dat naștere Uniunii Sovietice (moment în care Georgia a avut o foarte scurtă și instabilă perioadă de independență), sovieticii au organizat teritoriul georgian, în așa fel încât diferențele etnice și inter-comunale să poată fi utilizate. Cel mai bun exemplu al reorganizării sovietice sunt abhazii și osetinii, cărora li s-au dat, în republica sovietică Georgia, propriile lor teritorii autonome – respectiv Abhazia și Osetia de Sud.
Georgia a devenit independentă după prăbușirea Uniunii Sovietice în anul 1991, dar realitățile geografice îndurate, au lăsat-o cu două probleme majore. În primul rând, acesta a continuat să fie înconjurată de puteri străine mari, și în al doilea rând, era încă împărțită intern între numeroase grupuri etnice, care nu doreau să fie încorporate în totalitate în Georgia. Acest lucru a fost înrăutăţit ulterior de un guvern slab, subminat prin lipsa sprijinului economic sovietic, și de o abordare naționalistă agresivă dusă de către primul președinte al țării, Zviad Gamsakurdia. Astfel, la începutul erei post-sovietice Georgia a fost cuprinsă de război civil. Războiul a inclus și conflictul militar cu republicile separatiste Abhazia și Osetia de Sud, ambele susținute de Rusia, care era încă relativ puternică, în ciuda colapsului Uniunii Sovietice.
Sprijinul Rusiei pentru aceste teritorii separatiste și interesul său de durată în Georgia a trezit în cele din urmă interesele Europei și ale Statelor Unite. Fostul președinte georgian, Eduard Șevardnadze a încercat să contracareze influența rusească prin cooperare militară și economică cu Occidentul, sub forma alianțelor cu NATO și Uniunea Europeană. Actualul președinte Mihail Saakașvili a intensificat aceste eforturi. La rândul lor, puterile occidentale sunt interesate de Georgia, deoarece o văd drept pârghie de securitate împotriva Rusiei. Mai mult, datorită poziției sale Georgia ar putea servi ca rută alternativă de tranzit pentru energie, legând Azerbaidjanul vecin de Europa și ocolind Rusia. Competiția actuală Rusia-UE/NATO reflectă competiții similare duse de puteri rivale, timp de secole în Georgia.
Privind spre Est
În ultimul deceniu, guvernul georgian a încercat, sub conducerea lui Saakaşvili să orienteze țara spre vest, perioadă în care relația cu Rusia s-a deteriorat. Relațiile bilaterale au atins limita minimă în războiul ruso-georgian din 2008, care a început cu izbucnirea unui conflict în Osetia de Sud. Saakașvili a prezis incorect că va câștiga sprijinul NATO. Alianța militară pur și simplu nu a fost pregătită să intervină direct în război în fața acțiunii militare ruse. Cu toate că Georgia a fost un aliat devotat al NATO, nu era membru NATO și, prin urmare, nu făcea obiectul articolului 5 al Cartei NATO, care garantează apărarea colectivă în rândul membrilor.
Războiul a determinat Osetia de Sud și Abhazia să își declare oficial independența față de Georgia, iar Rusia și-a crescut rapid prezența militară și sprijinul în aceste teritorii. De asemenea, relațiile dintre Rusia și Georgia s-au deteriorat - atât de mult încât cele două ţări au rupt legăturile economice şi diplomatice.
În timp ce majoritatea georgienilor a crezut că Abhazia și Osetia de Sud sunt o parte de drept a Georgiei, mulți au fost precauţi în privința politicii lui Saakașvili, care a provocat agresiunea militară rusă. Mai mult, comerțul cu Rusia a reprezentat o parte importantă a micii economii a Georgiei. Rusia a fost cea mai mare piață de destinație pentru vin georgian, apă minerală și pentru exporturile de produse agricole.
În aceste condiții Saakaşvili și Mișcarea sa Națională Unită au suferit un eșec major în alegerile parlamentare din octombrie 2012. Opoziția din Georgia era grav împărţită încă de la Revoluția trandafirilor din 2003, dar în anul 2011 a intrat decisiv în scenă miliardarul Bidzina Ivanişvili, magnat al comerţului. Ivanişvili a reunit o mare parte din partidele de opoziție în cadrul mișcării “Visul Georgian”, al cărei obiectiv final era de a-l învinge pe Saakașvili și a pune capăt monopolulului puterii politice. Combinat cu suportul în scădere al lui Saakașvili în contextul înrăutățirii condițiilor economice, resursele uriașe ale lui Ivanişvili și suportul la nivel local l-au ajutat să învingă Mișcarea Naţională Unită, miliardarul obținând postul de prim-ministru.
De atunci, Ivanişvili şi tabăra lui și-a consolidat puterea în detrimentul blocului politic al lui Saakașvili. Numeroși oameni loiali lui Saakașvili din sectoare cheie, cum ar fi sistemul judiciar, industrie și securitate au fost înlocuiți cu cei loiali lui Ivanişvili. Multe figuri importante din cadrul Mișcării Naționale Unite, inclusiv fostul prim-ministru al lui Saakașvili, Vano Merabişvili, au fost reținuți și ar putea primi pedeapsa cu închisoarea. Alegerile prezidențiale viitoare, pentru care Saakașvili nu mai poate să candideze, ar putea prejudicia și mai mult imaginea lui Saakaşvili, care s-ar putea confrunta el însuși cu reținerea, sub acuzația de corupţie. Nu numai că Saakaşvili şi partidul său se află la cote istorice minime în sondaje, dar intrarea în vigoare a unei schimbări constituţionale, concomitent cu alegerile, ar da puteri sporite Parlamentului în detrimentul Preşedinţiei - asigurând astfel lui Ivanişvili şi mişcării lui o poziţie puternică, indiferent de rezultat.
În termeni de politică externă a Georgiei, acest lucru are implicaţii însemnate. Ivanişvili a militat pentru consolidarea relațiilor cu Rusia, în special în domeniul economic. Modificări importante au fost deja făcute. Georgia a reluat comerțul de bunuri cheie cu Rusia şi discuţiile privind intensificarea cooperării în alte domenii, precum energie şi securitate, prezentând un potenţial mai mare. În funcție de modul în care situația politică internă se va modifica în timpul alegerilor şi după alegeri, este posibil ca Georgia să experimenteze o altă reorientare strategică cuprinzătoare, de data aceasta în favoarea Rusiei.
Cu toate acestea, mai multe obstacole stau în calea unei realinieri complete a politicii externe. În primul rând Ivanişvili a susţinut, cel putin nominal, că aderarea la Uniunea Europeană și NATO rămân prioritățile de politică externă de top ale Georgiei. În plus, prezenţa militară a Rusiei în Abhazia şi Osetia de Sud rămane un factor de descurajare fundamental în fața oricărei normalizări complete a relațiilor dintre Tbilisi și Moscova. Dar se pare că tot mai mult pătimaşa pro-vestică şi anti-rusească orientare a Georgiei promovată sub Saakaşvili, slăbită deja în ultimul an, îşi va găsi sfârşitul după alegerile prezidenţiale.
Apariția lui Ivanişvilii și a mişcării sale “Visul Georgian” reprezintă ultima oscilație în orientarea politicii externe a Georgiei. Însă aceste fluctuații au fost întotdeauna constrânse de geografie; puterile mai extinse şi mai consolidate care înconjoară Georgia - nu guvernul georgian - modelează în cele din urmă politicile interne şi externe. Chiar dacă asemenea decizii au fost luate în mod subiectiv în Tibilisi, istoria a demonstrat că în cele din urmă acestea vor fi modelate şi corectate de vastele forțe impersonale ale geopoliticii.
Traducere și adaptare de Simona Solomon.
