Armament NATO în România. Cum funcționează propaganda rusă

Prin decizia de a desfășura armament și echipament militar în statele din Flancul Estic, Alianța Nord-Atlantică nu face decât să respecte o decizie luată la summit-ul din Țara Galilor de anul trecut, conținută explicit în declarația finală. Toate „avertismentele“ și „amenințările“ exprimate pe diferite voci de la Moscova nu sunt altceva decât exerciții propagandistice de intimidare.

Contrar simțului comun, se pare că pro­pa­ganda este cu atât mai eficientă, cu cât este mai incoerentă, pentru că una dintre cele mai interesante caracteristici ale propagandei este inconsistența mesajelor. Pro­pagandistul susține în același timp un punct de vedere asu­pra faptelor, dar și con­tra­dic­toriul lui, fără nicio teamă de incoerență. Și mai in­te­resant este că ambele puncte de ve­dere sunt false. Naziștii erau maeștri la așa ceva. Pro­pa­gan­da nazistă îi descria pe evrei drept slabi și lași și, în același timp, drept membri ai unei cabale mondiale cu o putere absolută, ca­­re domină lumea. Invazia unei țări neutre ca Norvegia era motivată prin dorința Ger­ma­niei de a proteja această țară de o invazie bri­ta­ni­că. Caracterul autocontradictoriu al pro­pa­gan­dei sovietice a fost descris cel mai bine de Or­well, în 1984, și acum rușii reactivează modelul.

În ceea ce privește relația României cu Rusia, în condițiile apartenenței noastre la NATO, pro­paganda rusă are două mesaje standard, pe care le transmite cu un succes nebănuit către pu­blicul român. Primul este că degeaba suntem membri NATO, pentru că NATO nu ne va apăra în cazul unui atac rusesc, în pofida articolului 5 din Tratatul Nord-Atlantic (un atac împotriva unuia este un atac împotriva tuturor). Drept „argumente“ sunt utilizate opi­nia publică ostilă unui con­flict cu Rusia din Vestul Eu­ropei, cât și faptul că pe te­ritoriul României nu ar exista forțe NATO, ce­ea ce lasă țara la mila Moscovei. Celălalt me­saj, complet opus, este că, găzduind baze ame­ricane cum sunt cea de la Kogălniceanu și elemente ale scutului antirachetă la De­ve­selu, România nu își întărește securitatea, ci, de fapt, și-o slăbește și devine vulnerabilă, pentru că își asumă riscul să devină o țintă în ca­zul unui conflict.

Acest din urmă argument/avertisment/ame­nințare a fost reluat în ultimele luni la Mos­cova de diverse voci, începând cu purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe și în­che­ind cu o armată de generali și experți în geo­po­li­tică, citați frecvent în ultima vreme, mai ales de când New York Times a scris că Pen­ta­go­nul dorește să desfășoare armament greu și lo­gis­tică pentru o brigadă în statele baltice și în sta­tele din Est, inclusiv România. Cu alte cu­­vin­te, exact atunci când Alianța plasează pe te­ri­toriul acestor state o minimă garanție de se­cu­ritate, Rusia atacă faptul că NATO face ce­ea ce este menită să facă: să își protejeze membrii.

De fapt, decizia privind prepoziționarea de echi­­pament a fost luată cu aproape un an în ur­mă la Summit-ul de la Newport, din Țara Ga­lilor, și este rezultatul unui compromis gă­sit de americani între statele Flancului Estic, care cereau baze NATO permanente pe te­ri­toriul lor, și vest-europeni, în special Ger­ma­nia, ca­re doreau respectarea Actului Fondator NATO-Rusia, din 1997, prin care Alianța se an­gaja să nu instaleze baze permanente pe te­ritoriul noi­lor membri NATO din Est. Soluția ame­rica­nă a fost prepoziționarea de ar­ma­ment, mu­ni­ție și echipament – fără militari – care să fie pus la dispoziția unei brigăzi, apro­ximativ 5.000 de oameni, care să fie des­fă­șurați în timp foar­te scurt ca forță de reacție rapidă în cazul unei agresiuni din partea Ru­siei. Este o ac­țiu­ne pur defensivă care men­ți­ne la nivel minim forța militară necesară unui răspuns, dar ofe­ră, în același timp, o garanție că va exista un răs­puns. Prin comparație, du­pă ce Rusia a de­cla­rat încă din 2007 un mo­ratoriu unilateral pri­vind respectarea Tra­ta­tu­lui privind Forțele Convenționale în Europa (ca­re a rezultat în războiul din Georgia), în lu­na martie a anunțat că se retrage definitiv din CFE. Asta înseamnă că poate desfășura ce forțe dorește, oricât de mari dorește pe te­ri­toriul pe care îl con­tro­lează, ceea ce a și fă­cut la niveluri in­com­parabile cu ceea ce plă­nu­iește NATO să ins­ta­leze în Europa de Est. Nu­mai în Crimeea ane­xată, la 200 de mile de Constanța, rușii au des­fășurat în jur de 20.000 de soldați, arma­ment greu, baterii an­ti­aeriene, avioane de lup­tă și chiar, zic ei, bom­bardiere strategice pe ca­re amenință că le echipează cu arme nu­cle­a­re. Prin com­pa­rație, efortul NATO de pre­po­zi­țio­nare a echi­pa­mentului necesar pentru 5.000 de oameni staționați în Italia sau Germania este modest și evident pur defensiv. Scopul lui este să des­cu­rajeze eventualele incursiuni ale „omuleților verzi“, indiferent ce pretinde Moscova și sur­prinzător de numeroasele me­dii românești care s-au transformat în por­ta­voci ale propagandei ruse.