Atac cibernetic masiv la nivel global. Hackerii au lovit computere din 100 de tari

E.b. | 13.05.2017

​Un atac informatic la nivel global, calificat drept incident major de către Serviciul Național de Sănătate din Marea Britanie (NHS), a blocat calculatoarele a numeroase spitale din această țară, dar si computere ale unor companii importante din 100 de tari.

Pe aceeași temă

 


UPDATE: Un cercetător în domeniul securităţii cibernetice pare că a descoperit un ”întrerupător al distrugerii” care poate împiedica propagarea ransomware-ului WannaCry - pentru moment -, care a provocat atacuri cibernetice cauzând ravagii la nivel mondial, a declarat el sâmbătă pentru AFP.

 

Guvernul britanic nu a reuşit, pentru moment, să stabilească originea atacurilor cibernetice care au provocat vineri importante perturbări în sistemul de sănătate (NHS) din Regatul Unit, a anunţat sâmbătă ministrul britanic de Interne, relatează Reuters.

 

Aproximativ 1.000 de computere aparţinând Ministerului rus de Interne au fost afectate în uriaşul atac cibernetic care a vizat 99 de ţări, inclusiv Marea Britanie, Spania şi Statele Unite, potrivit ministerului, relatează Reuters.

 

UPDATE: O parte a activităţii de producţie a uzinelor Dacia de la Mioveni, România, a fost afectată de probleme ale sistemelor informatice şi mai mulţi angajaţi au fost trimişi acasă sâmbătă dimineaţă, a anunţat compania.

 
 

Un atac cibernetic global cu instrumente de hacking, despre care expertii cred ca au fost dezvoltate de Agentia de Securitate Nationala a SUA (NSA)  a afectat sistemul de sanatate britanic, a lovit companii mari precum curierul FedEx si a infectat vineri computere din aproape 100 de tari, transmite Reuters.

 

Victimele santajistilor cibernetici au fost pacalite sa deschida atasamente ce contineau programe daunatoare din mailuri ce pareau sa contina facturi, oferte de lucru, avertismente de securitate si alte fisiere legitime.

 

Programele ransomware au criptat apoi datele de pe computere, cerand rascumparari de 300-600 de dolari in Bitcoin pentru a le debloca. Specialistii in securitate au spus ca au observat ca unele victime au platit, desi nu pot estima ce procent dintre acestea au cedat in fata santajistilor.

 

Cercetatorii producatorului de solutii de securitate Avast au afirmat ca au descoperit 57.000 de infectari in 99 de tari, Rusia, Ucraina si Taiwan fiind cele mai lovite tinte.

 

Dar cele mai daunatoare atacuri au fost raportate in Marea Britanie, unde spitale si clinici au fost nevoite sa refuze pacienti dupa ce au pierdut accesul la computere.

 

Compania internationala de curierat FedEx a spus ca unele dintre calculatoarele sale ce rulau Windows au fost infectate si ca incearca sa remedieze situatia cat mai rapid.

 

Totusi, doar un numar mic de oragnizatii cu sediul in SUA au fost lovite, deoarece hackerii par sa fi inceput campania prin luarea la tinta a organizatii din Europa, a spus Vikram Thakur de la producatorul de solutii de securitate Symantec.

 

Edward Snowden a acuzat ca NSA a creat unelte periculoase care acum sunt folosite in atacuri cibernetice asupra Occidentului si cere ca agentia sa dezvaluie daca mai cunoaste si alte vulnerabilitati cibernetice.

 

 

Spitale britanice şi companii spaniole, afectate

 

 

Un atac similar a înregistrat și mari companii spaniole, printre care Telefonica, transmite AFP, preluată de Agerpres.

 

"Un anumit număr de organizații au raportat că au fost afectate de atacuri informatice", a explicat NHS într-un comunicat, subliniind că ancheta în acest caz este la început, dar că virusul ar fi Wanna Decryptor.

 

Acest virus criptează datele existente pe un computer, cu scopul de a cere proprietarului o răscumpărare în schimbul unei chei de deblocare.

 

Atacul ar fi unul "la nivel global" și ar atinge organizații din Australia, Belgia, Franța, Germania, Italia și Mexic, au indicat analiști de la Forcepoint Security Labs, într-un comunicat, precizând că este vorba de o "campanie majoră de e-mailuri răuvoitoare".

 

"În acest stadiu, nu avem elemente care să ne facă să credem că a existat un acces la datele pacienților", a dorit să asigure conducerea NHS.

 

Acest atac nu este "îndreptat specific contra NHS și atinge alte sectoare", a adăugat aceasta, fără a da alte detalii.

 

Totodată, șefa guvernului de la Londra, Theresa May, citată de AFP, a declarat vineri seara că atacul informatic împotriva NHS a fost unul "internațional", atingând "mai multe țări și organizații".

 

"Acesta nu vizează NHS, este un atac internațional și mai multe țări și organizații au fost afectate", a declarat aceasta, pe canalul de televiziune Sky News, fără a preciza totuși numărul țintelor vizate.

 

Vineri, gigantul spaniol de telecomunicații Telefonica și mai multe alte companii spaniole au anunțat de asemenea că au fost victimele unui atac cibernetic.

 

La Madrid, ministerul Energiei a explicat că are "confirmarea a diferite cyber-atacuri vizând companii spaniole" printr-un virus de tip "ransomware" care blochează accesul la fișiere atât timp cât o răscumpărare nu este plătită.

 

Într-un comunicat, ministerul spaniol a asigurat că atacul informatic "a atins punctual echipamente informatice ale lucrătorilor din diverse companii" și acesta "nu afectează prestarea de servicii, nici exploatarea resurselor, nici utilizatorul acestor servicii".

 

 

 

"Atac masiv de tip ransomware"

 

 

Centrul Național Spaniol criptologic (CCN) — divizie a serviciilor de informații însărcinată cu securitatea tehnologiei informației — a vorbit de un "atac masiv de tip ransomware", cryptoware, de tip WannaCry.

 

Atacul "atinge sistemele Windows criptând toate fișierele și pe acelea din rețelele partajate", a explicat CCN.

 

Potrivit agenției EFE, compania rusă Kaspersky de securitate informatică a estimat la peste 45.000 numărul atacurilor informatice cu virusul de tip ransomware, care au afectat vineri infrastructuri din cel puțin 74 de țări.

 

Serviciul Național de Sănătate din Marea Britanie anunță că ia măsuri după un atac cibernetic

 

Serviciul Național de Sănătate din Marea Britanie (NHS) a anunțat vineri că ia măsuri după un atac cibernetic în urma căruia spitale din întreaga țară au fost nevoite să anuleze programări și să redirecționeze urgențele, relatează Reuters.

 

"Știm că a avut loc un atac cibernetic și lucrăm la un răspuns", a declarat un purtător de cuvânt al NHS Digital, o divizie a Serviciului Național de Sănătate, care se ocupă de chestiuni legate de tehnologia informației.

 

Anterior, serviciul de sănătate din Merseyside, în nordul Angliei, a anunțat pe Twitter că "în urma unui posibil atac cibernetic la nivel național, luăm toate măsurile de precauție posibile pentru a proteja sistemele și serviciile noastre de sănătate locale".

 

 

 

Plan de incidente majore
 

 

 

Rețeaua de spitale Barts Health din Londra, din care fac parte St. Bartholomew și The Royal London, a afirmat că a activat un plan de incidente majore și a anulat programările de rutină după un posibil atac cibernetic.

 

"Ne confruntăm cu o perturbare majoră în rețeaua de calculatoare și există întârzieri în toate spitalele noastre. Ne-am activat planul de incidente majore pentru a putea garanta siguranța și bunăstarea pacienților noștri", a afirmat Barts Health într-un comunicat postat vineri pe site-ul său. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22