Pe aceeași temă
Miza reală a vizitei lui Joe Biden a fost reafirmarea credibilităţii articolului 5 al NATO.
Turneul diplomatic desfăşurat săptămâna trecută de vicepreşedintele SUA, Joe Biden, în Europa Centrală şi de Est a avut scopul reafirmării importanţei flancului estic pentru politica externă americană. Discursurile sale, adevărate lecţii de diplomaţie publică, au fost special gândite pentru o audienţă dominată de profunde temeri regionale şi condiţionată de un imaginar istoric traumatizat. Turneul a urmărit să promoveze şi totodată să convingă statele din această regiune de avantajele comparative ale proiectului sistemului antirachetă propus de administraţia Obama: este mai elastic, fiind dispus flexibil pe platforme navale, cu un potenţial de acoperire al întregii Europe; este proiectat să intercepteze rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune şi este mai ieftin.
Componenta de „reasigurare strategică“ se desprinde ca fiind laitmotivul campaniei vicepreşedintelui SUA. Miza reală o reprezintă reafirmarea credibilităţii articolului 5 al NATO. Se uită faptul că, pentru multe dintre statele de pe flancul estic, invazia de anul trecut a Georgiei a generat profunde sentimente de insecuritate. „Conflictul din Georgia a pus capăt unei epoci în care ne-am fi putut dispensa de garanţiile NATO cu aşteptarea plauzibilă că nu va trebui să le folosim niciodată“, declara, în septembrie 2008, ministrul de Externe al Poloniei, Radoslaw Sikorski. În acelaşi timp, Sikorski lansa un avertisment aproape neauzit în piaţa publică a comunităţii euroatlantice: „trebuie să facem garanţia NATO din nou credibilă“.
Ecoul acestui avertisment va avea un răspuns concret abia un an mai tarziu când, pe 17 septembrie, chiar în momentul anunţării deciziei de revizuire a scutului antibalistic, preşedintele Obama însuşi reasigura Polonia că „suntem legaţi prin angajamentul solemn al articolului 5, conform căruia un atac asupra unuia este un atac asupra tuturor“. În spiritul filosofiei muşchetarilor, „toţi pentru unul, unul pentru toţi“, trei zile mai târziu, Hillary Clinton transmitea Poloniei, prin intermediul unui editorial din Financial Times, un mesaj şi mai explicit: „Un atac asupra Londrei sau Varşoviei este echivalent cu un atac asupra New Yorkului sau Washingtonului“.
Prin turneul simbolic de săptămâna trecută, Joe Biden nu a făcut decât să reafirme personal angajamentul de apărare colectivă a Poloniei: „Articolul 5 este o asigurare absolută, absolută! Şi, fiind unul dintre susţinătorii principali ai admiterii Poloniei în NATO, afirm nu numai că ne luăm în serios angajamentele mutuale, ci că eu îl iau foarte, foarte în serios “ (21 octombrie, conferinţă de presă cu premierul polonez); „angajamentul NATO şi cel al SUA faţă de securitatea Poloniei este inalterabil. Nu se va schimba şi nu s-a schimbat.“ (21 octombrie, conferinţă de presă cu preşedintele Poloniei).
Şi totuşi, de ce Barack Obama, Joe Biden şi Hillary Clinton au simţit nevoia să lanseze, în ultimele 30 de zile, o amplă ofensivă diplomatică cu scopul restaurării credibilităţii articolului 5 şi a angajamentului SUA faţă de securitatea Poloniei? Nuanţele folosite de oficialii americani sunt şi ele deosebit de sugestive, pentru că ne dau o idee asupra profunzimii crizei de încredere în umbrela de securitate oferită de NATO: solemn, absolut, inalterabil.
Răspunsul îl aflăm dacă ne întoarcem la motivaţia care a stat din primul moment la baza acceptării scutului antirachetă pe teritoriul Europei Centrale. Cronologic, acordul dintre Polonia şi SUA a fost semnat imediat după invazia Georgiei de către Rusia. De fapt, a fost un pretext. „Nu aveam niciun fel de infrastructură NATO în Polonia şi noi credem că statele care dispun de o prezenţă americană importantă nu sunt invadate“, recunoştea Sikorski anul trecut. Atunci Polonia a făcut „un pariu riscant“, acceptând o ofertă care îi sporea securitatea faţă de Iran, o reducea în raport cu Rusia, deşi îşi consolida parteneriatul de apărare cu SUA. Acum, turneul vicepreşedintelui Biden întăreşte în mod semnificativ securitatea Poloniei şi a Noii Europe. Nu doar că sistemul balistic în noua sa versiune promite să acopere întreaga Europă, dar administraţia Obama semnalează faptul că a înţeles că orice deschidere spre Rusia trebuie dublată de o consolidare strategică a flancului estic.
„Niciodată SUA nu vor încheia un acord peste voinţa voastră sau pe ascuns. Principiul care ne ghidează e foarte clar: nimic despre voi fără voi. Nimic despre voi fără voi!“ – a fost unul dintre cele mai puternice mesaje transmise de Biden în discursul susţinut la Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti. Aproape simultan, în culise, departe de lumina reflectoarelor, se derula o amplă campanie care îşi propunea ca, prin oferte pragmatice şi explicite, să limiteze dilemele de securitate de pe flancul estic. Astfel, la 19 octombrie (chiar în avanpremiera turneului întreprins de numărul doi al administraţiei Obama), Alexander Vershbow, un înalt oficial din Pentagon cu o solidă expertiză pe relaţia cu Rusia, s-a grăbit să dea garanţii Varşoviei că, din 2010, SUA vor deşfăşura pe teritoriul său un sistem de rachete Patriot care va întări capacităţile defensive aeriene ale Poloniei. În plus, la 22 octombrie, aflat la Bratislava, în plină reuniune informală la nivel de miniştri ai Apărării, Alexander Vershbow cerea NATO redactarea de planuri prudente de apărare pentru toate statele membre şi reluarea manevrelor militare comune pentru a pregăti Alianţa să răspundă oricăror ameninţări teritoriale potenţiale.
„Angajamentul nostru faţă de securitatea fiecărui aliat este absolut sacrosanct“, dar în acelaşi timp Alianţa trebuie să dezvolte forţe flexibile capabile să opereze atât în jurul periferiei, cât şi la distanţă strategică, avea să mai spună Vershbow.
Într-un fel, turneul vicepreşedintelui Biden recuperează filosofia unui vechi principiu al politicii externe promovate de Lordul Salisbury: „guvernarea este arta punerii în scenă“. Reafirmarea verbală a credibilităţii articolului 5 la cel mai înalt nivel era necesară. Dar a fost oare suficientă? „Trebuie să mergem dincolo de cuvinte. Credibilitatea articolului 5 trebuie să se sprijine pe capabilităţi, pe logistică“, crede Wess Mitchell. //
„Un deficit de încredere în Vechea Europă“
Flancului estic nu îi rămâne decât să se uite spre garanţiile oferite de America.
Turneul lui Biden pe flancul estic arată o criză mai profundă – un deficit de încredere în Vechea Europă. Nimeni nu ia în serios Vechea Europă din punct de vedere militar. Cheltuielile de apărare ale Germaniei sunt o glumă. În Washington, fie că vorbim de republicani, de democraţi, de neoconservatori sau de wilsonieni, nimeni nu pare să se bazeze prea mult pe angajamentele de apărare asumate de Vechea Europă. În plus, atât în Marea Britanie, cât şi în Germania constrângerile bugetare ale crizei vor limita şi mai mult cheltuielile militare şi, în consecinţă, potenţialul operaţional al NATO. Paradoxal, motorul din spatele oricărui demers militar semnificativ al Europei tradiţionale rămâne Franţa. Şi totuşi, când pui laolaltă piesele acestui puzzle nu rămâne nimic. În aceste condiţii, flancului estic nu îi rămâne decât să se uite spre garanţiile oferite de America. Singurele care contează.
Şi acesta este un adevăr incomod. Dacă aş fi est-european, aş fi profund mişcat de campania de reasigurare întreprinsă de Joe Biden. Totuşi, este insuficientă. Important este ce urmează. Nu cred că est-europenii vor doar strângeri simbolice de mână, ci au aşteptări mult mai practice, precum găzduirea de baze defensive sau, în general, infrastructură militară care să le consolideze în mod tangibil propria securitate. De aceea, desfăşurarea sistemului de rachete Patriot în Polonia este un pas în direcţia potrivită.
Dincolo de cuvinte, orice discurs de reasigurare trebuie dublat de realităţi tangibile în teren: planuri prudente de apărare, baze militare etc. Articolul 5 trebuie să se sprijine pe capacităţi reale. În final, totul se reduce la o problemă de percepţie şi la necesitatea de a ne asuma măsuri practice pentru a corecta acest deficit de încredere. În caz contrar, pericolul constă în faptul de a transmite ruşilor un semnal greşit. Slăbiciunea este întotdeauna o tentaţie pentru calcule eronate şi agresiune.
Polonezii trebuie să înţeleagă însă un lucru. Au deja o garanţie de apărare colectivă sub forma articolului 5 al NATO. Este etalonul aur în materie de garanţii de securitate la nivelul comunităţii internaţionale. Nu există ceva superior articolului 5. Este un contract. Este ca şi cum ai fi căsătorit. Nu poţi să fii dublu căsătorit. Pur şi simplu nu poţi să fii şi mai căsătorit. Este anormal să spui că vrei mai mult decât atât. Nu există mai mult. Nu există garanţii suplimentare articolului 5. Domnul Putin trebuie să fie foarte atent: angajamentele pe care America le-a făcut faţă de securitatea statelor NATO sunt sacrosancte. În spatele fiecărui membru NATO se află SUA. Principiul muşchetarilor este fundamentul comunităţii euroatlantice.
În final, turneul lui Biden transmite un mesaj important Moscovei: într-o lume multipolară, SUA au nevoie de colaborarea Rusiei. Dar asta nu înseamnă că trebuie să alegem între Rusia şi Europa de Est. Nu este o alegere de tipul ori–ori. Pur şi simplu avem interese în Europa de Est care nu sunt negociabile (precum angajamentele noastre de apărare colectivă). Şi totuşi, ne putem deplasa şi mesteca gumă în acelaşi timp. Este vorba de o atenţie distributivă. Putem realiza progrese substanţiale în relaţia cu Moscova, fără a sacrifica interesele fundamentale ale flancului estic. //
JOHN HULSMAN, expert în probleme de securitate euroatlantică
