Boala Vestului democratic

În fața eficienței capitalismului de stat chinez, pe fondul polarizării politice interne, al dispariției spiritului bipartizan, al îngustării până la cota de avarie a clasei de mijloc, al transferului de prosperitate dinspre centru către periferia sistemului internațional, democrațiile Vestului trebuie să se reinventeze.

O criză de guvernare a înghițit democrațiile cele mai avansate ale lumii. Nu este întâmplător faptul că Statele Unite, Europa și Japonia traversează, simultan, vremuri de declin politic. Globalizarea produce o prăpastie tot mai adâncă între așteptările pe care electoratele le au de la guvernele lor și ceea ce acestea sunt capabile să ofere. Distanța dintre cererea tot mai mare de bună guvernare și oferta tot mai limitată devine cea mai serioasă provocare pentru lumea democrațiilor occidentale.
 

Efectele globalizării

Electoratul democrațiilor industrializate așteaptă de la guvernele lor să răspundă declinului standardelor de viață și inegalității în creștere, rezultate din globalizarea fără precedent a bunurilor, serviciilor și capitalului. Dar guvernele occidentale nu se ridică nici pe departe la nivelul acestor așteptări. Globalizarea slăbește pârghiile administrative aflate la dispoziția lor, în timp ce hegemonia tradițională a Vestului asupra afacerilor globale este în declin, alimentând ascensiunea restului. Incapacitatea guvernelor democraţiilor consolidate de a răspunde nevoilor publice a generat un val de frustrare socială, care subminează legitimitatea și eficienţa instituţiilor reprezentative.

Criza de guvernare din interiorul Vestului apare într-un moment complet nepotrivit. Sistemul internațional se află în mijlocul unor transformări tectonice, pe fondul fuziunii dintre prosperitate și putere din anumite regiuni. Globalizarea trebuia să fie în avantajul societăților liberale, care păreau cel mai bine plasate pentru a capitaliza natura fluidă a pieței globale. În schimb, Brazilia, India, Turcia și alte democraţii emergente sunt beneficiarele acestui proces de migrare a vitalității economice, dinspre lumea dezvoltată spre cea în curs de dezvoltare. China este, în mod particular, bine plasată pentru a culege roadele globalizării, în timp ce își limitează vulnerabilitățile - în mare măsură, tocmai pentru că a reținut controlul asupra pârghiilor administrative abandonate de competitorii liberali. Cel puțin până acum, capitalismul de stat are avantajele sale distincte. Drept consecință, nu doar hegemonia materială a Vestului este pusă sub semnul întrebării, ci însuși modelul său de „modernitate“. Dacă democrațiile liberale nu își recapătă solvența, criza economică s-ar putea transforma, în curând, într-una geopolitică.
 

Lipsa de creativitate managerială

Guvernele Vestului industrializat traversează o perioadă de ineficienţă administrativă. De ce?

Mai întâi, globalizarea a tocit multe dintre pârghiile tradiționale folosite de către democrațiile liberale. În trecut, Washingtonul a apelat la o serie de politici monetare și fiscale pentru a-și ajusta performanța economică. Dar, într-un timp al datoriilor fără precedent, injecțiile de capital operate de guvernul federal par fără efect. Viteza fluxurilor financiare arată că deciziile sunt în altă parte. Intransigența Beijingului în ceea ce privește valoarea yuanului, răspunsul prea lent al Europei la criza financiară, acțiunile investitorilor și ale agențiilor de rating cântăresc mai greu decât deciziile luate la Washington. Într-o lume globalizată, pur și simplu democrațiile au mai puțin control asupra rezultatelor decât ca în trecut.

În al doilea rând, multe dintre problemele pe care electoratul occidental se așteaptă ca guvernele lor să le rezolve implică un nivel de cooperare internațională imposibil de atins. Transferul puterii dinspre Vest către Est înseamnă că, astăzi, în bucătărie se află mai mulți bucătari. Eficiența nu mai depinde de simpla colaborare a democrațiilor occidentale care gândesc la fel. Ci de implicarea unui grup de state mult mai extins. SUA se uită acum spre G20 pentru a reechilibra economia internațională. Dar consensul între națiuni aflate în diverse stadii de dezvoltare și care îmbrățișează paradigme divergente de guvernare economică este evaziv.

În al treilea rând, democraţiile pot fi agile şi eficiente atunci când electoratul este mulțumit şi în consens, dar ele sunt stângace şi lente când cetăţenii sunt frustraţi și divizați. Statele în care guvernarea depinde de participarea populară, mecanisme de checks and balances şi concurenţa între grupurile de interese par a fi mult mai bune la distribuirea beneficiilor decât la împărțirea sacrificiilor și a austerității. Dar sacrificiul este exact ceea ce trebuie pentru a restabili solvența economică, fapt care confruntă guvernele occidentale cu o perspectivă electorală deloc atrăgătoare.

O criză, două arome transatlantice

În SUA, confruntarea partizană paralizează sistemul politic. Cauza este, desigur, starea precară a economiei americane.

Noua realitate economică a dus la o reactivare a clivajelor partizane și ideologice dispărute pe fondul unei prosperități în creștere. Timp de decenii, după cel de-al doilea război mondial, prosperitatea generală i-a adus pe democrați și republicani spre centru. Dar astăzi, Colina Capitoliului este în mare măsură lipsită de „centriști“ și poziții bipartizane. Democrații pledează pentru o stimulare viguroasă a economiei din bani publici, ajutoare pentru șomeri și impozitarea bogaților, în timp ce republicanii cer reduceri masive ale statului și costurilor guvernamentale. Ceea ce, însă, accentuează dispariția centrului este spațiul media, care mai degrabă provoacă decât informează, și un sistem deficitar de finanțare a campaniilor electorale, deturnat de grupuri de interese.

Rezultatul este o polarizare care paralizează orice inițiativă. Obama a înțeles imediat acest lucru, pledând pentru o administrație „postpartizană“, aflată dincolo de interesele de moment ale unui singur partid. Dar eșecul eforturilor lui Obama de a revitaliza economia și a restaura cooperarea bipartizană a expus, în profunzime, disfuncționalitățile economice și politice ale națiunii. Bailout-ul său de 787 de miliarde de dolari, votat fără sprijinul unui singur congresman republican, a fost insuficient pentru a resuscita o economie împotmolită în datorii, lovită de un deficit de locuri de muncă pentru clasa de mijloc și de recesiunea globală. De când republicanii au preluat controlul Congresului, la sfârșitul lui 2010, confruntarea partizană a stat în calea progresului pe orice dosar sau problemă aflată pe agendă. Treptat, guvernarea ineficientă a făcut ca popularitatea Congresului să atingă un minimum istoric.

Nici Europa nu se află într-o situație mai bună. Criza sa de guvernare se manifestă prin renaționalizarea politicii. Opinia publică se revoltă împotriva unei duble dislocări: una generată de integrare, cealaltă de globalizare. Multe dintre state sunt ocupate acum să recupereze o parte dintre prerogativele suverane transferate Bruxellesului, punând în pericol fundamentele proiectului de integrare politică lansat după cel de-al doilea război mondial. Ca și în Statele Unite, miezul problemei este economic. În ultimele două decenii, veniturile clasei de mijloc în majoritatea statelor europene sunt în cădere liberă, iar inegalitatea în creștere. În Spania, șomajul a ajuns la 20% și chiar și în Germania clasa de mijloc s-a redus cu 13% între 2000 și 2008. Între timp, plasele de siguranță sociale sunt tot mai uzate. Confortabilele sisteme asistențiale, imposibil de susținut în fața competiției globale, sunt masiv restructurate.

Îmbătrânirea populației europene a făcut din imigrație o necesitate economică. Însă eșecul integrării imigranților musulmani în societatea mainstream a intensificat disconfortul Uniunii de a accepta și mai mulți străini în mijlocul său. Partidele de extremă dreaptă au capitalizat politic această anxietate, discursurile lor naționaliste atacându-i nu doar pe imigranți, cât și Uniunea Europeană. Schimbarea de generații afectează suplimentar popularitatea integrării supranaționale. Europenii crescuți în memoria celui de-al doilea război mondial au văzut în Europa instituționalizată o rețetă de a scăpa de un trecut sângeros. Însă pentru europenii tineri nu există un trecut de care să fugă. Dacă, pentru părinții lor, proiectul european era o credință, liderii și electoratele de astăzi tind să evalueze Uniunea prin filtrul rece al costurilor. Atmosfera devine ostilă integrării. În absența performanței economice, legitimitatea acestui proiect devine tot mai fragilă.

Nu este un accident faptul că actuala criză de guvernare a Occidentului coincide cu ascensiunea influenţei politice a puterilor emergente. Vigoarea economică și politică migrează dinspre centru spre periferia sistemului internațional. În timp ce societățile deschise experimentează o pierdere a controlului, pe măsură ce se integrează într-o lume globalizată, statele aflate într-un alt punct al spectrului, precum China, exercită în mod deliberat un control tot mai strict asupra societăților lor prin centralizarea deciziilor, cenzura presei sau piețe supravegheate de stat.

Vestul are nevoie de un răspuns credibil la tensiunile fundamentale dintre democrație, capitalism și globalizare. Noua agendă politică ar trebui să canalizeze acțiunea statului spre răspunsuri eficiente atât în raport cu piețele globale, cât și la așteptările societății privind o redistribuire echitabilă a beneficiilor și sacrificiilor. În fața eficienței capitalismului de stat, democrațiile occidentale nu au de ales decât să se implice într-o planificare economică strategică la o scară fără precedent: investiții masive în crearea de locuri de muncă, infrastructură, educație și cercetare vor fi necesare pentru restaurarea competitivității economice.
 

Adaptare de OCTAVIAN MANEA după Foreign Affairs, ianuarie/februarie 2012.