Pe aceeași temă
„Guvernul conservator promovează într-o manieră agresivă un Brexit dăunător. Acesta pune în mod inutil în pericol viețile și nivelul de trai, dar și integritatea Marii Britanii”, și-a explicat decizia, într-un comunicat, Phillip Lee care s-a mutat în banca opoziției chiar în momentul în care Boris Johnson susținea o declarație în fața Parlamentului.
„Am ajuns la concluzia că nu este posibil să servesc interesele alegătorilor şi ale ţării ca membru al Partidului Conservator”, a spus parlamentarul prin intermediul unui comunicat.
În discursul susţinut în Camera Comunelor, premierul Boris Johnson a declarat că îşi doreşte continuarea negocierilor privind ieşirea Marii Britanii din Blocul comunitar, dar a spus că planurile unor parlamentari de a bloca din punct de vedere legal un Brexit fără Acord pe 31 octombrie va „distruge orice şansă de a negocia un nou Acord”.
Liderul Partidului Laburist, principala formaţiune de opoziţie, a declarat, în urma demisiei lui Lee, că partidul lui Boris Johnson „nu are mandat, nu are morală şi, începând de astăzi, nici majoritate”.
***
Regina Marii Britanii a aprobat miercurea trecută cererea premierului Boris Johnson de suspendare a parlamentului, în septembrie, cu doar câteva săptămâni înainte de termenul pentru Brexit.
"Regina a aprobat ordinul de suspendare a Parlamentului începând nu mai devreme de luni, 9 septembrie, şi nu mai târziu de joi, 12 septembrie 2019, până pe 14 octombrie 2019 (...)", se arată într-un comunicat oficial.
Prin aprobarea cererii premierului, Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii facilitează astfel producerea Brexit chiar și fără niciun acord.
Boris Johnson i-a cerut Reginei să suspende parlamentul imediat ce aleșii se întorc la muncă, în septembrie, cu doar câteva săptămâni înainte de termenul pentru Brexit.
Într-o scrisoare transmisă parlamentarilor, premierul britanic Boris Johnson spune că i-a cerut Reginei să suspende parlamentul, începând cu jumătatea lunii septembrie, până la jumătatea lunii octombrie.
„În această dimineaţă am vorbit cu Majestatea Sa Regina pentru a-i cere să oprească sesiunea parlamentară curentă în a doua săptămână a lunii septembrie, înaintea începerii celei de-a doua sesiuni parlamentare în data de 14 octombrie”, a scris Boris Johnson, citat de BBC.
În acest fel, parlamentarii nu vor avea timp să voteze legi care să-l împiedice pe premier să scoată Marea Britanie din Uniunea Europeană în 31 octombrie, chiar și fără un acord. Boris Johnson spune că vrea ca Marea Britanie să părăsească UE la 31 octombrie cu un acord, dar că, în lipsa acestuia, preferă să scoată țara din blocul comunitar fără acord decât să amâne termenul.
În urma acestei declarații, mai mulți parlamentari din opoziție au spus că vor să blocheze o ieșire fără acord și că vor face acest lucru prin intermediul legislativului.
Prorogarea parlamentului este o practică consituțională, dar ea nu a mai fost folosită din 1948, și nu într-o criză atât de gravă ca Brexit. Decizia suveranei depinde de votul din Consiliul Privat, convocat la castelul Balmoral din Scoția, unde regina Elisabeta își petrece în mod tradițional vacanța de vară. Deocamdată nu a fost comunicată data întrunirii.