Pe aceeași temă
In conditii de bipolaritate, SUA a castigat Razboiul Rece prin colapsul intern al URSS. Au existat insa exemple in istorie in care lucrurile s-au petrecut altfel, in conditii cvasi-comparabile. In razboiul din Peloponez, confruntarea dintre alianta condusa de Sparta si cea a Atenei a fost castigata de Sparta, deci nu de puterea democratica. In urma celor trei razboaie punice, Roma a ras-o de pe fata pamantului pe rivala sa la Mediterana, Cartagina.
Care a fost atitudinea SUA fata de Rusia, dupa ce aceasta din urma a fost infranta ideologic? Occidentul, ca si fostele tari satelit ale Uniunii Sovietice din Europa de Est, au avut doua optiuni capitale in 1991 in privinta modului de raportare la Rusia.
O optiune ar fi fost sa incerci sa mentii in pozitie de vulnerabilitate Rusia slabita de seismele postsovietice, dar sa o sprijini atat cat sa nu alunece spre colaps total si dictatura. Cealalta optiune ar fi fost sa fie utilizata perioada in care Rusia era slabita, pentru a se multiplica cat mai mult recurentele de cooperare, ajutand astfel la revigorarea sa si directionarea decisiva spre valorile, institutiile si practicile democratice. Din nefericire, atitudinea generala a fost de adoptare a unei pozitii intermediare sau mai apropiate de prima optiune, a ignorarii.
Dilema magnitudinii cooperarii intre rivali
Curentul liberal in relatiile internationale sustine ca legaturile dintre state sunt cu atat mai sigure cu cat cooperarea transnationala dintre state este mai ridicata pentru a crea astfel un nivel mai ridicat de interdependenta, in special economica, prin comert, dar si politica, prin crearea de interese comune.
Cooperarea politica si economica extensiva cu Rusia slabita a anilor ’90 ar fi generat un efect de spillover, adica situatia in care cooperarea intr-un domeniu sporeste atat sansele aprofundarii acestor relatii, cat si ale extinderii cooperarii si in alte domenii. Intr-o dilema similara, SUA a ales in anii ’70 sa coopereze economic cu China comunista. In timp, aceasta cooperare creeaza interdependente si posibilitati de influentare mult mai mari decat izolarea. Desigur, din ipostaza de superputere mondiala, SUA isi face un calcul cat de extinse trebuie sa fie contactele pentru a-si pastra preeminenta si a nu sprijini revenirea Rusiei intr-o postura de rival sau afirmarea Chinei drept un centru de putere concurent la scala globala.
Sanctiunile si izolarea nu au functionat decade bune in cazul Cubei sau Coreei de Nord, nereusind sa transforme aceste societati sau sa genereze schimbarea de regim prin revolte interne. Dimpotriva, au permis regimurilor en place sa se fortifice si mai mult, invocand amenintarile externe si utilizand retorica nationalista. Tipul de relationare dominanta care sa sporeasca ocaziile de cooperare cu Rusia ar fi trebuit sa fie mai pregnant in anii cand aceasta era vulnerabila. Insuficienta manifestare a cooperarii a permis o revigorare venita endogen, odata cu instinctul de reorganizare pe cale autoritara si castigarea controlului prin centralizare.
Morghenthau afirma ca exista o tendinta naturala a statelor de a actiona manate de un animus dominandi. Astfel, dorinta de putere ar fi incrustata in scopurile ultime ale geneticii politicii. De la Tucidide incoace, istoricii ne avertizeaza ca cine are putere o utilizeaza pentru a-si conserva si extinde avantajele. SUA si tarile europene au gresit crezand ca Rusia si-a pierdut temporar sau definitiv apetitul pentru putere si instinctul de putere cu capacitate de influentare. Din 2000, regimul Putin incearca sa recupereze mandria nationala si gloria d’antan. Revigorarea economica si cresterea pretului petrolului a insemnat si reafirmarea aspiratiilor de mare putere ale Rusiei.
Interdependente si influente
Intr-un articol recent din Foreign Affairs, proeuropeana Iulia Timosenko atrage atentia ca americanii si aliatii europeni au gresit adoptand fata de Rusia lui Eltin o atitudine de desconsiderare a capacitatii rusilor de a juca un rol major in relatiile internationale, in loc sa foloseasca perioada cand Rusia a fost slaba ca sa o "atraga intr-o retea a dialogului si cooperarii", ajutand-o astfel sa isi formeze durabil obiceiurile, legile si institutiile pentru perioada in care isi va reveni. Acum, cand Rusia este in crestere si reafirmare, aceleasi tari continua sa greseasca incercand sa ignore sau sa izoleze Rusia lui Putin, mizand pe reforma interna din aceasta tara, in loc sa incurajeze, in paralel, "crearea de contraponderi expansionismului rus", prin sprijinirea consolidarii tarilor din jurul Rusiei.
Este necesara intelegerea faptului ca avem de-a face cu o noua Rusie, iar acesta nu este un dictat al liderilor, ci perceptia, indusa sau nu, a cetatenilor sai, care vad o perioada de crestere economica si intremare a institutiilor. Chiar daca aceasta vine pe calea centralizarii, multi rusi par dispusi sa accepte tendinte autoritare dupa epoca oligarhilor din perioada Eltin. Rusia nu este nici marea putere din lumea bipolara a Razboiului Rece, nici pe departe egalul superputerii americane, dar nu este nici o putere de rang secund care poate fi ignorata. Rusia isi revendica un rol geopolitic independent si propria sa arie de iradiere. Nu poate fi ignorat faptul ca Rusia are caracteristicile unei mari puteri: teritoriu (cea mai intinsa tara din lume), populatie (140 de milioane), resurse materiale (45% din rezervele mondiale de gaz, 13% din cele de petrol si 14% de uraniu), putere militara capabila de a fi proiectata la distanta, traditii culturale care au impregnat o identitate puternica avand potential de iradiere, un anumit sentiment de superioritate morala si civilizatorica, la care se adauga impresia unui destin istoric. Aceste date nu vor disparea usor si trebuie luate in considerare. In cazul in care cresterea economica si politica actuala vor fi continuate de succesorul desemnat al Kremlinului, liderii rusi vor deveni mai categorici in a-si afirma puterea de influenta politica sau prin intermediul puternicelor firme energetice controlate de stat. Se spune ca, la un moment dat, Putin ar fi preferat sa fie presedinte al Gazprom, cand i s-a oferit sa devina premier. Solutia nu este alienarea Rusiei, ci amplificarea cooperarii.
Oricat ar fi acuzata Rusia ca incearca sa isi mentina influenta in zona postsovietica, aceasta face practic acelasi lucru ca si Statele Unite sau Uniunea Europeana. Daca luam cazul SUA, parintii fondatori americani vorbeau deja la sfarsitul secolului al XVIII-lea de extinderea celor 13 colonii, iar primul presedinte american, George Washington, isi imagina un imperiu american. Thomas Jefferson afirma la 1801 ca SUA, cu timpul, se va "extinde" asupra intregului continent nord-american, "daca nu si de sud", creand o zona unde "oamenii vor vorbi aceeasi limba, vor fi guvernati in mod similar si vor avea legi similare". Exact ce a incercat Rusia in zona din proximitatea sa. Apoi sa nu uitam doctrina Monroe, care prevedea ca SUA sa nu permita interferente ale puterilor europene in emisfera vestica, zona de influenta exclusiva a SUA. In timpul Razboiului Rece, SUA a condus operatiuni militare directe sau indirecte in America Latina, in Guatemala, Costa Rica, Republica Dominicana, Nicaragua, pentru a nu "permite interventia comunismului international in emisfera" (John Foster Dulles). Doctrina Monroe a rusilor este sa se mentina drept forta de influenta dominanta in fostul spatiu sovietic. Prin urmare, Moscova nu vede cu ochi buni cresterea influentei SUA si UE in ceea ce numeste "vecinatatea imediata". Presedintele Putin, in ultimul discurs din Adunarea Federala, a denuntat "influxul crescand de bani din afara destinat interventiei in afacerile noastre interne". A reamintit ca puterile coloniale isi justificau actiunile prin invocarea rolului civilizator. Pentru Putin, "civilizarii i-a luat locul democratizarea", dar scopul a ramas acelasi, de obtinere de avantaje unilaterale, de subordonare politica si economica, sugerand ca, daca aceasta reteta a functionat in timpul lui Eltin, el nu va mai permite asa ceva. Serghei Ivanov, vicepremier si ministru al Apararii creditat cu mari sanse sa fie desemnat anul viitor succesorul lui Putin, afirma anul trecut intr-un articol, Rusia trebuie sa fie puternica, din Wall Street Journal, ca principala amenintare la adresa Rusiei sunt interventiile directe sau indirecte ale altor tari in treburile interne ale tarii sale, definind drept primordial pentru strategia de securitate a Rusiei veghea la evolutiile interne din Comunitatea Statelor Independente si situatia din regiunile din jurul lor. In iunie 2006, tarile CSI membre ale Tratatului de Securitate Colectiva au semnat o intelegere potrivit careia orice acord de amplasare a unei baze semnat cu o tara terta trebuie aprobat de toate tarile, ceea ce confera Rusiei drept de veto pentru incheierea de noi astfel de acorduri, de pilda, intre tarile din vecinatatea Afganistanului si SUA. Nu trebuie pierdut din vedere, in acelasi timp, nici faptul ca tarile din Asia Centrala sau Caucaz au propriile lor miscari de revigorare si reafirmare a spiritului national, incercand sa reduca influenta Rusiei, dar temandu-se si ca SUA ar incerca sa rastoarne regimurile autoritare din multe dintre aceste tari. Kazahstanul si Uzbekistanul, dincolo de rezervele de petrol si gaze, au si alte resurse naturale importante pentru a reclama propriile lor roluri regionale. Ambele au importante mine de aur si produc bumbac. Kazahstanul dispune de un sfert din rezervele mondiale de uraniu. Tadjikistanul are cea mai mare fabrica de procesare a aluminiului, iar Kirgizstanul dispune de rezerve de aur si minerale strategice.
Cooperarea nu inseamna neaparat dependenta
Romania ar trebui sa multiplice sansele de cooperare cu Rusia, confruntarea sau ignorarea nefiind optiunea rationala. Cooperarea nu implica in mod necesar dependenta, ci interdependenta, daca beneficiile sunt mutuale. Ne-am invatat sa privim exclusiv spre Vest, explicabil datorita aspiratiilor de integrare euro-atlantica. Trebuie sa privim si spre Rasarit, spre vecinatatea estica. Nu cu neincredere sau patima, ci cu ratiune si luciditatea intelegerii realitatilor. Aceasta, desigur, in cadrul european, dar avand in minte si interesul national. Nu am fi singurii. Germania, Italia, Marea Britanie, Ungaria, Grecia, Bulgaria au inteles sa incheie acorduri bilaterale avantajoase in domeniul energetic si in altele. Desi Washingtonul si Bruxellesul afirma ca sustin spargerea monopolului tranzitului si, implicit, controlului gazului si petrolului din Asia Centrala prin Federatia Rusa, prin diversificarea rutelor de transport, multe tari europene fac intelegeri separate cu Rusia, avand in minte castigurile din taxele de tranzitare pe teritoriul lor a conductelor energetice.
Rusia cocheteaza cu ideea contrabalansarii SUA prin aliante si cooperare cu China si India. Toate aceste tari profita de orice teren lasat liber de SUA si europeni, pentru a exploata bresele din Africa, Orientul Mijlociu si America Latina, unde isi pot extinde influenta. Nimic nefiresc, balanta de putere este constanta a relatiilor internationale. Ascensiunea lui Napoleon a fost contracarata de o balanta de putere opunand Frantei Marea Britanie, Rusia, Prusia si Austria, iar inainte imperiul habsburgic a fost contrabalansat in Europa Razboiului de 30 de ani de la mijlocul secolului al XVII-lea de Franta si Suedia. Rusia este mai aproape de valorile trans-atlantice decat de cele orientale. Organizatia de Colaboare de la Shanghai si alte forme de parteneriat cu China sau India sunt, totusi, aliante de convenienta, ca si alte balante de putere in istorie, fiecare tara avand propriile interese si ambitii de dezvoltare, incercand sa castige cat mai mult din relatiile cu ceilalti.
Opiniile din acest articol il angajeaza pe autor exclusiv in calitate personala.
