Pe aceeași temă
Poate este cinic sa gandesti in termeni de prag al acceptabilitatii pierderilor conationalilor in aprecierea opiniei publice nationale asupra limitelor unui razboi. Pragul critic nu pare a fi atins in prezent in SUA, unde sondajele nu indica o ingrijorare majora fata de trupele americane din Irak. In preajma lui 1975, pragul critic a fost depasirea nivelului de 20.000 de soldati americani morti in Vietnam. Nu este vorba doar de atat. Calculele politice actuale tin seama si de opozitia democrata, care, controland Legislativul din noiembrie anul trecut, preseaza eficient administratia republicana a neoconservatorilor din grupul strans in jurul presedintelui Bush sa iasa din Irak. Unii lideri republicani au inceput, pentru a-si conserva sansele de reusita in circumscriptii din ce in ce mai nefavorabile razboiului, sa se delimiteze de politica presedintelui lor. Acelasi scenariu s-a petrecut grosso modo in Anglia dupa interventia Londrei in Irak, in anii ‘20, opozitia laburista, sprijinita si de Sir Lawrence al Arabiei, erodand treptat guvernul conservator care adusese trupele imperiului in Irak.
Marea Britanie a pierdut 2.000 de militari in Irak, doar in timpul revoltelor din 1920, an in care Imperiul Britanic a primit mandat de tutela de la Liga Natiunilor sa conduca Irakul de dupa caderea Imperiului Otoman spre un stat independent modern. Atunci, britanicii au reunit cele trei provincii de sub Imperiul Otoman - Mosul, Bagdad si Basra - intr-o singura tara, Irakul. Comparat cu aceste cifre, 3.333 de militari americani morti in Irak (inregistrati la 23 aprilie) in ultimii 4 ani pot sa para putin, iar limita acceptabilitatii in randul opiniei publice interne, inca departe de a-si epuiza limitele. Totusi, ca si guvernul conservator britanic incepand din 1925, administratia americana ia in considerare cai de iesire din vechea Mesopotamie. Se pare ca, atunci cand esti forta straina in Irak, cel putin in ultimul secol, 4-5 ani sunt un prag temporal fatidic.
Experienta britanica
Cum au iesit britanicii din Irak? Incercand sa faca retragerea cat mai onorabila. Oficial, au declarat ca lasa in urma un regim democratic viabil. In contacte informale, avertizau insa asupra incapacitatii unor lideri irakieni sa internalizeze principiile si institutiile democratice. Planurile initiale erau nobile: Imperiul Britanic ar fi trebuit, cu mandat al Ligii Natiunilor, sa stea in Irak din 1920 pana in 1951 si sa predea la cheie un Irak modern, stabil si democratic. Adevarul este ca in 1927 britanicii au retras toate trupele terestre, iar in 1932 Irakul a fost lasat sa se descurce singur. Motivele au fost dificultatile interne (insurgenta kurzilor din nord, sprijiniti la acea data de Turcia, revoltele siitilor si interventiile militare ale Wahhabi Ikhwan - fratii -, grupare sunita salafista, impotriva sudului siit), precum si presiunea opiniei publice britanice si a media preocupate de pierderile umane si de fondurile imense alocate ocupatiei, precum si de criticile opozitiei laburiste, care castiga teren politic pe seama acuzarii esecului din Irak. S-a dovedit a posteriori ca britanicii au plecat prematur, dupa doar 4 ani Irakul cazand prada unei lovituri de stat militare: sunitii au luat controlul puterii, dizolvand parlamentul si institutiile democratice, asuprind minoritatile si incercand sa se alieze cu Germania nazista in 1941, ceea ce i-a determinat pe britanici sa intervina din nou in Irak, unde au stat pana in 1948. In contextul actual, totul este ca retragerea fortelor multinationale din Irak sa nu lase in urma o situatie mai grea decat acum 4 ani, irosind toate eforturile si pierderile de pana acum.
Rolul asumat de imensa Ambasada a SUA la Bagdad in ultima vreme este de pastrare a echilibrului intre factiuni si comunitati. In perspectiva retragerii si in anticiparea unor potentiale scenarii nedorite, au fost luate precautii. Inaintea retragerii din 2008, similar mesajelor britanice din 1925-’32, atat oficiali, cat si media americana si britanica au inceput sa acrediteze ideea ca au incercat tot ce e posibil, dar vina pentru imbroglio fara perspective din Irak rezida in incapacitatea liderilor irakieni de a ajunge la compromisuri si de a lucra impreuna. Fara indoiala, marea parte a culpabilitatii pentru criza prelungita revine liderilor irakieni care prefera sa se lupte prin intermediul militiilor decat sa negocieze la masa verde si sunt preocupati mai mult de putere, influenta si prosperitatea personala si a acolitilor decat de chestiuni nationale. Totusi, in momentul in care, ca forta straina, rastorni un regim, iti revine cel putin responsabilitatea sa nu lasi in urma o situatie mai rea decat inainte.
Strategii alternative
Oricare ar fi fost mobilul interventiei de acum 4 ani din Irak - armele de distrugere in masa, legatura lui Saddam cu Al Qaida, democratizarea regiunii, dovedirea puterii SUA, controlul petrolului irakian - a devenit clar ca nici cea mai mare putere mondiala, asijderea celui mai puternic imperiu in anii ‘20, nu poate calma viesparul de interese din Irak si din regiune exclusiv prin interventii militare.
Marele proiect american, incrustat in Strategia Nationala de Securitate, al iradierii democratice in Orientul Mijlociu prin transformarea Irakului, a Libanului post-pax siriana, prin crearea unui stat palestinian viabil si prin influentarea aliatilor iordanieni, egipteni si sauditi ar fi avut ca scop final initierea unei cooperari economice, in special petroliere, cu societati arabe deschise, democratice si operand predictibil pe logica pietei libere. Faptul ca presedintele american, fost proprietar de companie petroliera texana, vorbeste in ultimele doua State of the Union Address de reducerea dependentei inacceptabile de petrol provenind din tari cu capacitate de a santaja SUA, de incurajarea surselor de energie alternative, de etanol si energie eoliana, de reducerea consumului de energie este un semnal ca solutiile sunt cautate si in afara incercarii de influentare directa a tarilor din regiune.
Uniti, dar diferiti; impreuna, dar separati
In Irak exista 150 de triburi si aproximativ 2.000 de clanuri. Unele triburi, precum Shammar, numara peste 1 milion de persoane, altele, precum Juburi, au membri atat suniti, cat si siiti. Recrutarile in armata si politie, angajarile in ministere si institutii locale, ca lucratori electorali sau ca muncitori in industia lucrativa a petrolului, tin cont de aceste loialitati profunde.
Segregarea comunitatilor si polarizarea societatii sunt fenomene evidente, insotite, la alta intensitate, de fenomenul de migratie si stramutare interna. Segregarea siitilor si sunitilor este evidenta pentru oricine are curiozitatea sa intre pe http://news.bbc.co.uk/2/shared/spl/hi/in_depth/baghdad_navigator/ si sa compare compozitia etnica a cartierelor din Bagdad, odinioara majoritatea mixte, in prezent aproape toate omogene (sudul si estul siit, restul sunit) ca rezultat al violentelor si intimidarilor.
Ingrijorator este faptul ca miturile cu rezonante istorice care au potential de divizare sunt activate de ambele parti. Siitii sarbatoresc cu fervoare crescanda Asura, ceremonie care comemoreaza batalia de la Karbala, in care imamul Husein, nepotul profetului si figura emblematica a siitilor, a fost rapus de fortele covarsitoare ale califului sunit Yazid I. Se reafirma astfel martiriul siitilor si tendinta agresiva a sunitilor de a-i asupri pe siiti. De cealalta parte, sunitii par sa isi fi adus aminte ca, aparent, predarea Bagdadului invadatorilor mongoli s-ar fi datorat marelui filosof si astronom si vizirului orasului, amandoi siiti. Asemenea evenimentului din anul 1258, tot siitii i-au primit cu bratele deschise si au colaborat cu invadatorii americani dupa martie 2003. Ambele parti folosesc recursul la istorie si religie pentru a crea justificari culturale si spirituale pentru actiuni politice si militare dizolvante. In ceea ce ii priveste, kurzii par sa nu astepte decat rasaritul momentului prielnic dobandirii independentei celor trei guvernorate si zonelor adiacente pe care le controleaza in nordul tarii.
Exit strategy
Coalitia condusa de SUA in Irak nu are cum sa mai ramana mult timp fara sa fie acuzata de toate factiunile locale ca sursa blocajului actual si a lipsei de progrese este ocupatia straina. Nu exista alta optiune decat retragerea. O retragere care sa nu suscite un vacuum in Irak sau soc in regiune. Aceasta nu trebuie sa fie pripita, chiar daca a devenit subiect de disputa electorala. Washingtonul nu isi poate permite o iesire din Bagdad asemanatoare cu imaginea impregnata in mentalul colectiv a elicopterelor americane care paraseau in ultimul moment Saigonul, lasand in urma "colaborationisti" despre a caror soarta nu se putea prezuma decat ce era mai rau. Forta multinationala (Multi-National Force, MNF) incearca sa lase in urma o armata si forte de politie nationale viabile. In acest sens, declaratiile unor oficiali romani, chiar daca nu la unison, ca un calendar al retragerii contingentului roman va tine cont de angajamentele anterioare si va fi agreat cu partenerii de coalitie din Irak este o pozitie echilibrata, care va fi, cel mai probabil, oricum congruenta cu redimensionarea prezentei americane si britanice din Irak in cursul acestui an si in 2008. Dupa retragerea sau diminuarea efectivelor Spaniei, Italiei si Poloniei, Romania se afla acum printre primele tari ca prezenta militara in cadrul MNF.
Pe langa eforturile de pregatire a fortelor de ordine irakiene, am asistat la organizarea a doua alegeri si un referendum constitutional. Irakul are un parlament ales, o Constitutie, institutii si legi democratice. Este posibil ca pana la sfarsitul anului sa aiba loc o noua runda de alegeri regionale. Legea petrolului se doreste cea mai deschisa si transparenta din regiune. Pentru ca toate eforturile din Irak sa nu fie judecate drept un esec, lista acestor realizari va fi prezentata drept contraargument celor care accentueaza exclusiv cresterea continua a violentelor.
Etapele urmatoare importante includ lansarea oficiala a International Compact for Irak la Sharm el-Sheikh, la 3 mai, si reuniunea ministeriala a vecinilor Irakului cu particiapare internationala de a doua zi. Vestile bune si totodata obiectivele reuniunilor ar fi ca guvernele din regiune, in special al Arabiei Saudite si al Kuweitului, sa ierte datoriile irakiene, guvernele sunite aratand ca pot coopera cu Executivul de la Bagdad, care, altminteri, nu are nici un aliat mai dornic sa il sprijine decat Teheranul. Alte momente importante vor fi reuniunile Consiliului de Securitate, din iunie si apoi, din decembrie anul acesta, cand prezenta MNF in Irak va fi discutata in forul major de decizie al ONU, in baza prevederilor Rezolutiei 1546. Aceste momente vor fi barometre atat ale sprijinului actualului guvern irakian pentru continuarea prezentei MNF, cat si al disponibilitatii membrilor coalitiei de a mai ramane in Irak.
* Opiniile exprimate in acest articol il angajeza pe autor exclusiv in calitate personala.
