Cel mai mare spectacol de pe Pământ (corespondenţă de la Londra)

Jocurile Olimpice de la Londra sunt o oglindă a lumii britanice a zilelor noastre, cu complexele ei faţă de restul lumii, cu angoasele sale de securitate şi îndrăzneala, plăcerea de a înota contra curentului.

Trebuie să fac o mărturisire: nu-mi plac mul­ţimile. De cum sunt înconjurat de câteva zeci de oameni, simt că mă sufoc, mă dizolv într-o mare impersonală, mă scu­fund.

Prin urmare, pe 6 iulie 2005, când am aflat că oraşul pe care am ajuns să-l numesc „acasă“ va găzdui cel mai mare spectacol de pe Pă­mânt, am simţit un gol în gât. De emoţie - de câte ori în viaţă ai şansa să fii vecin, aproape gard în gard, cu olimpicii? Şi de panică - pu­hoiul de atleţi, oficialităţi, ziarişti, turişti, gură-cască şi personalităţi care se revarsă peste oraşul gazdă în pe­rioada Olimpiadei nu e o perspectivă toc­mai roză pentru cineva căruia nu-i plac băile de mulţime. Iar când eşti blocat în tra­fic ore în şir, ca să faci loc delegaţiei olim­pice dintr-o ţară de care n-ai mai auzit până atunci, perspectiva e şi mai pu­ţin atrăgătoare.

Şi totuşi. De când am aflat că vin Olim­picele, lucrurile s-au mai schimbat. Au tre­cut şapte ani, nu dintre cei mai mo­notoni. Au fost atacuri teroriste, Lehman Brothers au muşcat ţărâna, criza fi­nan­ciară a început, a părut că trece, după ca­re s-a instalat şi mai abitir. Dar flacăra olimpică a continuat să se apropie. În pre­gătirea marelui moment, s-au cheltuit pes­te opt miliarde de lire sterline. Mii de oa­meni au petrecut sute de ore, luni la rând, pregătindu-se, antrenându-se. Iar când a venit ziua cea mare, am înţeles: Jocurile Olim­pice de la Londra sunt o oglindă a lumii britanice a zilelor noastre, cu com­plexele ei faţă de restul lumii, cu an­goa­sele sale de securitate şi îndrăzneala, plă­cerea de a înota contra curentului. Primul indiciu în acest sens a fost chiar...

Ceremonia de deschidere

Dacă aţi avut alte treburi vineri seara şi aţi ratat ceremonia de deschidere, mare pă­cat. Isles of Wonder a fost un moment unic, o paradă fistichie de creativitate şi sensibilitate, de îndrăzneală frizând ires­ponsabilitatea, de umor englezesc la dru­mul mare şi delicateţe în comemorarea celor plecaţi dintre noi. Câte un pic din toate şi toate la un loc, sub bagheta unui director artistic de care poate n-au auzit mulţi în România, dar care aici, la Londra, şi aiurea înseamnă Oscaruri pentru Va­ga­bondul milionar şi cutremurătorul Train­spotting - Din viaţă scapă cine poate. Regizorul artistic, Danny Boyle, a avut sar­cina deloc de invidiat de a produce un spec­tacol de deschidere care să rivalizeze cu grandoarea momentului de acum patru ani de la Beijing. Şi a reuşit. Isles of Won­der a adus laolaltă 200 de ani de istorie a acestor insule, începând - cum altfel? - cu câteva vaci păşind cu teamă pe gazonul ar­tificial al Stadionului Olimpic. Debutat în peisajul idilic al Angliei rurale de odi­ni­oară, spectacolul a continuat smulgând decorul verde şi primitor şi înlocuindu-l cu stihiile revoluţiei industriale. Ciripitul păsărelelor a fost acoperit de sunetul asur­zitor al tobelor anunţând furnalele şi râ­u­rile de fontă ale noii lumi. A urmat o pa­radă de momente, lumini, personaje şi su­nete care fac din Anglia ceea ce este astăzi: s-au perindat medicii şi asistentele din serviciul naţional de sănătate - în­fi­inţat cu mari sacrificii după război şi un obiect de mândrie na­ţio­nală pentru mulţi englezi; au fost clipele im­pre­si­onante, sumbre pe alocuri, cu micuţii renumitului spi­tal de copii Great Ormond Street; a plouat cu zeci de Marry Poppins, J.K. Row­ling ne-a citit din Peter Pan, iar Mister Bean ne-a delectat cu propria ver­si­une din Chariots of Fire. Momentul păcii - obligatoriu la toate Olim­piadele - a fost negociat magistral, evitând clişeele de care ne temeam. În locul lor, biciclişti înaripaţi au dat turul sta­dionului, într-o secvenţă de o fru­mu­seţe stranie, coregrafiată de acelaşi om - Bob Haro - care a realizat scena bicicletei din ET - Extraterestrul. Am fost purtaţi în câteva minute prin câteva decenii de ge­niu muzical britanic, ne-am înmuiat la o poveste de dragoste mediată prin SMS-uri şi reţele de socializare şi ne-am lăsat co­pleşiţi de grandoarea momentului când ce­le 200 de torţe în formă de petale au fost aprinse una după alta, creând marea torţă olimpică a Londrei 2012.

Însă ceremonia de deschidere va rămâne probabil în istorie pentru altceva: debutul cinematografic al Majestăţii Sale...

Regina Elisabeta a II-a, alături de James Bond

Totul a început într-o seară de martie, cu o idee aruncată într-o doară, de cineva din departamentul Producţie Dramă al BBC. Ce-ar fi să facem un filmuleţ care să dea impresia că Regina îşi face intrarea la ceremonia de deschidere sărind din eli­copter alături de agentul 007? Cu un re­gizor ca Boyle şi experienţa de producţie a BBC, ideea a părut atunci în egală mă­sură perfect realizabilă şi scandalos de ne­bunească. Nebunească, în primul rând pen­tru că ea implica un accept fără pre­cedent din partea Casei Regale, dar şi un efort de coordonare enorm într-un an plin de evenimente în centrul Londrei. A fost nevoie de golirea Tamisei de orice tra­fic comercial, de permisiuni de survol cu două elicoptere şi traversarea prin podul To­wer Bridge, ceva ce n-a mai făcut ni­meni până atunci. Cu un nebănuit simţ al umorului, Regina a acceptat să-şi sacrifice câteva ore din program pentru a filma, ală­turi de Daniel Craig - agentul 007 - o in­trare senzaţională pe stadion, spre di­vertismentul miliardelor de oameni din întreaga lume. Ce risca însă să com­promită acest proiect ambiţios era...

Ploaia londoneză

2012 se poate mândri deja aici cu jalnicul record de a fi cel mai ploios an de la în­ceperea statisticilor meteo, pe la începutul secolul XX. Şi amintiţi-vă, vorbim de Marea Britanie, unde ploaia e un fapt de viaţă. Cerurile s-au deschis aproape zi de zi, lună de lună, din martie încoace, ame­ninţând să dea peste cap şi planurile fil­muleţului cu Regina şi 007 - cum să fil­mezi sosirea Majestăţii Sale pe stadion, sub un cer ca de plumb, cu tunete şi ful­gere? - dar, cel mai important pentru Olimpice, şi amenajarea arenelor olimpice şi desfăşurarea repetiţiilor pentru spec­ta­co­lul inaugural. În cele din urmă, echipa de filmări a BBC a prins o după-amiază însorită, pentru cadrele de survolare a Ta­misei, cu Majestatea Sa şi 007. Cât despre repetiţii, majoritatea s-au desfăşurat în aer liber, pe vânt şi ploaie. Organizatorii spun că în acele săptămâni s-au folosit pes­te 90.000 de pelerine de plastic, îm­părţite între cei...

11.000 de voluntari

Tradiţionala instituţie britanică a vo­lun­tariatului a dat o demonstraţie de forţă în lunile dinaintea Jocurilor Olimpice. Sun­day Times scrie că aproape 11.000 de vo­luntari, cu vârste între 7 şi 90 de ani, au fost implicaţi în pregătirea ceremoniei inau­gurale de vinerea trecută. S-au înscris din proprie iniţiativă şi au petrecut fiecare circa 200 de ore la repetiţii. Au făcut de toate: au împărţit gustări şi ceaiuri, au lucrat la costume şi decoruri, au cusut nas­turi, au îndrumat delegaţiile de sportivi în perimetrul Stadionului Olimpic, au ajutat echipajele de la Ambulanţă în timpul pre­gătirilor şi seara cea mare. Mulţi au par­ticipat ca figuranţi printre cei 15.000 de ar­tişti implicaţi în spectacolul de vineri. Unii au venit din oraşe la sute de kilometri depărtare, pe cheltuiala lor, doar pentru că au vrut să ia parte la aceste zile unice.

Organizatorii speră, de altfel, ca factorul uman să reprezinte cheia succesului aces­tei Olimpiade, nu doar din perspectiva spor­tivilor implicaţi, ci şi a spectatorilor. În ce-i priveşte pe cei din urmă, obiectivul declarat a fost umplerea la capacitatea ma­ximă a arenelor la cât mai multe com­petiţii. Aici însă, lucrurile au început cu stângul, dacă e să ne luăm după imaginile cu locuri goale din primele zile de com­pe­tiţii. Chiar şi în seara inaugurală, printre cei 80.000 de spectatori au fost văzute şi destul de multe locuri neocupate, fapt sur­prinzător, dat fiind că biletele pentru Olim­pice s-au vândut ca pâinea caldă, în regim de loterie, deşi au costat între 20 şi 1.500 de lire bucata. Aceasta se pre­fi­gurează a fi, de altfel, una dintre con­tro­versele acestor Jocuri Olimpice: zeci de mii de locuri foarte scumpe au fost re­partizate de organizatori Familiei Olim­pice - atleţilor şi anturajului lor, Co­mi­tetelor Naţionale Olimpice, mass-media şi partenerilor de marketing ai CIO -, dar multe au rămas neocupate, în vreme ce sute de mii de britanici - cărora li se pro­misese că „Olimpiada va fi a lor“ – au fost lăsaţi fără bilete, cu buzele umflate.

În schimb, Londra e înţesată acum de VVIP-uri. Nu, nu vedeţi dublu, e vorba de persoane foarte, foarte importante, vedete şi personalităţi care nu puteau lipsi de la evenimentul anului. Pe Tamisa au sosit zilele acestea, cu avioane private, iahturi sau elicoptere personale, prima doamnă a Americii, Michelle Obama, Brad Pitt şi Angelina Jolie, Nicole Kidman şi Catherine Zeta-Jones, ba se zvoneşte că şi patronul clubului de fotbal Chelsea, miliardarul rus Roman Abramovici, ar plănui să-şi an­co­reze iahtul în estul Londrei, nu departe de unde a aruncat deja ancora fondatorul Microsoft, Bill Gates. Nu e de mirare că niciunul dintre cluburile de lux ale Lon­drei nu mai primeşte rezervări în perioada Olimpiadei, iar ziarele vorbesc de comenzi care de care mai exotice făcute de VVIP-uri: de la căsuţe în copaci dotate cu iPad-uri şi Internet fără fir, să aibă unde se juca odraslele milionarilor, la caviar albino de Siberia, renumit pentru culoarea sa la fel de aurie ca medaliile la care râvnesc gur­manzii multimiliardari.

Până una alta, nouă, celor fără elicopter privat sau iaht, nu ne rămâne decât să în­ghiţim în sec şi să dăm piept cu...

Traficul de coşmar

Din momentul când s-a aflat că Londra va găzdui Olimpiada de anul acesta, Pri­mă­ria Londrei şi autoritatea londoneză de transport au început pregătirile pentru milionul în plus de vizitatori aflaţi la Lon­dra cu această ocazie. În perioada jo­cu­rilor, se estimează că numărul călătoriilor cu mijloacele de transport în comun din Londra va atinge 15 milioane pe zi, cu 3 milioane mai mult decât în mod normal. În aceste condiţii, lumea a fost îndemnată să lucreze de acasă pe cât posibil în pe­rioada jocurilor. A fost organizată o amplă campanie de informare a populaţiei pri­vind alternativele de transport, pentru cei care trebuie totuşi să se deplaseze la ser­viciu în Londra. Reţeaua rutieră a suferit cele mai mari modificări pe timpul Jocu­rilor Olimpice, dat fiind că pe acolo se vor deplasa, între diferitele arene olim­pice, autocarele cu cei 300.000 de atleţi, membrii ai delegaţiilor oficiale, lucrători olimpici şi jurnalişti. Câte o bandă de tra­fic de pe mai multe şosele majore din Londra - pe o lungime totală de 180 de kilometri - a fost declarată bandă olim­pi­că, pe care nu pot circula în cursul zilei de­cât autocarele cu olimpici, într-un nu­măr estimat în perioadele de vârf la 1.300 pe oră. Iar amenda în cazul şoferilor rebeli a fost fixată la un nivel care ar trebui să descurajeze pe oricine - 130 de lire. Ul­ti­mele obstacole în calea unui transport cât mai fluid pe perioada jocurilor - ame­ninţările cu greva lucrătorilor de la con­trolul paşapoartelor, ale şoferilor de auto­buz, conductorilor de la metrou şi un pro­test al taximetriştilor, plus fisurarea auto­străzii suspendate care face legătura între principalul aeroport londonez Heathrow şi centrul oraşului - au fost rezolvate în ultimele clipe. Iar deocamdată, în primele zile, Londra a făcut faţă cu brio probei trans­portului de la Olimpice.

Securitatea este prioritatea absolută...

... a acestor zile, lucru confirmat de un in­cident ilar petrecut în iunie în inima Lon­drei. Un student străin a închiriat o ma­şină pentru o zi, să dea o tură prin Lon­dra, însă a avut ghinionul să se defecteze chiar în faţa parlamentului, la doi paşi de Ca­mera Comunelor şi de catedrala West­minster. Nerăbdător să plece să vadă Lon­dra, a lăsat un bileţel politicos pe parbriz, în care îşi cerea scuze că lasă maşina aco­lo, că a chemat depanarea şi roagă frumos autorităţile să nu-i dea amendă. Întors du­pă câteva ore să-şi recupereze maşina, a găsit-o făcută praf, la propriu. Serviciile speciale o aruncaseră în aer ca fiind obiec­tiv suspect. Şi a mai fost şi amendat pen­tru parcare ilegală.

Incidentul arată seriozitatea cu care au­to­rităţile tratează potenţiala ameninţare pe care terorismul o reprezintă pentru Lon­dra în perioada Olimpiadei, mai ales că au existat precedente, ca atentatul de la Mün­chen din 1972 sau de la Atlanta din 1996. În încercarea de a reduce costurile, or­ganizatorii Olimpiadei de anul acesta au încercat iniţial să externalizeze paza către firma privată G4S. Când însă, cu două săp­tămâni înainte de deschidere, contractorul privat a anunţat că nu are nici pe departe destui oameni să asigure paza, misiunea a revenit tot armatei. În total, circa 17.000 de militari sunt implicaţi, dintr-un total de aproape 24.000, cât totalizează efec­tivele pentru securitatea la sol a Olim­pi­celor. Lor li se adaugă efectivele marinei militare, care contribuie la paza jocurilor cu două nave, o unitate de Royal Marines, logistică şi elicoptere Puma şi Lynx. Pe Ta­misa au fost detaşaţi lunetişti şi o mini-flotilă de vedete rapide cu forţe speciale şi oameni din departamentul specializat al poliţiei londoneze. Dar cea mai con­tro­ver­sată măsură de securitate a fost probabil cea privind spaţiul aerian - guvernul dis­punând amplasarea unor baterii de ra­chete sol-aer în şase locuri din Londra, inclusiv pe acoperişurile unor blocuri de lo­cuinţe aflate în puncte strategice, şi su­plimentarea avioanelor de luptă Typhoon, poziţionate la o bază din vestul Londrei. Chestionat asupra costurilor acestor mă­suri de securitate fără precedent, guvernul britanic a replicat că, atunci când e vorba de securitatea Olimpicelor, ultimul lucru care contează sunt...

Banii cheltuiţi

Cu toată criza şi deficitul bugetar colosal al Marii Britanii, banii n-au fost o pro­ble­mă la aceste Jocuri Olim­pice. Aproape 8,5 miliarde de lire din ba­nii publici. Com­paraţia cu bugetul avan­sat de guvernul laburist la depunerea can­didaturii Londrei în 2005 este aproape ri­dicolă - estimat ini­ţial la 4,2 miliarde în 2005, bugetul a fost deci suplimentat în ter­­meni reali de 101%. Un studiu al Uni­versităţii Oxford arată că, odată cu aces­te suplimentări ul­te­rioare, Olimpiada de la Londra este una dintre cele mai scumpe din istorie, alături de Beijing, Barcelona şi Montreal. Pe lângă necesitatea asigurării securităţii, or­ga­nizatorii şi guvernul in­sis­tă că acest buget colosal se va justifica în viitor, prin ceea ce va rămâne în urmă, adică...

Moştenirea Jocurilor Olimpice

Este, trebuie spus, o marotă care apare la fiecare ediţie a Jocurilor Olimpice, cu mai mult sau mai puţin succes. Exemplul Olim­piadei de la Atena din 2004, cu proiecte masive de infrastructură şi un aeroport construit special pentru Olimpice, nu poa­te fi încurajator, dată fiind situaţia finan­ciară în care se află Grecia în prezent. Şi totuşi, spun organizatorii, finanţarea olim­pică trebuie pusă în context. În definitiv, extraordinarul spectacol din deschiderea Jocurilor de la Londra a costat în total 27 de milioane de lire, mai puţin decât trans­ferul unui atacant în Prima Ligă engleză de fotbal - pentru curioşi, e vorba de An­dy Carroll. Iar dacă vă întrebaţi care bani au fost cheltuiţi mai cu folos, răspunsul nu l-ar onora pe Carroll…

Sigur, după Olimpiadă vor rămâne o mul­ţime de lucruri - începând cu Stadionul Olim­pic, pentru care şi-au arătat deja in­teresul câteva cluburi mari de fotbal, şi continuând cu sutele de apartamente din Satul Olimpic, infrastructura nouă sau mo­dernizată cu ocazia Jocurilor. Rămâne un interes sporit al tinerei generaţii pentru sporturile în care Marea Britanie va ex­cela, de pildă înotul. Întrebarea este dacă moştenirea chiar trebuie să conteze atunci când se decide gazda Jocurilor Olimpice. În definitiv, misiunea Comitetului Inter­naţional Olimpic nu este construcţia de autostrăzi sau locuinţe în oraşele gazdă, ci promovarea Mişcării şi valorilor Olimpice. Spectacolul este deci cel care contează, iar din acest punct de vedere, Londra - Marea Britanie în general - a arătat că poate tre­ce cu brio testul olimpic şi că se simte bine în pielea ei, aşa fistichie şi greu de înţeles, cum poate fi uneori pentru cei din ex­terior. //