Chile: cursa electorală cu rezultat anunţat

Chiar dacă şi-a anunţat candidatura foarte târziu, Michelle Bachelet a fost aleasă duminică, 15 decembrie 2013, preşedintă a Chile pentru a doua oară. Ea a mai ocupat funcţia între 2006 şi 2010, fiind dată drept învingătoare certă a scrutinului de duminică. Bucurându-se încă de la părăsirea preşedinţiei de o cotă de popularitate foarte ridicată, de peste 80%, Bachelet nu a putut să îşi continue guvernarea cu un al doilea mandat, căci majoritatea constituţiilor latino-americane interzic realegerea. Duminică, ea a obţinut 62,2% din voturi în faţa contracandidatei sale din partea dreptei, Evelyn Matthei.

La primul tur al alegerilor prezidenţiale chi­lie­ne din 17 noiembrie 2013 au participat nouă candidaţi, dintre care trei femei (două cu şan­se). De fapt, este prima competiţie electorală chiliană şi, mai larg, latino-americană, în care două fe­mei sunt candidaţii cu cele mai mari şanse pentru pre­şedinţia ţării. Şi asta într-un context naţional şi chiar re­gional în care drepturile fe­meilor nu sunt tocmai avan­sate. Politic însă, femeile pre­şedinte sunt prezente în alte trei ţări din America latină: Dil­ma Roussef în Brazilia, Cris­tina Kirchner în Argentina şi Laura Chinchilla în Costa Rica.

Tot acum au fost aleşi toţi cei 120 de deputaţi şi 20 dintre cei 38 de senatori care se re­în­noiesc la intervale diferite. Coaliţia care o sus­ţine pe Bachelet, Nueva Mayoria (Noua Ma­jo­ritate), reunind nouă partide (cele patru par­tide care, din 1990, formau Concertacion, Par­tidul Socialist, Partidul Creştin-Democrat, Par­tidul pentru Democraţie şi Partidul Radical So­cial-Democrat, plus alte partide de stânga, printre care şi Partidul Comunist), a obţinut 67 de locuri în Camera Deputaţilor şi 12 în Se­nat. Cu toate acestea, dreapta este re­com­pensată încă de sistemul electoral binominal imaginat de regimul Pinochet (1973-’90).

Dramaturgul Ariel Dorfman observa, într-un articol pu­blicat în ziarul spaniol El País în ziua primului tur al ale­gerilor, că trei dintre candidaţi au taţi relevanţi pentru tre­cutul chilian, trecut încă ob­sesiv pentru majoritatea chi­lienilor. Michelle Bachelet şi Evelyn Matthei erau prietene când erau mici, taţii lor fiind generali ai armatei chiliene. Dacă tatăl lui Bachelet a murit în urma unui atac de cord suferit ca efect al torturării de către foştii săi camarazi, după lovitura de stat din 11 septembrie 1973, Matthei a ajuns la cel mai înalt rang în timpul dictaturii lui Pinochet, făcând chiar parte din juntă. Pe de altă parte, Matthei a fost cel care, în momentul post-ple­biscit din Chile în 1988, a recunoscut re­zul­tatul votului, deşi generalul Pinochet vroia să rămână la putere, în ciuda victoriei „Nu“ îm­potriva continuării mandatului său. Cel de-al treilea tată relevant este tatăl lui Marco En­rí­quez Ominami, legendarul Miguel Enríquez, li­der al Mişcării de Stânga Revoluţionară (MIR), ca­re îşi dorea, pe model cubanez, câştigarea puterii prin violenţă, începând cu 1970.

Acesta a fost primul scrutin cu vot neo­bli­gatoriu, votanţii fiind înregistraţi automat¹. Cea mai mare problemă a alegerilor, în aceste condiţii, a fost legată de absenteism. După o participare scăzută la turul întâi al pre­zi­den­ţialelor (pe 17 noiembrie), de doar 55%, pen­tru turul doi al alegerilor, din 15 decembrie, cele două candidate s-au mobilizat pentru a chema alegătorii la urne, dar participarea nu a depăşit 56%. În Chile fiind vară, iar re­zul­tatul fiind practic cunoscut, mulţi au preferat să meargă la plajă sau oricum să profite de week-end.

Principalele teme propuse de Michelle Ba­che­let în cel de-al doilea său mandat sunt: re­forma educaţiei, reforma constituţională şi re­forma fiscală; li se adaugă alte probleme im­portante, precum cea a (re)definirii graniţelor/limitelor cu Bolivia şi Peru (în urma proceselor intentate de acestea în faţa Curţii de la Ha­ga). Poate cea mai vizibilă temă este cea a re­formei educaţionale, după mitingurile de acum doi ani care au mobilizat sute de mii de cetăţeni care reclamau educaţie publică gra­tuită. Cele mai mari manifestaţii de la sfârşitul dictaturii lui Pinochet, în 1989, acestea au cerut sfârşitul reformei introduse de acesta pentru sistemul de educaţie, care a fost com­plet privatizat. Un alt efect al acestor ma­ni­festaţii din ultimii ani a fost intrarea în Par­lament a liderilor mişcărilor studenţeşti, pre­cum deja celebra, la nivel mondial, Camila Va­lejo numită şi „noua Che“. Cea de-a doua re­formă fundamentală propusă de Bachelet pri­veşte Constituţia din 1980. Adoptată în timpul regimului Pinochet, aceasta a fost reformată de 15 ori, cea mai importantă modificare fiind cea de dinaintea alegerilor libere, în 1989. Cu toate acestea, aspecte fundamentale care privesc articularea sistemului politic nu au fost schimbate şi pentru că, în ciuda gu­ver­nării Concertacion (larga coaliţie care a câş­ti­gat toate scrutinurile de după 1989, cu ex­cep­ţia celui din 2010), majoritatea necesară în Congres pentru a propune un nou text con­s­tituţional este de 3/5 dintre membri. //

1. Până anul acesta, în momentul în care obţineau legal dreptul de a vota, cetăţenii trebuiau să se înregistreze pentru a putea să-şi exercite dreptul de vot.