Pe aceeași temă
Principalele subiecte s-au axat în jurul rolului pe care ţara noastră ar putea să îl joace în piaţa de gaze naturale din regiune, pe de-o parte ca ţară de tranzit pentru fluxurile de gaze dinspre Marea Caspică şi din porturile greceşti dar şi dinspre Centrul Europei spre Est şi, pe de altă parte, ca ţară furnizoare de securitate energetică pentru vecinii noştri.
În cadrul unui interviu acordat ziarului „Adevărul“, Maroš Šefčovič a explicat pentru publicul din România care sunt avantajele pentru piaţa internă cristalizate în jurul proiectelor de infrastructură energetică şi ce importanţă are pentru consumul intern exploatarea gazelor din Marea Neagră.
În perioada în care va deţine preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene, România va mai avea parte de o sarcină importantă, aceea de a gestiona discuţiile pe marginea celui de-Al Treilea Pachet Energetic, cel care va asigura cadrul tehnic şi legal la care se vor raporta toate conductele care vor intra pe teritoriul UE din ţări non-UE, aşa cum este cazul lui Nord Stream 2!
Principalele declaraţii ale vice-preşedintelui Maroš Šefčovič:
- „Există o speranţă foarte mare ca România să devină un actor important pe piaţa gazelor naturale în regiune ceea ce, desigur, ar însemna o veste bună nu numai pentru consumatorii români, ci ar fi o contribuţie importantă şi pentru securitatea energetică a Europei şi pentru diversificarea surselor.“
- „Am trecut prin perioade tensionate în ultimii ani din cauza diferitelor crize. Trebuie, pur şi simplu, să avem o Europă mai unită, mai puternică, iar aceasta ar fi cea mai bună contribuţie nu numai pentru viitorul Europei dar şi pentru această discuţie globală foarte complicată.“
- „Trebuie să avem cea mai bine pregătită forţă de muncă din lume. Avem universităţi bune, tineri talentaţi şi, aş vrea, bineînţeles, să rămână în Europa, nu să lucreze pentru noi inovaţii în Silicon Valley.“
- „Interconexiunile vor permite nu numai ca gazul din Marea Neagră să fie transportat spre Baumgarten dar, dacă România va deveni un hub şi un trader important, va putea aduce gaze din terminalele poloneze sau din cele baltice în reţelele româneşti.“
- „Odată ce eşti în postura de a avea o asemenea bogăţie naturală, întotdeauna ea va avea un impact pozitiv în ţară. Primii care vor avea de beneficiat sunt consumatorii români şi statul român, pentru că veţi deveni un jucător important pe piaţa gazelor şi un actor regional important dacă vom discuta despre securitatea energetică.“
- „Este gazul vostru, voi îl veţi vinde, voi veţi percepe costul de tranzit şi voi veţi seta condiţiile de pe piaţă.“
interviul integral, aici