Pe aceeași temă
Vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a trimis oficialilor de la Varşovia o scrisoare prin care le spune clar că libertatea presei şi pluralismul de opinii sunt esenţiale pentru funcţionarea unei societăţi democratice, scrie Digi24.
Oficialul european aşteaptă explicaţii de la miniştrii polonezi de Externe şi Justiţie, despre cum va fi respectată legislaţia europeană privind libertatea mass media.
Mesajul este un nou semn că relaţiile dintre oficialii europeni şi cei polonezi se deteriorează.
Guvernul de la Varşovia respinge însă criticile venite de la Bruxelles, aşa cum le-a respins şi pe cele privind modificarea statutului Curţii Constituţionale.
ngrijorările vin după ce liderul de la Varșovia a promulgat o lege care limitează puterile Tribunalului Constituțional și permite blocarea deciziilor pe care această instanță le-ar lua împotriva noii puteri.
Luna trecută, partidul PiS și-a numit cinci oameni la această instanță, printr-o procedură ce a fost contestată nu numai de opoziție, ci și de organizațiile neguvernamentale care militează pentru respecatrea statului de drept.
Partidul naționalist Lege și Justiție a câștigat alegerile parlamentare de la sfârșitul lunii octombrie.
Luni, președintele Duda a promulgat modificările aduse funcționării Tribunalului Constituțional.
Legea intrată în vigoare conține un amendament ce impune Curții să ia deciziile importante cu o majoritate calificată, adică cel puțin 13 judecători din cei 15, în loc de 9, ca până acum, scrie The Guardian.
Criticii susțin că această schimbare va încetini activitatea instanței și a fost făcută pentru a-i putea instala cei cinci noi judecători, considerați ca apropiați PiS, care vor putea bloca hotărârile defavorabile noii puteri.
Legea a fost criticată și de Consiliul Național al Justiției (KRS), care i-a cerut președintelui Andrzej Duda, să nu promulge noua lege înainte de a fi stabilită constituționalitatea acesteia.
Printre cei care au făcut apel la președintele Duda înainte de promulgare s-au numărat și vicepreședintele Comisiei Europene Frans Timmermans și președintele Parlamentului European, Martin Schulz.