Constituția din 2004 - medicament pentru Ucraina

Două crize politice majore, cea din 2004 și cea de acum, 2013-2014, s-au rezolvat prin administrarea unui tratament identic: Constituția care transformă Ucraina într-o republică parlamentară, în care președintele are mai mult un rol decorativ.

Simona Solomon

Vineri, 21 februarie 2014, cu o majoritate de 386 de voturi, Rada Supremă de la Kiev a decis re­venirea la Constituția din 2004, care li­mi­tea­ză puterea președintelui și întărește auto­ri­ta­tea parlamentului. Revenirea la Constituția din 2004 era decisă la punctul 1 al Acordului de soluționare a crizei din Ucraina, semnat de că­tre președintele Viktor Ianukovici, re­pr­ezen­tanții opoziției - Vitali Kliciko (UDAR), Oleg Ti­ahnibok (Svoboda), Arsenii Iațeniuk (Bat­kiv­șci­na) -, cei trei mediatori ai Uniunii Europene (mi­niștrii de Externe ai Poloniei, Franței și Ger­maniei) și doar parafat de trimisul special al Federației Ruse, Vladimir Lukin, care nu a avut mandat să semneze.

Constituția din 2004 este un produs al com­promisului încheiat între putere și opoziție la finele Revoluției Portocalii, izbucnită pe fon­dul protestelor privind fraudarea alegerilor pre­zidențiale de către Ianukovici (pe atunci prim-ministru), care ar fi fost scos învingător în competiția cu Viktor Iușcenko, candidatul opo­ziției. Odată cu izbucnirea protestelor, fos­tul președinte, Leonid Kucima, a renunțat să-l mai susțină pe Ianukovici și a început să ne­gocieze cu opoziția implementarea unei re­for­me constituționale care să asigure transferul de putere dinspre președinție către par­la­ment. Leonid Kucima a promovat aceste amen­da­mente odată ce devenise clar că Iușcenko va fi președinte, și nu Ianukovici. Iușcenko a fost de acord cu propunerea lui Kucima, fiind con­vins că viitoarele alegeri parlamentare pro­gra­mate pentru anul 2006 vor fi câștigate de par­tidul său, ceea ce nu s-a întâmplat. Rada Su­premă a aprobat modificarea cu 402 voturi dintr-un total de 450, noua lege fundamentală intrând în vigoare la 1 ianuarie 2006. Kucima a semnat imediat amendamentele cons­titu­țio­nale, cu toate că articolele 155 și 159 ale Cons­tituției din 1996 erau încălcate. Aceste ar­ti­cole cereau ca proiectul de lege să fie adoptat cu cel puțin 300 de voturi, de două ori, în ca­drul unor sesiuni parlamentare consecutive și aprobat de Curtea Constituțională înainte de adoptare. Reforma constituțională votată prin violarea procedurii constituționale putea fi ori­când declarată neconstituțională, invalidarea sa fiind mult mai ușor de realizat decât adop­tarea unei noi Constituții de către un par­la­ment divizat. Niciunul dintre opozanții lui Iuș­cenko n-a declarat neconstituțională legea su­­premă până în anul 2010. Motivele: pe de-o par­te, incapacitatea acestora de a-și asigura imediat obținerea postului de președinte, iar pe de altă parte, lipsa a 300 de voturi în par­lament pentru amendarea Constituției și spri­jinul a 10 judecători ai Curții Constituționale din numărul total de 18, acesta fiind numărul minim de voturi necesar pentru a declara le­gea drept neconstituțională.

Însă, în septembrie 2010, odată cu câștigarea alegerilor prezidențiale de către Viktor Ianu­kovici, acest lucru a devenit posibil. Curtea Constituțională a declarat legea fundamentală din 2004 drept neconstituțională, în urma unei petiții venite din partea a 252 de de­putați (membri în partidul lui Ianukovici) și a optat pentru revenirea la Constituția din 1996, care acorda președintelui Ucrainei puteri mult mai mari. Cum a reușit Ianukovici să inverseze pro­­cesul constituțional? A dezvoltat în timp mecanisme pentru a ține Curtea Cons­ti­tu­țională sub control. În 2005, a profitat de pe urma expirării mandatului de nouă ani al judecătorilor de la Curtea Constituțională și a blochat numirea altor judecători până în toam­na anului 2006, când și-a asigurat ma­jo­ritatea în parlament și poziția de prim-mi­nistru, iar apoi i-a înlocuit pe judecătorii in­dependenți cu unii loiali, care îi ofereau ga­ran­ția că noua structură a Curții nu îi va crea pro­bleme la alegerile din 2010. Odată cu abro­garea Constituției din 2004, Ianukovici a câș­tigat dreptul de a-l desemna și demite uni­lateral pe primul ministru, de a numi și des­titui orice ministru, de a-i numi pe procurorul general, șeful Serviciului de Securitate, șeful Fondului Proprietății de Stat și al Comitetului Antimonopol. Prin revenirea la Constituția din 2004, președintele nu mai are dreptul de a-l numi pe primul ministru, acest atribut apar­ținând Radei Supreme, și nici dreptul de a desemna toți miniștrii, în sarcina sa fiind doar numirea ministrului Afacerilor Externe și a mi­nistrului Apărării. De asemenea, el nu-l mai poate numi unilateral pe procurorul general, șeful Fondului Proprietății de Stat și al Co­mi­tetului Antimonopol, pentru aceasta având ne­voie de consimțământul parlamentului.

Revenirea la Constituția din 2004 nu oferă cer­titudinea funcționării corecte a celor trei puteri în Ucraina. Rolul său este doar acela de a încuraja crearea unor partide politice mai pu­ternice, un guvern care răspunde pentru acțiunile sale și coaliții mai responsabile.