Crime înfiorătoare acutizează conflictul dintre Israel şi palestinieni

Florin Diaconu | 07.07.2014

Pe aceeași temă

La sfârşitul săptămânii trecute, relatează Jerusalem Post, şeful statului major general israelian, generalul Benny Gantz, a vizitat mai multe unităţi militare aflate la graniţa de nord a Fâşiei Gaza, ceea ce ar putea însemna că e posibilă o operaţiune majoră contra Hamas. Concomitent, Ierusalimul a fost, începând de la mijlocul săptămânii trecute, scena unor confruntări foarte violente între palestinieni şi poliţia israeliană. Aceste ciocniri, soldate cu 100 de răniţi – afirmă Aljazeera şi cu cel puţin şase morţi – relatează BBC – sunt în mod direct legate de răpirea şi uciderea a trei tineri israelieni, urmată miercurea trecută de răpirea şi uciderea unui adolescent palestinian.

La 12 iunie, trei adolescenţi israelieni – Gil-Ad Shaer, Eyal Yifrah şi Naftali Fraenkel – au dispărut fără urmă în Cisiordania, în zona localităţii Hebron. Zona în cauză se află în aria de responsabilitate a Autorităţii Naţionale Palestiniene. La 17 iunie, relatează Reuters, cei trei erau deja căutaţi de efective militare importante, însoţite de câini special antrenaţi. Ei au fost găsiţi, ucişi prin împuşcare, abia la 30 iunie, după două săptămâni şi jumătate de la răpirea lor. La înmormântarea celor, pe 2 iulie, au participat „câteva mii de oameni, mai ales persoane foarte religioase”, transmite BBC. Autorităţile israeliene au arestat deja mai mulţi suspecţi. Mama unuia dintre ei, relatează Jerusalem Post, a declarat într-un interviu televizat: „dacă într-adevăr fiul meu a făcut asta voi fi mândră de el până la ultima mea suflare”. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că mişcarea integristă Hamas, organizaţia palestiniană cea mai radicală – şi aflată într-o strânsă relaţie cu Iranul şiit – ar fi responsabilă de tripla răpire şi crimă, precum şi că „Hamas va plăti” pentru faptele sale, relatează Washington Post. Liderii Hamas nu şi-au asumat însă responsabilitatea pentru această acţiune.

 

Logica „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”

Tot miercurea trecută, dimineaţa, Muhammad Abu Khdeir, un adolescent palestinian în vârstă de 15 ani, a fost răpit într-un cartier din Ierusalimul de Est. Câteva ore mai târziu, el era găsit, după ce fusese lovit în cap şi apoi ars de viu, într-o pădure din apropiere. Imediat după aceea, în Ierusalimul au izbucnit proteste  masive şi violente ale palestinienilor. Mulţi dintre aceştia – transmite presa internaţională – cereau vineri, la înmormântarea tânărului, „o a treia Intifada” şi îşi exprimau convingerea că uciderea lui Kdeir este un gest de „răzbunare pentru uciderea celor trei tineri israelieni”. La 6 iulie, poliţia israeliană a arestat şase persoane bănuite că ar fi implicate în răpirea şi uciderea lui Kdeir, relatează BBC, Aljazeera şi Jerusalem Post. Potrivit unor surse oficiale israeliene care au dorit să-şi păstreze anonimatul, crima ar putea fi una „motivată de excese naţionaliste”. Aljazeera relatează, în plus, că o sursă din poliţia israeliană ar fi declarat că două dintre persoanele arestate sunt „cunoscute pentru activităţile lor în cercurile extremiştilor de dreapta”. La 7 iulie, Jerusalem Post relata că unul din cei şase arestaţi „colaborează cu poliţia” şi şi-a recunoscut fapta.

 

Escaladarea rapidă a tensiunilor

Conflictele dintre protestatarii palestinieni şi poliţia israeliană au crescut mult în intensitate după ce, în cazul lui Abu Khdeir, au devenit publice rezultatele autopsiei. Aceasta, transmite BBC, a fost efectuată de specialişti israelieni, asistaţi de cel mai bun anatomopatolog palestinian, Saber al-Aloul. Acesta, relatează Reuters, a declarat că în căile respiratorii ale decedatului a fost găsită cenuşă, ceea ce indică faptul că a fost ars de viu. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a condamnat în termeni uciderea lui Abu Khdeir.

Dimensiunea emoţională – dar şi politică – a cazului Muhammad Abu Khdeir a fost serios amplificată de arestarea vărului acestuia, Tarik. Pe Internet au fost postate imagini care prezintă poliţişti israelieni lovind un tânăr ce ar putea fi Tarik. Acesta este însă cetăţean american şi, cum Departamentul de Stat şi-a exprimat preocuparea, Tarik, arestat pentru participarea la protestele violente din Ierusalim, a fost eliberat duminică, pe cauţiune, cei 850 de dolari fiind plătiţi de un membru arab al Knessetului (parlamentul israelian).

Chiar dacă Hamas nu a recunoscut implicarea sa în răpirea şi uciderea celor trei tineri israelieni, presa internaţională scrie despre înteţirea semnificativă a ritmului lansării de rachete, din bazele aflate în Gaza, înspre aşezările din Israelul de Sud. La 6 iulie, de exemplu, cel puţin 25 de rachete ale Hamas au fost lansate din Gaza, mai multe fiind interceptate de sistemul antibalistic Iron Dome. Ca măsură de ripostă, aviaţia de luptă israeliană a lovit puternic mai multe obiective din Gaza şi şapte militanţi Hamas au fost ucişi.

Situaţia generată de toate aceste evenimente a condus şi la întâlniri de lucru foarte tensionate ale Cabinetului israelian. Presa internaţională relatează că premierul Netanyahu a pledat pentru o atitudine „responsabilă”, în timp ce mai mulţi miniştri cer o intervenţie militară masivă şi rapidă în Gaza. Pe măsură ce tensiunile se înteţesc, mulţi din locuitorii Ierusalimului, în egală măsură arabi sau evrei israekieni, sunt tot mai convinşi că „aici va avea loc un război”, mai relatează Jerusalem Post.

 

Florin Diaconu este conf. univ. dr la FSPUB şi senior researcher la IDR

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22