Criza irakiană: o implozie regională?

Modul în care gruparea teroristă Statul Islamic în Irak și Siria a reușit să câștige teren într-un timp foarte scurt a readus în prim-plan un stat eșuat, Irakul, și perspectiva transmiterii acestei caracteristici întregii regiuni.

Gruparea Statul Islamic în Irak și Siria (SIIS) și-a demonstrat capacitățile încă din 2013, când a cucerit orașul sirian Raqqa, reconfirmându-și statutul în ia­nuarie 2014, în urma ocu­pării orașului Falluja în Irak. Acțiunile grupării au atras cu adevărat atenția luna aceasta, când SIIS a reușit să alunge armata ira­kiană și să preia controlul cartierelor sunnite din ora­șul Mosul, al doilea centru urban ca mărime din Irak.

Radicalismul de care SIIS a dat dovadă de la înființare (2013) i-a de­terminat pe liderii Al Qaeda să se dis­tan­țeze, în mod public, de gruparea condusă de Abu Bakr al-Baghdadi, fostul lider al Al Qaeda din Irak. SIIS s-a declarat apă­ră­toarea drepturilor sunniților și a preluat mo­delul Al Qaeda, oferind o alternativă la incapacitatea autorităților de a promova soluții eficiente pentru problemele cu care se confruntă populația.

Crearea și succesul grupării sunt, fără în­doială, produsul modului în care situația din Irak a fost abordată după 2003 atât de către „eliberatorii occidentali“, cât și de că­tre autoritățile locale. Politica internă pro­movată de acestea din urmă au per­ma­nentizat starea de insecuritate prin de­cizii care au adâncit falia dintre șiiți și sunniți, comunitate marginalizată permanent, au în­curajat corupția și nu au propus un pro­gram menit să ofere un proiect național cu care să se identifice numeroasele gru­puri etnice și religioase din Irak.

În plan intern, situația actuală elimină ori­ce comunicare între triburi, grupuri etni­ce și religioase, care vor fi forțate să op­teze pentru unul dintre principalii jucători pentru a se proteja. Faptul că această gru­pare se erijează în pro­tec­torul sunniților nu pre­su­pune și un viitor mai bun pentru comunitatea res­pec­tivă, în special pentru cei care au susținut regimul de la Bagdad și au cooperat cu trupele americane.

O atenție aparte îi este acor­dată Kurdistanului ira­kian, care a fost încă din 2013 ținta atentatelor SIIS, criza actuală putând declanșa procesul de trecere de la statutul de regiune autonomă la cel de stat independent. Dezvoltarea economică, ac­cesul la resurse minerale și o forță militară independentă de armata irakiană care a dovedit că se poate impune în fața SIIS sunt elemente care pot duce la apariția unui nou stat în regiune. Un astfel de pro­iect ar trebui să includă și populația kurdă din Turcia și Siria, care nu vor renunța în­să ușor la teritoriile locuite de această mi­noritate.

În plan regional, succesul grupării va ins­pira entități deja existente și va determina crearea de ramuri ale SIIS care vor copia ac­țiunile grupării-mamă. Acest efect de domino are drept consecință apariția unor alianțe greu de imaginat anterior crizei din Irak. Recenta apropiere dintre mo­narhiile din Golf, în special Arabia Sau­dită, și Iran este pusă la încercare, fiind în joc nu doar stabilitatea internă, dar și arii­le de influență pe care acestea și le dis­pu­tă.

Iranul a trimis deja trupe în sprijinul ar­matei irakiene, apropierea dintre Teheran și Bagdad fiind de notorietate. Reacția promp­tă a Teheranului indică atât preo­cupare pentru propria stabilitate internă, dar și îngrijorarea că eliminarea regimului irakian ar duce la pierderea influenței regi­onale. În plus, slăbirea SIIS în Irak influ­ențează activitatea acesteia în Siria, unde scopul declarat este de a-l înlătura de la putere pe Bashar al-Assad, un alt aliat al Iranului.

Pentru moment, controlarea Damascului nu reprezintă un obiectiv, o acțiune amplă a SIIS în Siria implicând nu doar ofensive împotriva forțelor guvernamentale, dar și a celor de opoziție. Capacitățile grupării sunt limitate, iar deschiderea unui nou front care necesită mult mai multe resurse pune în pericol succesul din Irak.    

În ceea ce privește monarhiile sunnite din Golf, situația este mai complicată. În pri­mul rând, orice intervenție împotriva in­surgenților sunniți trebuie motivată în plan intern, astfel încât populația să în­țeleagă necesitatea uciderii altor frați sun­niți. De asemenea, neimplicarea acestora de partea guvernului de la Bagdad ar con­firma suspiciunile premierului irakian No­uri al-Maliki, care a acuzat în mod repetat Riadul și Doha că susțin insurgenții sun­niți și destabilizează Irakul. Nu în ultimul rând, interesul monarhiilor din Golf este de a eradica fenomenul terorist, perceput drept principalul element care poate pune capăt dinastiilor din Peninsulă, ținte di­rec­te din cauza sistemelor de guvernare pe care le promovează și a parteneriatelor cu SUA.

Apropierea insurgenților de Bagdad și pre­luarea controlului asupra zonelor adia­cen­te transformă „scenariul partiției Ira­ku­lui“ într-o realitate, anunța duminică fos­tul premier irakian Ayad Allawi într-un interviu acordat CNN. La fel de real este însă și pericolul ca întreaga regiune să devină un teatru de război. //