Pe aceeași temă
Publicarea informaţiei potrivit căreia News of the World ar fi înregistrat ilegal convorbirile telefonice ale unei adolescente, victimă a unei crime, obstrucţionând astfel investigaţiile poliţiei, a venit într-un moment crucial. Oferta lui Murdoch de a prelua controlul profitabilei reţele de televiziune prin satelit BSkyB fusese luată în considerare de către autoritatea britanică de reglementare şi părea să aibă şanse de reuşită, ceea ce i-ar fi permis să eclipseze BBC, ca principalul post TV din Marea Britanie. Dar el şi-a retras oferta săptămâna trecută, pe măsură ce scandalul privind comportamentul unora dintre angajaţii-cheie a luat proporţii, iar imperturbabilul mogul a fost obligat să răspundă pentru faptele sale, atunci când, împreună cu fiul şi moştenitorul său James, a fost chemat să depună mărturie în faţa parlamentului, în data de 19 iulie.
Aceasta nu este doar o poveste despre mass-media, de vreme ce însuşi premierul David Cameron a promovat un jurnalist de top al News International, Andy Coulson, ca şef al departamentului său de comunicare, după ce acesta fusese obligat să demisioneze din cadrul companiei News of the World, din cauza unor evenimente care s-au petrecut pe când ocupa postul de editor. Săptămâna trecută s-a aflat că, în ultimele 15 luni, premierul Cameron s-a întâlnit cu oamenii lui Murdoch de nu mai puţin de 26 de ori şi se pune întrebarea dacă a fost străin de oferta News International privind BSkyB sau a încercat să facă uz de putere pentru a o susţine.
Afacerea dezvăluie natura incestuoasă a relaţiei dintre grupurile media puternice şi clasa politică din Marea Britanie, care nu este reprezentativă pentru societate, în ansamblu. Aceasta s-a extins şi asupra poliţiei londoneze; ofiţeri de poliţie lacomi erau gata să păteze reputaţia autorităţilor, oferind informaţii surselor din mass-media, în schimbul unor sume de bani şi chiar angajând jurnalişti pe post de consilieri. Cei mai cunoscuţi doi ofiţeri de poliţie din Marea Britanie au devenit victime ale crizei, cu toate că nu fuseseră implicaţi în delicte majore.
Anchetele realizate de The Guardian, publicaţia cu orientare de stânga, sunt cele care au scos la iveală scandalul. Împreună cu BBC, aceasta se află într-o rivalitate acerbă cu tabloidele şi reţeaua de televiziune SKY, deţinute de Murdoch. Ele consideră că au un rol educativ care le obligă să-i lumineze pe britanicii de rând asupra unor teme precum încălzirea globală şi Uniunea Europeană, a căror gândire ar fi altfel pervertită de populismul tabloidelor lui Murdoch. Radicalii din clasa mijlocie se bucură de o influenţă fără precedent în Marea Britanie, în absenţa unei mişcări puternice a clasei muncitoare şi a lipsei de încredere a fostei conduceri. Ei sunt foarte nemulţumiţi de gusturile vulgare ale majorităţii şi detestă publicaţiile care pun accentul pe orice, de la fast-food şi supermarketuri precum Tesco, la scandalurile în care sunt implicaţi oameni celebri sau puternici. Criza de la News International a fost şi o victorie a jurnalismului agresiv promovat de BBC care, de două săptămâni, a trimis criza euro, războaiele şi creşterea preţului energiei la coada buletinelor de ştiri.
Însă electorii nu au fost mişcaţi de această dramă de la vârful clasei politice. Poate că, în mod corect, mulţi o văd ca pe o afacere ce priveşte, în primul rând, un număr restrâns de jucători din mass-media, politică şi justiţie, care încearcă să-şi lărgească aria de influenţă, într-un moment când există un vid de putere în interiorul guvernului. Coaliţia liberal-conservatoare se luptă să ajungă la un acord privind politica internă, iar Cameron este gata să-şi mulţumească partenerul mai slab, pentru a prelungi viaţa coaliţiei. În general, partidul său a păstrat tăcerea pe măsură ce întrebările legate de activitatea unor ziarişti ai News International, pe care el i-a angajat şi cu care socializa, nu mai conteneau. Dacă cineva precum Andy Coulson care, timp de patru ani, a condus departamentul comunicării lui Cameron, este acuzat de fapte grave, s-ar putea ca premierului să-i fie greu să-şi continue mandatul.
Cu o mulţime de probleme care-şi aşteaptă rezolvarea la orizont – de la situaţia financiară vulnerabilă a Marii Britanii la ascensiunea naţionalismului scoţian – Cameron va fi absorbit vreme de mai multe luni, de-acum încolo, de o criză care a dezvăluit derapaje serioase din partea poliţiei, încălcarea legii de către cel mai mare concern media al Occidentului şi un comportament iresponsabil al principalelor două partide britanice, în relaţia cu media. Pentru a câştiga timp, el a anunţat desfăşurarea unei anchete care va analiza starea actuală a conduitei morale în mass-media britanice. În ceea ce priveşte establishmentul cultural, balanţa se înclină puternic în favoarea liberalilor de stânga. Aşadar, este foarte puţin probabil ca BBC să se confrunte cu o multitudine de critici, cu toate că directorul acestuia, Mark Thompson, a admis, anul trecut, că, din punct de vedere etic, cultural şi politic, postul are o orientare de stânga.
Există o presiune fără precedent, din partea opiniei publice, pentru distrugerea imperiului media al lui Murdoch. Dar odată cu închiderea News of the World, cu cei 7 milioane de cititori ai săi, el a eliminat, de bunăvoie, unul dintre cele mai profitabile titluri ale trustului şi ar putea fi tentat să le vândă şi pe celelalte, precum The Times sau Sunday Times, care nu i-au mai adus, de ceva vreme, niciun profit.
Nu este clar dacă acei bogătaşi care l-ar putea înlocui pe Murdoch în topul mogulilor media din Marea Britanie vor fi mai seducători. Totuşi, el a permis exprimarea diferitelor puncte de vedere în publicaţiile sale, ceea ce este departe de a mai fi valabil în cazul BBC sau al The Guardian.
Cea mai nefericită consecinţă ar fi ca o clasă politică lipsită de legitimitate, ca urmare a rezulatelor slabe în guvernarea ţării şi în reprezentarea intereselor cetăţeanului, să caute să împiedice acoperirea legitimă a vieţii politice de către mass-media. Aceasta s-ar putea realiza prin introducerea unor penalităţi aspre pentru jurnalismul de investigaţie care dezvăluie scandalurile din viaţa privată sau afacerile persoanelor publice de top. În rândul unor birocraţi ai UE, precum şi în mai multe state membre există o iritare profundă faţă de capacitatea blogurilor de a aduce la lumină informaţii incomode despre trecutul şi intenţiile euroelitelor.
Există pericolul ca, în cazul în care o lege caută să restricţioneze noua media electronică în Marea Britanie, aceasta să fie repede adoptată în fostele ţări comuniste, unde expunerea şi analizarea atentă, de către mass-media, a faptelor celor aflaţi la putere se confruntă cu o rezistenţă puternică din partea ultimilor.
În Ungaria, statul deja încearcă să controleze îndeaproape mass-media, spre exasperarea liberalilor occidentali europeni. Însă elemente ale puterii, atât de dreapta, cât şi de stânga, se simt ameninţate de mass-media care au puterea de a relata faptele. Un renumit ziarist al The Guardian a descris umilirea lui Murdoch ca fiind echivalentă cu căderea Zidului Berlinului. Însă, în acelaşi timp, va fi o înfrângere a libertăţii, dacă expunerea exagerată a jurnalismului lipsit de etică al News International va avea ca rezultat restricţionarea libertăţii de exprimare, în special în cazul mass-media electronice.
* * *
O nouă legislaţie
Liderul opoziţiei laburiste, Ed Miliband, a cerut modificarea legislaţiei în domeniul proprietăţii de presă. „Trebuie să analizăm situaţia în care o persoană poate deţine mai mult de 20% din piaţă. Acumularea unei asemenea puteri în mâinile unei singure persoane a condus evident la abuzuri de putere în cadrul organizaţiei sale. Dacă vrei să minimizezi abuzurile, atunci acest gen de concentrare a puterii este destul de periculoasă.“
News of the World
Alături de publicaţiile The Sun, The Sunday Times şi The Times, News of the World a făcut parte din concernul News Comp. deţinut de magnatul Rupert Murdoch. Ca urmare a scandalului ascultării telefoanelor, apariţia sa a încetat la 10 iulie a.c., după 168 de ani de existenţă. Tabloidul avea un tiraj de aproximativ 2,8 milioane de exemplare. Andy Coulson, redactor-şef al publicaţiei înainte de 2007, se află, în prezent, în custodia poliţiei.
* * *
Traducere de Cristina Spătărelu
Citeste si despre: mass-media britanice, ascultarea convorbirilor, scandal mediatic, interceptari telefonice, deconspirarea procedeelor folosite de mass-media.