Curățarea justiției la Chișinău. „Blitzkrieg” împotriva procurorilor corupți

Redactia | 11.08.2021

Noul ministru al Justiției, Sergiu Litvinenco, a criticat marți seara activitatea procurorilor, în special pe dosarele de mare corupție și le-a transmis acestora că vremurile de impunitate au trecut.

Pe aceeași temă

Noul ministru al Justiției, Sergiu Litvinenco, a criticat marți seara activitatea procurorilor, în special pe dosarele de mare corupție și le-a transmis acestora că vremurile de impunitate în fața legii a celor care au comis infracțiuni a trecut.

„Am văzut reacţia uşor obraznică a Procuraturii Generale. Sper că nu a fost redactată la Londra, chiar dacă nu m-aş mira. Fără a intra în mari discuții teoretice, vă spun ce înţeleg eu prin statul de drept.

Statul de drept este atunci când hoţii stau la puşcărie, dar nu la Londra. Statul de drept este atunci când procurorii nu lasă să iasă din ţară un miliard şi se fac că plouă. Statul de drept este atunci când deciziile judecătoreşti nu se vând ca la piaţă, iar dreptatea nu este doar numai pentru cei care au maşini şi vile scumpe şi milioane furate pe cont.

Şi mai ştiu ceva. Toate problemele în justiţia noastră vin de la impunitate, atunci când hoţii nu se tem că vor fi pedepsiţi. Dar aceste timpuri au trecut. Şi oamenii vor vedea asta în curând”, a scris Litvinenco pe pagina sa de Facebook.

Reacția sa vine după ce Procuratura Generală a precizat, ieri, printr-un comunicat că atât președintele Maia Sandu, cât și premierul Natalia Gavriliță „înţeleg slab principiile statului de drept”.

„Nivelul înțelegerii de către actuala guvernare a principiilor statului de drept este neașteptat de slab și, la moment, nu vedem rostul de a mai comenta ceva. Răspunsul Procuraturii la orice atentat asupra independenței sale instituționale și procesuale va fi proporțional gravității unor astfel de atacuri”, a declarat Maria Vieru, purtătoarea de cuvînt a Procuraturii Generale pentru Anticorupție.md.

Mecanisme de demitere

De asemenea, ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a declarat marți că a inițiat mecanismul de demitere a Procurorului General, Alexandr Stoianoglo.

„Am înregistrat un proiect care vine să modifice legea cu privire la Procuratură, în sensul includerii unor mecanisme de evaluare a activității procurorului general și de instituire a răspunderii disciplinare a acestuia. Ambele mecanisme prevăd posibilitatea eliberării din funcție a procurorului general, în cazuri întemeiate, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor (CSP)”, a explicat Litvinenco.

El a mai spus că noul proiect vine să modifice și componența CSP.

Într-un briefing de presă ținut, marți, după ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS) de la Chișinău, președintele Maia Sandu a criticat vehement inactivitatea procurorilor pe marile dosare de corupție ce trenează de mai mulți ani în diverse stadii.

„Vedem lipsa de progrese din partea organelor statului pentru readucerea lor și tragerea la răspundere. […] Procuratura este în concediu și la propriu, și la figurat”, a declarat Maia Sandu. Procurorul general Alexandr Stoianoglo nu s-a prezentat marți la ședinta Consiliului Suprem de Securitate (CSS) pe motiv că este în vacanță.

Ea a mai avertizat că o serie de persoane care au comis ilegalități în Republica Moldova și au reușit să fugă de organele statului, Maia Sandu s-a referit la oligarhul Vlad Plahotniuc, mâna dreapta a acestuia – Serghei Iaralov, oligarhul Ilan Șor, „locotentul lui Plahotniuc” – Constantin Botnari, fostul deputat și omul de afaceri Vladimir Andronachi, fostul șef al Inspectoratului General de Poliție, Gheorghe Cavcaliuc și spălătorul de bani negri rusești – Veaceslav Platon. La fel, ea a spus că există „o listă lungă de oameni” care ar putea părăsi nestingheriți țara.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22