David Cameron şi umbra generalului de Gaulle

„S-ar prăbuşi Marea Britanie dacă am ieşi din Uniune? Nu, desigur că nu. Am putea alege un alt parcurs. Întrebarea este: ar fi aceasta în interesul nostru naţional? Întotdeauna am spus limpede că interesul nostru, ca naţiune comercială, este să fim parte din piaţa unică“. (David Cameron, premierul Marii Britanii)

Premierul britanic a promis încă din toam­nă un discurs în care să-şi prezinte vi­zi­u­nea despre viitorul relaţiilor Regatului Unit cu Uniunea Europeană. Este de departe cel mai dificil discurs din ca­riera politică a lui David Ca­meron şi cel mai con­tro­ver­sat. Discursul urma să fie ţi­nut, în fine, vinerea tre­cu­tă, dar a fost amânat în ul­tima clipă, din cauza crizei ostaticilor din Algeria. Du­pă toate indiciile, el urma să fie reprogramat pentru una dintre zilele acestei săp­tămâni, aşadar după re­dac­tarea articolului de faţă. Însă chiar şi fără a avea la dispoziţie discursul, există su­ficiente elemente care să creioneze poziţia ingrată în care se află David Cameron şi miza uriaşă a discursului său.

David Cameron a declarat, cu câteva zile înainte de data pro­gramată iniţial pentru discurs, într-un interviu pentru radio BBC 4, că intenţionează să re­ne­gocieze o parte a relaţiilor Regatului Unit cu Uniunea Europeană şi că, dacă acest demers va fi încununat de succes, vrea să supună rezultatul negocierilor la vot sub forma unui referendum, după următoarele alegeri generale. Fragmentele din discurs, date publicităţii în seara zilei de joi, arată că premierul voia să prezinte o viziune pozitivă pentru viitorul Uniunii Europene, „un viitor în care Marea Britanie doreşte şi ar trebui să dorească să joace un rol angajat şi activ“. David Cameron mai ur­ma să spună că, în condiţiile trans­for­mă­rilor fundamentale prin care trece Uniu­nea Europeană, „între UE şi cetăţenii săi s-a creat o prăpastie care a crescut dra­matic în ultimii ani, tradusă printr-o lip­să de răspundere democratică, resimţită cu atât mai acut în Marea Britanie“. „Da­că nu reuşim să depăşim aceste ob­sta­cole, există pericolul ca Europa să eşu­eze, iar poporul britanic să alunece spre ieşire“, mai scria în discurs. Şi Cameron urma să adauge: „Nu-mi doresc acest lu­cru. Vreau ca Uniunea Europeană să fie un succes şi vreau o relaţie între Marea Britanie şi UE care să ne menţină în interiorul Uniunii“.

Cameron mai atrăgea atenţia în schiţa de discurs dată publicităţii că „oamenii sunt tot mai nemulţumiţi că deciziile luate tot mai departe de ei le reduc drastic nivelul de trai, prin măsuri de austeritate sau prin ajutoare financiare acordate unor guverne din partea cealaltă a con­ti­nen­tului“. Premierul britanic le recomanda liderilor europeni să plece urechea la do­leanţele oamenilor şi să acţioneze. Răs­punsul nu este „să continuăm ca şi până acum“, mai afirma Cameron. Acesta ar fi un scenariu din care „ţările noastre ar ieşi mai slăbite, nu mai puternice“.

Desigur, dată fiind amânarea de ultim m­oment, echipa liderului conservatorilor mai poate încă modifica discursul. E însă greu de crezut că el se va schimba radical între timp. Ce citim aşadar printre rân­duri: Cameron îşi doreşte ca Regatul Unit să rămână în cadrul pieţei unice, refuzând cererile insistente ale unei secţiuni con­sis­tente din partidul său de a adopta reţeta elveţiană a unui acord de liber schimb cu UE. Dimpotrivă – spun unii comentatori –, el ar putea insista pe ex­tinderea pieţei unice în al­te domenii şi pe acordarea către Bruxelles a mai mul­tor prerogative pentru a ve­ghea la implementarea re­gulilor sale. Acesta ar fi pre­­ţul pe care Cameron ar fi gata să-l plătească, pen­tru privilegiul de a face parte din cea mai mare piaţă uni­că din lume.

Ce ar urmări să ceară în schimb? În afară de piaţa unică şi de cooperarea în politica externă, cercurile apropiate lui Cameron se arată dornice să renegocieze cam tot. Directiva privind timpul de lucru este o ţintă predilectă, ea limitând în prezent săp­tămâna de lucru şi acordând lucră­torilor din Uniunea Europeană un număr minim de zile de concediu anual. Repar­tizarea fondurilor regionale este un alt capitol probabil de renegociere, la fel cum sunt şi prerogativele în materie de men­ţinerea ordinii şi justiţia penală. Cât des­pre calendar, intenţia ar fi ca promisiunea de renegociere a relaţiilor cu UE să fie trecută în manifestul electoral din 2015, în perspectiva următoarelor alegeri gene­rale. Ea ar urma să fie pusă în practică imediat după alegeri, dacă – un mare dacă – Partidul Conservator câştigă suficiente mandate pentru a asigura singur guver­narea. Odată negocierile încheiate, Ca­me­ron ar urma să promită un referendum prin care electoratul britanic să spună da­că acceptă noile condiţii renegociate în UE. Alegătorii ar urma, aşadar, să aibă de ales între a accepta aceste condiţii sau a se pronunţa pentru a ieşi cu totul din Uni­une. Şeful guvernului britanic s-a pro­nun­ţat deja deschis împotriva celei de-a doua variante, deşi, în interviul de la BBC, a mai adăugat o frază cheie, care lasă toate opţiunile deschise: „S-ar prăbuşi Marea Bri­tanie dacă am ieşi din Uniune? Nu, desigur că nu. Am putea alege un alt par­curs. Întrebarea este: ar fi aceasta în interesul nostru naţional? Întotdeauna am spus limpede că interesul nostru, ca naţiune comercială, este să fim parte din piaţa unică“.

Este limpede că proiectul de re­negociere al lui Cameron este un teren minat din care şansele de a ieşi teafăr – darămite învingător – sunt aproape nule. Practic, fie­care virgulă ascunde un evantai de riscuri – politice, economice şi strategice. Sem­nificativ pentru postura ingrată în care se află premierul britanic e faptul că reacţiile la discursul său – unanim critice - au apă­rut chiar înainte ca el să fi rostit un cu­vânt. Curentul eurosceptic – foarte pu­ter­nic - din sânul Partidului Conservator a murmurat deja acuze că se pregăteşte o semicapitulare în faţa celor de la Bru­xelles, în vreme ce conservatorii proeu­ropeni – minoritari – sunt nemulţumiţi că premierul lasă deschisă posibilitatea ca Marea Britanie să iasă, în cele din urmă, din Uniune. Laburiştii, din opoziţie, îi re­proşează lui Cameron că riscă să scoată Ma­rea Britanie din UE „accidental“ prin stra­tegia sa hazardată, alungând inves­ti­torii şi dând impresia că Marea Britanie e „închisă pentru afaceri“. Partidul pro­fund eurosceptic – UKIP –, ajuns după unele sondaje al treilea printre preferinţele elec­toratului, a sărit deja la beregata liderului conservator, acuzându-l că îşi ascunde in­decizia sub perdeaua de fum a unui posibil referendum, organizat cândva, în viitor.

Notabilă a fost şi intervenţia Washing­to­nului. Philip Gordon, adjunctul secreta­ru­lui pentru Afaceri europene din Depar­tamentul de Stat, declara acum două săp­tămâni că „este în interesul SUA ca Ma­rea Britanie să aibă o voce puternică în interiorul UE“. „Ne dorim o Uniune des­chisă spre lume, din care Marea Britanie să facă parte.“ La scurt timp, şi Berlinul şi-a exprimat îngrijorarea faţă de pre­ten­ţiile Londrei. Aflată în vizită în Marea Bri­tanie, o delegaţie parlamentară germană din comisia pentru afaceri UE avertiza asu­pra costurilor dezastruoase pentru econo­mia britanică, implicate de o eventuală ieşire din UE. Liderul delegaţiei, Gunther Krichbaum, un aliat în CDU al can­ce­la­rului Merkel, îndemna comunitatea de afa­ceri din Marea Britanie să pledeze mai in­sistent şi mai sonor pentru rămânerea în interiorul Uniunii.

Problema este că strategia prin care David Cameron îşi propune să străbată acest teren minat mi­zează tocmai pe sprijinul Ger­ma­niei. Premierul britanic a ame­ninţat să blocheze prin veto orice ne­go­cieri pentru încheierea unui nou tratat european, dacă nu găseşte înţelegere de la partenerii europeni. În particular, David Cameron speră că Merkel va înţelege că e în interesul Germaniei să-şi convingă par­tenerii europeni să accepte un compromis cu Londra, pentru ca Berlinul să nu piardă unul dintre puţinii săi aliaţii întru libe­ralism economic dintr-o Uniune tot mai protecţionistă şi mai centralizată. În cu­vin­tele unui diplomat britanic, „nemţii sunt îngroziţi să nu rămână singuri cu fran­ce­zii“. La prima vedere, raţionamentul este logic, dar în politică nu toate deciziile sunt dictate de logică. Analiştii politici amin­tesc că David Cameron a mai citit greşit şi în trecut semnalele Berlinului. În no­iem­brie 2011, el revenea la Londra după un prânz de lucru cu Angela Merkel, convins că a găsit înţelegerea ei, doar pentru a fi nevoit să ameninţe cu veto când s-a anun­ţat că Merkel şi Sarkozy au bătut palma.

Cât de bine ia Londra pulsul Berlinului s-a văzut foarte limpede şi când s-a aflat că britanicii plănuiseră iniţial marele discurs al lui Cameron tocmai în Germania şi toc­mai pe 22 ianuarie. Adică taman în ziua când se aniversează semnarea Tratatului de la Elysée, care a parafat reconcilierea postbelică franco-germană şi a lansat ma­rele proiect al unificării europene. Gafa di­plomatică a fost evitată în ultima clipă, du­pă un telefon iritat primit de la can­ce­laria lui Merkel, iar discursul a fost re­pro­gramat. Pe de altă parte, unii comentatori au plusat atunci sugerând că, dacă tot au mutat discursul, consilierii lui Cameron tre­buiau să-l fixeze pe 29 ianuarie. Se îm­plinesc atunci 50 de ani de când, convins de europenismul de conjunctură al bri­ta­nicilor, generalul de Gaulle spunea „non“ primirii Regatului Unit în Comunitatea Economică Europeană. O zi mai potrivită pentru marele discurs al lui Cameron despre relaţiile Marii Britanii cu UE nici că s-ar fi putut. //