De ce iubesc dictatorii jocurile olimpice

La fel ca Hitler în 1936, ambiția lui Putin de a găzdui Jocurile Olimpice la Soci este motivată de gloria sa personală, nu de dorința pentru o Rusie mai bună.

Jocurile Olimpice de Iarnă, ediția 2014, au fost deschise oficial săptămâna trecută la Soci, la 7 ani după ce președintele Putin a sprijinit personal ideea găzduirii lor. Cei mai mulți ruși au avut o ati­­tudine ambivalentă despre această realizare, în ciuda devotamentului lor natural față de sporturile de iarnă. De ce trebuia ca o țară ră­masă fără o in­fra­struc­tu­ră sportivă pentru copiii ei să cheltuiască 12 miliarde de do­lari pentru găzduirea atle­ților străini? De atunci, bu­getul oficial a ajuns la 50 de miliarde de dolari, mai mult decât va­loarea combinată a tuturor edițiilor Jo­cu­rilor de Iarnă, potrivit unui ziar olandez. Ar fi o mare surpriză dacă mai mult de 25% din acele miliarde au făcut mai mult decât să tranziteze Sociul, în drumul lor dinspre trezoreria rusească către conturile elevețiene sau piața imobiliară londoneză.

„Social media“ a transformat deja Sociul într-un simbol de batjocură in­ter­na­țio­nală, pe măsură ce reporterii inter­na­țio­nali au sosit în satul olimpic pentru a găsi hoteluri neterminate, deteriorate, cu apă toxică și câini rătăciți prin camere. Nu pu­tem decât să ne rugăm ca platformele de­dicate sportivilor și fanilor să se do­ve­deas­că sigure, iar măsurile de securitate să fie mai profesioniste. Ideea găzduirii Olim­pia­dei la o jumătate de zi distanță de un fo­car terorist activ a fost de la început ab­surdă, iar incompetența demonstrată pâ­nă acum de organizatori nu este prea înc­u­rajatoare.

Mita de proporții epice numită Soci nu es­te un accident. Corupția este principiul do­minant al celor 14 ani de când Putin se află la putere, iar jaful asupra trezoreriei ruse și a poporului a devenit un scop în sine. Pentru Putin, o acțiune contează doar în măsura în care este utilă asigurării cash flow-ului vital menținerii clicii sale la putere.

Putin a dorit ca Olimpiada de la Soci să fie momentul său de tip Petru cel Mare, să transforme mult îndrăgita stațiune sovietică de re­la­xare într-o perlă inter­na­țională la fel cum Sankt Pe­tersburgul a devenit o ca­pi­tală imperială din nimic. Se poate chiar spune că, la fel ca și în cazul demersului lui Petru cel Mare, visul lui Putin s-a bazat pe forța de muncă a „iobagilor“.

Nu este greu de înțeles de ce acest lucru este seducător: lideri străini sărbătoriți alături de Putin la ceremonia de deschidere, fotografii cu sportivii olim­pici ruși. Mai mult, Putin spera să sti­mu­leze și ceva mândrie patriotică prin acest uriaș spectacol. Este genul de iluzie care te cuprinde atunci când, după prea mulți ani la putere, despotul se confundă cu sta­tul. În absența feedback-ului presei libere și al unor alegeri autentice, acesta începe să creadă că triumful său este triumful țării, că fericirea lui aduce și fericirea oa­menilor.

Există o diferență fundamentală între Soci 2014 și Jocurile de Vară de la Moscova din 1980 sau Beijing în 2008. În acele ca­zuri, mașinăria de propagandă autoritară era în serviciul promovării rezultatelor unei țări și ale unui sistem. Erau dedicate gloriei comunismului, statului totalitar, superiorității sistemului și atleților pe care i-a produs. Dar nimeni nu își amintește cine a prezidat Jocurile Olimpice de la Bei­jing în 2008 și doar câțiva își mai amin­tesc de Brejnev la Moscova. Nu, astăzi acest spectacol este doar despre ambițiile și hybrisul unui singur om omniprezent, trăsătură care amintește de Jocurile de Vară de la Berlin din 1936.

Sigur că nimeni nu poate rivaliza cu cri­mele pe care Hitler le-a săvârșit în anii ‘40. Nimeni nu se așteaptă la un nou răz­boi mondial sau la un nou Holocaust. Dar să ignorăm lecțiile ascensiunii sale po­li­tice, cum și-a exercitat puterea și cum a fost nesocotit de către străinătate este pe­riculos. În 1936, nici chiar Hitler nu era Hitler. Era deja văzut cu suspiciune în in­teriorul și în afara Germaniei, dar acest lu­cru nu l-a împiedicat să fie ovaționat și celebrat cu focuri de artificii de atleții și li­derii lumii pe stadionul olimpic din Ber­lin. Fără îndoială că acest triumf pe scena lu­mii i-a încurajat pe naziști și le-a con­solidat ambițiile.

Premeditat sau nu, regimul Putin a im­ple­mentat la Soci o rețetă de tip Berlin 1936. Au existat câteva concesii superficiale, câți­va prizonieri politici proeminenți eli­be­rați. Până și tonul propagandei are un aer familiar, așa cum a arătat jurnalistul Vik­tor Senderovici. El a citat declarația unui loialist al lui Putin care acuza presa occi­dentală de încercări de subminare a Olim­piadei. Jumătate din declarație aparținea de fapt lui Karl Ritter von Halt, or­ga­ni­zatorul Jocurilor din Berlin, unde cuvântul „Germania“ fusese substituit cu cel de „Rusia“. O tranziție fără cusur.

Adaptare de OCTAVIAN MANEA după The Love Affair Between Dictators and the Olympic Games, în The Daily Beast, 7 februarie 2014.