Democraţia Tratatului UE: cine a câştigat şi cine va lua votul CE

Interpretările Tratatului de la Lisabona ar putea aduce nume surpriză la şefia Executivului UE, iar primele negocieri au început odată cu reuniunea şefilor de stat şi de guvern de săptămâna trecută de la Bruxelles.

Votul europenilor a dat cel mai mare nu­măr de mandate Partidului Popularilor Eu­ropeni (PPE) - 213 din 751. Este aşadar just, ar putea crede alegătorii, ca cel de­semnat de PPE, luxem­bur­ghezul conservator şi pro­european Jean-Claude Junc­ker, să revendice şefia Co­misiei Europene (CE). Va reuşi însă un eurofil con­vins să dialogheze şi să ne­gocieze cu un viitor Le­gis­lativ cu un număr record de eurosceptici? Lideri eu­ropeni din mai multe state membre au dat deja sem­nalul că nu ar fi cel mai potrivit, iar Tra­tatul de la Lisabona le dă marja de ne­gociere şi chiar posibilitatea de a răsturna rezultatul votului popular.

Prin noile reguli, Tratatul de la Lisabona încearcă să dea legitimitate CE, instituţie care nu era supusă niciunui vot direct, ast­fel că, pentru prima dată, europenii au putut alege candidaţi din grupurile po­li­tice europene şi, odată cu ei, aveau şi nu­me­le celui desemnat pentru preşedinţia CE. Au fost propuși cinci lideri din partea par­tidelor europene, însă două aveau şan­se reale: Jean-Claude Juncker, fostul pre­mier luxemburghez din partea PPE, şi Mar­tin Schulz, neamţul social democrat (S&D), pre­şedinte al Parlamentului Eu­ro­pean.

Prevederile Tratatului de la Lisabona dau naştere unor interpretări şi, drept re­zul­tat, unor negocieri. Deşi propunerile ofi­ciale din partea marilor familii europene pentru şefia CE au fost re­zultatul unor alegeri în in­teriorul grupurilor politice, nu înseamnă automat că, din cei nominalizaţi şi, prin extensie, votaţi, unul va fi neapărat şeful viitorului Exe­cutiv de la Bruxelles. Tra­tatul spune că, în de­semnarea viitorului şef al CE, Consiliul şi Par­la­men­tul European trebuie „să ţi­nă cont“ de rezultatul votului politic în ur­ma alegerilor. Cu alte cuvinte, viitorul pre­şedinte al CE ar putea să nu fie Jean-Clau­de Juncker - cel desemnat în urma con­gresului PPE de la Dublin –, ci alt lider din PPE.

Interpretarea procedurii de alegere a vii­to­rului șef al celor 28 de comisari ai UE ara­tă că, dacă propunerea Consiliului Eu­ro­pean nu obţine majoritatea necesară, şefii de stat şi de guvern trebuie să vină cu o nouă nominalizare în termen de o lună. Nu doar dreptul de veto al Parlamentului European (cu o configurație de extremă dreapta fără precedent), dar și preferințele liderilor statelor membre ar putea aduce surprize la capătul procesului de de­sem­nare a preşedintelui Comisiei.

Consiliul European de săptămâna trecută a tatonat preferințele șefilor de stat și de guvern în încercarea de a răspunde pre­vederii din Tratatul de la Lisabona care spune că în desemnarea șefului CE trebuie să se țină cont de rezultatul politic al vo­tu­lui. Dacă rezervele Marii Britanii (cu lider non–PPE) și ale Ungariei (cu premier PPE) erau anunțate, alte poziționări de ultim moment prefigurează un proces lung și complicat de negocieri pentru cel mai im­portant post de la Bruxelles.

Perspectiva unei lungi şi controversate dis­pute legate de desemnarea viitorului şef al CE este cu atât mai puţin binevenită, cu atât mai mult cu cât viitoarea Comisie va trebui să răspundă unui grup semnificativ, fără precedent, de europarlamentari euro­sceptici de dreapta şi de stânga, aver­ti­zează Financial Times. Primul care a trans­mis semnalul că nu-l susţine pe Jean-Claude Juncker la şefia CE a fost premierul maghiar Viktor Orbán, membru al PPE, căruia i s-a alăturat la reuniunea PPE care a precedat Consiliul European de săptămâna trecută şi cel finlandez.

Potrivit unor surse citate de Financial Times, premierul liberal al Olandei, Mark Rutte, a exprimat și el îndoieli cu privire la susținerea lui Juncker. Un alt premier non–PPE, cel al Marii Britanii, David Ca­meron, și-a manifestat și el rezerva. Ca­me­ron va avea de purtat negocieri dure (și vitale electoral) pentru a obține mo­di­fi­carea tratatului în sensul relaxării inter­venției Bruxellesului în politica internă, motiv pentru care un proeuropean pur sân­ge, chiar romantic, precum Jean-Clau­de Juncker ar îngreuna misiunea lui Ca­meron. Mai mult, cu Juncker președinte al CE, Marea Britanie nu are un susținător pe linie politică, astfel că interesele Re­gatului Unit ar putea să fie puțin re­pre­zentate. Un alt nume vehiculat pentru șe­fia CE a fost cel al Christinei Lagarde, șe­ful FMI, însă Parisul nu este favorabil acestei propuneri.

Au existat însă și voci importante în ca­drul Consiliului care l-au susținut pe Junc­ker, însă acesta nu obține un mandat clar nici chiar în interiorul PPE – urmare a dis­cuțiilor premergătoare summitului șefilor de stat și de guvern. „Nu voi îngenunchea în fața nimănui. Am câştigat alegerile“, a avertizat Juncker. Una dintre surprizele neobișnute pentru negocierile de la Bru­xelles vine din partea Bucureștiului. Pre­ședintele Traian Băsescu, unul dintre li­derii PPE, a anunțat susținerea pentru Junc­ker. La scurt timp, premierul social-democrat Victor Ponta a transmis că ar avea aceeaşi opţiune.

Germania transmite concluziile primelor tatonări. „Desigur, intrăm în această dez­batere cu Jean-Claude Juncker candidat“ a spus Merkel, potrivit Deutsche Welle, înainte de a intra în discuţiile din Con­siliu, avertizând că peisajul politic extrem de divizat cere o alianţă puternică. Pre­şe­dintele Consiliului European, Herman van Rompuy, este cel care va trebui să ana­lizeze, prin discuţii politice, şansele lui Juncker de a obţine majoritate şi alianţe în cadrul Parlamentului.

* Bianca Toma este cercetător al Centrului Român de Politici Europene.