Dezvoltarea relațiilor economice dintre Franța și România este prioritatea mea

Cu ocazia Zilei Naţionale a Franţei (14 iulie), Excelența Sa Philippe Gustin, ambasadorul Franței în România, a acordat revistei 22 un interviu în exclusivitate.

Cum comentați ultimele evenimente din România? A avut loc o suspendare a președintelui cu încălcarea sistematică a atribuțiilor unor instituții cheie, precum Avocatul Poporului sau Curtea Constituțională.

Am de făcut un singur comentariu. Ceea ce este dezirabil pentru o țară, pentru organizații, pentru toate instituțiile este stabilitatea. Într-o manieră generală, ceea ce detestă opinia publică, precum și investitorii este instabilitatea. În legătură cu diferendele actuale, sper, așa cum declarau alţi ambasadori, că instituțiile românești vor cunoaște mai multă stabilitate. Să va dau un mic exemplu. Mă aflu aici de 4 luni și cred că ne aflăm deja la al 5-lea ministru al Educației. Educația reprezintă o prioritate pentru toate democrațiile. O schimbare permanentă a personalului politic și a administrației nu oferă condițiile ideale de a lucra într-o manieră eficientă.

Care sunt priorităţile mandatului dumneavoastră în România?

Prioritățile mele sunt foarte clare. Pe primul loc se află dezvoltarea relațiilor economice dintre Franța și România. Fără economie, fără creșterea și dezvoltarea sa nu putem face alte lucruri. Companiile și investițiile franceze în România sunt foarte prezente. De fapt, unele dintre cele mai mari companii franceze se află aici, în România. Obiectivul meu este să le acompaniez și să ajut la dezvoltarea lor în România. Nu vreau să iau locul companiilor franceze, ci să facilitez investițiile lor aici, în România.

Vom asista la o reorientare a coordonatelor și direcțiilor parteneriatului strategic dintre România și Franța?

Parteneriatul strategic a fost semnat acum 4 ani. În mod natural, lucrurile se schimbă, evoluează. În acord cu interlocutorul român, am decis nu o reorientare a parteneriatului strategic, ci să selectăm, să ne concentrăm pe câteva direcții de acțiune prioritare, fără a uita filosofia generală a parteneriatului. Urmărim și o definire foarte clară a acestor obiective prioritare în timp, pentru a contura (în 6 luni sau peste un an) un bilanț, să vedem dacă au fost îndeplinite și, în caz contrar, să identificăm cauzele pentru care nu au fost îndeplinite. Este o orientare mai degrabă operațională ce urmărește concentrarea obiectivelor parteneriatului pe câteva priorități, în special de natură economică.

Cu ce probleme se confruntă investitorii francezi din România?

Mulți dintre investitori se află aici de 20 de ani. Sunt parte din peisajul economic al acestei țări. Spre exemplu, uzinele Dacia, care reprezintă 3% din PIB-ul României. Ceea ce vor aceste companii este să se dezvolte. Iar pentru a se dezvolta este nevoie, în primul rând, de o stabilitate predictibilă a mediului legislativ. În al doilea rând, în opinia mea, este nevoie de un accent mai puternic pe investițiile interne de formare. Mulți dintre investitori îmi spun că au probleme cu recrutarea resurselor umane pledând pentru mai buna adecvare între nevoile companiilor și competențele oferite de forța de muncă locală. Pe de altă parte, aceste companii s-au instalat aici nu doar pentru piețele românești, ci și pentru a accesa piețele din Balcani. Este o perspectivă care poate să fie de interes și pentru politicile României.

Ce sectoare sunt interesante sau devin interesante pentru Franța?

Toate sectoarele sunt interesante: de la agricultură la servicii și până la industria produselor de lux, care este mai puțin prezentă pe piața locală. Însă acum, pentru noi, prioritățile sectoriale sunt 3: energia, pentru că pe acest domeniu între cele două țări există o abordare convergentă, iar România dispune de resurse energetice interesante și de o piață în plină dezvoltare; sănătatea, un sector unde se remarcă progrese legislative și care preocupă fiecare român. Pentru mine un paradox este domeniul agriculturii, pentru că România este o țară cu un mare potențial agricol, cu o mare tradiție în acest sens, dar și cu numeroase vulnerabilități din perspectiva reorganizării și restructurării suprafețelor agricole, precum și a formării resurselor umane. România are 29% din populația activă care lucrează în domeniul agriculturii, însă este un segment destul de îmbătrânit. Trebuie să ne asigurăm că există o generație tânără care să lucreze pământul în România. În cele din urmă, România este un paradis terestru pentru agricultură.

Atragerea fondurilor și proiectelor europene este o prioritate strategică pentru România, însă avem multe probleme la acest capitol. Ce sfaturi are Franța pentru noi?

Cea mai potrivită modalitate de a ajuta România la acest capitol este să explicăm ce am făcut chiar noi în ultimii 15-20 de ani pentru a crește rata de absorbție a fondurilor europene. Știu că cea mai serioasă dificultate cu care se confruntau prefecții zonelor rurale din Franța era aceea a inexistenței de suficienți tehnicieni cu expertiză în atragerea fondurilor. În cele din urmă, asistența tehnică a fost cea care a permis mărirea ratei de absorbție a fondurilor europene. Astfel, cooperarea descentralizată și schimbul de experiență între colectivitățile franceze care au cunoscut aceleași dificultăți și comunitățile locale din România ar putea ameliora rata de absorbție a fondurilor.

Aveți în vedere și programe oficiale franceze de pregătire pentru experții români pe fonduri structurale?

Nu, acestea nu mai există la nivelul celor două state. Și regret acest lucru. Dar ideea mea este că, în cadrul cooperării descentralizate, regiunile care încă dispun în departamentele lor administrative de experți care au participat la implementarea și montarea proiectelor europene pot fi trimiși pe perioade limitate în colectivitățile locale din România pentru a le ajuta să întocmească dosare pentru proiecte de finanțare europeană. Este o idee care ar putea fi pusă în aplicare de o manieră experimentală, fără a fi o cooperare între state, ci între comunități locale.

Din perspectiva Franței, ce mai trebuie să îndeplinească România pentru a fi acceptată în spațiul Schengen? Sunt progresele înregistrate în MCV corelate cu maratonul pentru Schengen?

Știu că poziția românească este întotdeauna aceea de a separa cele două aspecte. Dar din perspectiva calendarului și a modalităților practice de integrare a României și Bulgariei în Schengen, cele două aspecte sunt legate. Asupra MCV eu am o poziție care este foarte clară. În primul rând, C-ul din acronim înseamnă „cooperare“, nu înseamnă „control“. Astfel putem avea dispozitive în ansamblul statelor europene pentru a coopera asupra modalităților creării unui stat de drept sau de a urmări constituirea unui stat de drept. Un stat de drept este un lucru foarte fragil şi nu se încheie niciodată. Întotdeuna apar lucruri care se adaugă, care pot să completeze, pentru că lumea se schimbă. De aceea trebuie să privim, să comparăm între diverse state și sunt convins că putem acumula o expertiză în beneficiul tuturor statelor europene. În acest sens, Schengen și MCV sunt legate.

Pierde limba franceză teren în România?

Am propria mea teorie care nu trebuie neapărat împărtășită și de ceilalți observatori. Cred că ceea ce a schimbat fundamental realitatea de acum 20-30 de ani este existența unui nou actor: limba engleză. În al doilea rând, s-a schimbat modalitatea de a preda, de a vorbi, de a trăi limba franceză. În România legătura cu limba franceză s-a făcut prin intermediul tradiției lingvistice și culturale. În spatele limbii aveai o cultură: scriitori, actori, o întreagă lume culturală care împreună cu limba franceză formau un întreg unitar. Astăzi, putem să regretăm, dar aceasta este realitatea, nu mai trăim într-o lume în care liantul între cultură și limbă mai este atât de puternic. În mod special, tinerii învață limba franceză din interes, fie pentru a studia, fie pentru a lucra într-o companie româno-franceză. Cred că franceza a pierdut teren (nu neapărat din punct de vedere cantitativ, pentru că există tineri care învață franceza în România), pentru că există o concurență și o abordare diferită, care face ca nostalgia după o epocă în care limba franceză însemna și o cultură francofonă să nu se mai regăsească în lumea de astăzi.

Interviu realizat de OCTAVIAN MANEA