Dispute istoriografice privind primul război mondial

În ultimele decenii, producţia istoriografică despre primul război mondial a continuat să se îmbogăţească cu titluri noi. Biografii ale protagoniştilor, aspecte militare, cauze şi consecinţe ale războiului continuă să fie studiate din toate punctele de vedere.

Primul război mondial reprezintă, fără în­doială, un moment de cotitură în evoluţia istorică a Europei şi a lumii întregi, unul dintre acele evenimente definite „pe­ri­o­di­zante“, adică potrivite pentru a fi folosite ca element despărţitor între două epoci. Dacă la nivel de istorie universală – sau mondială – Marele Război îi aparţine epo­cii contemporane, reprezentând astfel mo­mentul de trecere de la secolul al XIX-lea la cel de-al XX-lea, pentru multe isto­riografii naţionale el constituie momentul intrării în contemporaneitate. Dată fiind importanţa şi repercusiunile eve­ni­men­tu­lui, nu surprinde faptul că bibliografia de­dicată acestuia este atât de bogată încât, cum susţine Martin Gilbert, ea nu ar pu­tea fi citită în integralitate de un singur om, într-o singură viaţă¹. Cu toate aces­tea, numărul cu adevărat impresionant de opere dedicate primului război mondial poa­te fi organizat în jurul unor curente şi tendinţe istoriografice principale. Obiec­ti­vul acestui articol este tocmai acela de a oferi o sinteză, deloc exhaustivă şi totuşi – spe­răm – utilă, a principalelor linii in­ter­pretative privind Marele Război.

Din punctul de vedere strict cro­nologic, prima tendinţă care se impune, deja din timpul răz­boiului, pentru a înflori în anii imediat următori conflictului, es­te cea referitoare la cauzele şi res­pon­sa­bi­lităţile izbucnirii conflagraţiei. În acest sens, prin pamfletul său Imperialismul, sta­diul cel mai înalt al capitalismului (1916), Lenin punea deja din timpul răz­bo­iului bazele teoretice şi ideologice ale in­ter­pretării marxiste, afirmând că războiul re­prezintă o trăsătură definitorie a ca­pi­ta­lismului, iar Marele Război este consecinţa directă a competiţiei dintre statele ca­pi­ta­liste pentru împărţirea materiilor prime ale planetei. În paralel cu această linie in­ter­pretativă, destinată să aibă un larg ecou în istoriografia marxistă succesivă, o altă direcţie se afirmă în istoriografia pu­terilor Antantei, care prezintă războiul ca fiind un conflict între democraţie şi au­to­ritarismul generat în mare parte de po­li­ti­ca agresivă a Germaniei. Dezbaterea isto­riografică privind cauzele şi res­pon­sa­bi­li­tăţile războiului îşi atinge apogeul în pe­ri­oada interbelică, în mare parte datorită do­rinţei Germaniei de a respinge acu­za­ţii­le de a fi determinat izbucnirea con­flic­tu­lui, conţinute şi în Tratatul de pace de la Versailles (art. 231). Alfred von Wegerer, de exemplu, respinge acuzaţiile adresate ţării sale, arătând că de fapt originile răz­boiului trebuie căutate în politica externă a Angliei şi a Rusiei (Der Ausbruch des Welt­krieges, 1914, Hamburg, 1939). Teza lui von Wegerer este oarecum tributară unui efort „revizionist“ care îi aparţine în special istoriografiei germane, dar care numără şi câţiva autori occidentali, prin­tre care în mod deosebit Harry E. Barnes, care susţine într-o lucrare din 1926 (The Ge­nesis of the World War. An Intro­duc­tion to the Problem of War Guilty, New York) că responsabilitatea războiului le re­vine Franţei, Rusiei şi Serbiei; în special, istoricul american afirmă că, începând cu anul 1912, Franţa şi Rusia pornesc o po­li­tică mult mai agresivă în Peninsula Bal­ca­nică, încercând să se folosească de orice criză care apare în această regiune pentru a declanşa un război general finalizat să aducă la atingerea obiectivelor geo­stra­te­gi­ce, adică controlul asupra Dardanelelor şi re­dobândirea Alsaciei-Lorenei. Efortul is­to­riografiei germane produce, cum era de aşteptat, reacţia istoriografiei din ţările An­­tantei. În Franţa, Pierre Renouvin, chiar dacă afirmă că situaţia internaţională din anul 1914 se prezenta în ansamblul său ca fi­ind tensionată, susţine că izbucnirea con­flictului a fost determinată de acţiunea di­plomaţiei austro-germane, interesată să de­clanşeze războiul într-un moment în care ţările occidentale nu erau încă pre­gă­ti­te (Les origines immédiates de la guerre (28 juin - 4 août 1914), Paris, 1925). Res­ponsabilitatea Germaniei este confirmată, la câţiva ani distanţă, de istoricul ame­ri­can Bernadotte E. Schmitt (The Coming of the War, 1914, New York/London, 1930), în timp ce Sidney B. Fay (New Light on the Origins of the World War, Washington D.C., 1920; The Origins of the World War, New York 1929) identifică cauzele imediate ale războiului în politica balcanică a Aus­tro-Ungariei, interpretare reluată câţiva ani mai târziu de francezul Camille Bloch (Les causes de la guerre mondiale. Précis historique, Paris 1933), care găseşte un ecou încă în anii ’60 în intepretarea lui Laurence Lafore (The Long Fuse. An In­ter­pretation on the Origins of the First World War, Philadelphia, 1965), care însă identifică cauzele primului război mondial în incapacitatea Imperiului Austro-Ungar de a rezolva chestiunea naţionalităţilor. În anii ’40, un istoric italian, Luigi Albertini (Le origini della guerra del 1914, 3 voll., Mi­lano, 1942-1943), revine asupra su­biec­tului, afirmând că responsabilităţile ime­diate ale izbucnirii războiului le aparţin în totalitate imperiilor centrale, Austria fiind vinovată pentru ultimatumul inacceptabil prezentat Serbiei, iar Germania pentru nai­vitatea sa, cerând ca războiul în Balcani să rămână unul limitat, fără a înţelege că în acel context Anglia nu ar fi putut să ră­mână neutrală. Toate aceste lucrări, deşi ajung uneori la concluzii diferite, pot fi cu­prinse într-o singură tendinţă isto­rio­gra­fică care, bazându-se pe documentele di­plomatice începând cu Congresul de la Ber­lin încoace, subliniază importanţa sis­te­mului de alianţe promovat de Bismarck care, accentuând rivalităţile dintre pu­te­rile europene, a favorizat izbucnirea unui război la nivel mondial.

Articolul integral poate fi citit doar in editia print a revistei 22, pe care o puteti cumpara de la chioscurile de ziare, prin abonament la Posta sau la sediul redactiei, sau dupa modalitatile pe care le gasiti la adresa urmatoare: http://www.revista22.ro/abonamente.php.