Doneţk, ultima frontieră?

Odată cu anularea armistițiului declarat uni­lateral de președintele Petro Po­ro­șenko, la 30 iunie armata ucraineană și-a reluat ofensiva împotriva forțelor se­pa­ra­tiste.

Armata și voluntarii Gărzii Naționale din Ucraina au ocupat la 4 iulie Krasnîi Liman și au avansat spre sud, în di­recția Sla­viansk, care încă din martie a fost centrul cel mai activ de des­ta­bi­li­zare al estului Ucrainei. La Slaviansk s-a aflat co­man­damentul insurgen­ților, în frunte cu Igor Ghirkin (po­reclit Strelkov). Oficiali de la Kiev au spus că armata a înconjurat lo­calitatea. În realitate însă, în dimineața de sâmbătă, 5 iulie, peste 2.000 de insurgenți au pă­răsit Slaviansk fără luptă, în­drep­tân­du-se spre Kramatorsk (20 km la sud), iar de aco­lo spre capitala regiunii, orașul Do­nețk, care are aproape un milion de lo­cui­tori. Cum a fost posibilă această ieșire din în­cercuire? Din relatări, rezultă că o di­ver­siune a unor forțe mecanizate ale lui Strel­kov în nordul localității, în care au pierit mai mulți insurgenți, a deschis larg dru­mul spre sud, către Donețk. Strelkov, acu­zat de trădare de unii propagandiști ai No­vorossiei, spune că a ordonat o „re­tra­gere tactică“, invocând abandonarea Mos­covei în mâinile lui Napoleon în 1812, pen­tru a-i salva pe combatanții separatiști, din­tre ca­re mulți sunt mercenari veniți din Rusia, dar și Belarus sau chiar Serbia. Este totuși un mister cum s-a putut de­plasa o co­loa­nă de 50 de vehicule (doar 20 a văzut co­respondentul Reuters trecând prin Kra­ma­torsk), mașini blindate, ca­mi­oane, auto­bu­ze, automobile, pe o distanță atât de ma­re, în condițiile în care zona es­te înțesată cu militari și tehnică de luptă ucraineană, iar deasupra patrulează avi­oa­ne de luptă. Coloanei con­duse de Strelkov i s-au ală­turat în Kra­ma­torsk alte su­te de insurgenți înarmați, ca­re s-au mutat în orașul Do­nețk. Du­mi­nică, 6 iulie, for­țele se­pa­ratiste au eva­cuat și alte localități, Druj­kovka, Kos­­tantinovka, Ar­temovsk, tot în direcția Do­nețk. Pe re­țelele de so­cia­lizare au apărut și in­for­ma­ții despre deplasări de ma­șini militare spre est, către regiunea Lugansk. Du­mi­ni­că s-au înregistrat focuri de arme la mar­ginea ora­șelor mari, capitale de re­gi­uni, la Donețk (zona ae­ro­portului) și Lugansk. Agen­țiile de presă au relatat des­pre lupte grele pentru controlul Mor­mântului lui Sa­ur, o înălțime strategică de unde poate fi controlat drumul din Donețk către Lu­gansk și mai departe în Rusia. Batalionul Azov al Gărzii Naționale a înregistrat pier­deri serioase în încercarea de a-i alunga pe insurgenți din acest punct strategic. Foar­te probabil că de­ta­șa­mentele se­pa­ra­tiste, mai ales grupul mer­cenarilor, pre­gătesc alte linii de apărare, de astă dată în Lugansk, în apropierea fron­tierei cu Ru­sia, de unde pot fi apro­vizionați. Până atunci, însă, linia frontului s-a mutat în cen­trul orașului Donețk. Tactica insur­gen­ților, atât cât a fost ea dez­văluită, este de a grupa voluntarii proruși în marile orașe, de a iniția lupte în zonele foar­te populate, unde armata ucraineană poate desfășura doar acțiuni limitate pen­tru a evita pe cât posibil pierderile de vieți omenești din rân­dul civililor și unde ar­ti­le­ria și aviația nu pot fi folosite. Bătălia pen­tru Donețk, și nu retragerea fără luptă din Slaviansk or Kramatorsk ar putea fi mo­men­tul de cotitură în veritabilul război de­clanșat de separatiștii proruși în estul Ucrainei.

De fapt, s-a petrecut ceea ce Strelkov anun­ța pe rețelele de socializare. Fără un spri­jin deschis și consistent din Rusia, se­pa­ratiștii nu au putut rezista ofensivei ar­ma­tei regulate ucrainene, de unde și dis­pe­ra­rea cu care de la „oficialii“ No­vo­ros­siei, Gu­bariov, Strelkov și Pușilin până la Du­ghin și consilierul prezidențial Glazev i-au ce­rut liderului de la Kremlin să tri­mi­tă tru­pe de menținere a păcii. Până acum, pre­ședintele Putin s-a abținut să ordone armatei să treacă granița, deși nu ducea lip­­să de pretexte. Mai mult, la 24 iunie, Pu­tin a cerut Consiliului Federației, ca­me­ra superioară a parlamentului, să anuleze le­gea votată la începutul lunii martie ca­re-i permite să trimită trupe în Ucraina. Iar re­centa întâlnire a președintelui cu am­ba­sa­dorii Rusiei acreditați în străinătate a con­firmat schimbarea de ton în dosarul ucrai­nean. Președintele Putin a subliniat do­rin­ța Moscovei de a nu recurge la ac­ți­uni uni­la­terale și de a colabora cu par­te­ne­rii ves­tici, Germania și Franța, la re­zol­va­rea crizei.

Prin această modificare tactică, Rusia în­cearcă să evite adoptarea unui nou val de sancțiuni. Schimbarea confirmă faptul că sancțiunile Occidentului amenință serios economia Rusiei, dependența Europei de ga­zul rusesc nu e atât de mare încât s-o le­ge de mâini în fața agresivității Krem­li­nu­lui, iar contractele cu China nu sunt atât de favorabile pe cât au fost prezentate pu­blic.

Obiectivul strategic al lui Putin, anume de­stabilizarea Ucrainei care-i crează Rusiei spații de manevră, nu s-a schimbat. Doar proiectul Novorossia bate pasul pe loc, astfel că ar putea intra în conservare. So­luția găsită în contextul ofensivei armatei ucrainene - mutarea acțiunilor militare în marile orașe - va permite prelungirea răz­boiului, iar timpul joacă pentru Putin. Tot pentru Moscova încep să joace Merkel și Hollande, care vor pune presiune pe Po­ro­șenko ca să negocieze cu separatiștii. Până la toamnă, războiul va consuma și mai multe resurse, nemulțumirea populației va crește, iar susținerea de care se bucură astăzi președintele Poroșenko o să scadă. Dezbaterile privind noua Constituție se anunță dificile încă de pe acum, iar fe­de­ralizarea cu recunoașterea unor drepturi speciale pentru Donețk și Lugansk va fi greu de respins. Beneficiile pe care Po­ro­șenko le poate obține de pe urma suc­ce­selor militare din est sunt în planul con­solidării influenței în armată, al cărei mo­ral crește, și în cel al raporturilor de pu­tere cu principalii oligarhi, în primul rând cu Ahmetov și Kolomoiski. //