Efectele colaterale ale Grexit-ului

Orice criză are oportuniștii ei. Dar cine ar putea însă profita de pe urma Grexit-ului? Suspecții de serviciu sunt, desigur, puterile revizioniste ale momentului: China și Rusia. Ambele s-au arătat contextual interesate de diluarea unei ordini internaționale care poartă preponderent amprenta Occidentului.

Criza Greciei ar putea să devină o oportunitate geopolitică. „China a mai împrumutat și îna­inte bani unor țări care au intrat în in­ca­pa­citate de plată, în special în America Latină, și ar putea să vadă un avantaj politic în a se implica acolo unde Europa a eșuat“, scrie Jo­shua Keating în Slate Magazine. „China ar fi mult mai puțin interesată decât UE în re­for­mele sistemului de guvernare sau în politicile economice interne ale Greciei, atât timp cât Atena continuă să ofere avantaje comerciale și chiar o politică externă pro-China.“ Sigur că frontul dezbinării solidarității europene ar fi unul tentant pentru Rusia, dar totuși nu es­te unul prea costisitor, mai ales acum, când Crimeea și Estul Ucrainei se află pe nota de plată a Moscovei? Rusia și-a exprimat dis­po­ni­bi­litatea de a ajuta Grecia, precum și interesul în privatizarea unor elemente din infra­struc­tura strategică a Atenei, precum căi ferate sau portul de la Salonic. Într-un moment în ca­re Europa impune sancțiuni Moscovei, Syriza se prezintă ca partener natural pentru afaceri al regimului Putin.

Pentru alți observatori, precum Robert Ka­plan, apropierea dintre Grecia și Rusia ex­pri­mă mai mult decât o coaliție conjuncturală de voință. Între cele două există un fun­da­ment cultural, o profundă legătură civi­li­za­țio­nală. Deși Atena a avut un rol central în po­li­tica de containment, fiind un avanpost al lu­mii libere în timpul Războiului Rece, totuși „din perspectiva politicii și a culturii, Grecia nu este complet ancorată în Occident. (...) Grecia nu a avut niciodată partide politice mo­derne în sensul existent în Europa Centrală și Occidentală“, spune Kaplan în Wall Street Journal. Dimpotrivă, economia, politicul și prac­ticile societale au rămas definitiv an­co­ra­te în zodia paternalismului balcanic. Mai mult, împărtășind ortodoxia estică, „Grecia are o legătură emoțională și spirituală cu Rusia. Acest lucru explică de ce majoritatea grecilor au luat partea Rusiei în favoarea sârbilor, îm­po­triva Europei, în timpul războiului din Ko­sovo din 1999“. Însă perspectiva unei Grecii slăbite, ostracizate, în afara Europei, un ve­ri­ta­bil „stat semi-eșuat“, completată de o Ucraină fragilă, suspendată între Est și Vest, urmată de contagiunea celorlalte piese bal­ca­nice cu „instituții slabe și economii fragile, precum Albania, Bulgaria și România“, ar în­tă­ri decisiv influența Rusiei și ar pune sub sem­nul întrebării întreg proiectul european.

Între timp, în spectacolul Grexit-ului, Wa­shing­tonul pare mai degrabă un observator lipsit de pârghii reale. Să fi ajuns Washingtonul, din puterea indispensabilă care a amorsat pro­iec­tul european, un simplu spectator? În cele din urmă, proiectul european nu a început în 1957 prin Tratatul de la Roma, ci cu 10 ani îna­inte, cu America în Grecia. „Fără doctrina Tru­man și înfrângerea insurgenței comuniste din Grecia, este greu de crezut că Europa modernă s-ar fi născut. Iar fără ajutorul ofe­rit prin Planul Marshall, este de greu văzut cum ar fi supraviețuit“, spune Edward Luce în Financial Times. (O.M.)