Pe aceeași temă
Barack Obama și Woodrow Wilson au un numitor comun: amândoi au avut în mod tradițional o relație proastă cu Congresul, o trăsătură care îi poate fi fatală și lui Obama, la fel cum l-a distrus și pe Wilson.
A apărut din neant, asemenea unui meteorit, pentru a zgudui politica americană. Este cel mai mare orator al epocii sale, deși mult mai potrivit pentru discursurile prestabilite, în contrast cu cele spontane, în afara regiei. Inspiră în egală măsură devoțiune și dispreț, pe măsură ce inteligența sa de prim rang este egalată doar de credința arogantă că are întotdeauna dreptate, iar cei care nu sunt de acord cu el trebuie să fie orbi sau au o agendă ascunsă. În ciuda isteriei care-l înconjoară, este un om rece, cerebral, puțin dispus să-și împărtășească gândurile sale interioare. Mai mult, este convins că el singur poate reface lumea, rămânând inflexibil față de dușmanii săi. Este foarte greu de spus din descrierea de mai sus dacă vorbesc despre Woodrow Wilson sau despre actualul locatar al Casei Albe. Cei doi au un numitor comun: amândoi au avut în mod tradițional o relație proastă cu Congresul, o trăsătură care îi poate fi fatală și lui Barack Obama, la fel cum l-a distrus și pe Wilson.
Deja criticii acordului interimar cu Iranul, inclusiv o mare parte din Congres, sunt tot mai mulți. Mai întâi, acordul interimar păstrează tehnologia nucleară a Iranului intactă; iar programul nuclear este pus la conservare. În schimbul ridicării sancțiunilor, Teheranul trebuie doar să aștepte 10-15 ani pentru a-și relua în mod legal programul nuclear. În al doilea rând, ritmul de ridicare a sancțiunilor este neclar, dar se pare că este mult mai rapid decât s-ar fi așteptat cei mai mulți observatori. S-a estimat că Iranul va avea nevoie de cel puțin șase luni de la semnarea acordului final pentru a îndeplini toate condițiile necesare ridicării sancțiunilor; ceea ce înseamnă că, la sfârșitul acestui an, majoritatea sancțiunilor ar putea fi de domeniul trecutului. În al treilea rând, este neclar cât de dure vor fi măsurile adiționale ale AIEA menite să monitorizeze programul nuclear iranian. Acesta este un element esențial, din moment ce, în absența unui proces de verificare extrem de riguros, acuzațiile de încălcare a acordului vor decredibiliza întregul proces.
Dar dincolo de toate aceste elemente specifice, se află spectrul lui Woodrow Wilson și eroarea sa colosală în a gestiona Congresul în timpul bătăliei pentru Liga Națiunilor în 1919-1920. Pentru că Obama – exact cum s-a întâmplat și cu Wilson și în contrast cu succesul manevrelor post-1945 ale lui Harry Truman - nu a inclus pe nimeni din opoziția republicană direct în procesul diplomatic. Nu și-a transformat adversarii politici interni în piloni ai negocierilor cu Iranul, dându-le o miză personală în reușita de ansamblu a acordului.
Probabil cel mai rău din punctul de vedere al Casei Albe este faptul că în republicanul Bob Corker, președintele Comisiei pentru Relații Externe a Senatului, Administrația are un dușman eminamente rezonabil, a cărui poziție este împărtășită de o largă majoritate a publicului american. Un sondaj Pew Research, din 29 martie 2015, a constatat că 6 din 10 americani cred că Congresul ar trebui să aibă ultimul cuvânt într-un acord cu Iranul. Sunt tot mai multe semnale că există o majoritate de legislatori din ambele partide care simte că ar trebui să aibă dreptul de a aproba sau respinge ridicarea sancțiunilor impuse Iranului pe care tot ei le-au instituit. Pe de altă parte, un eventual eșec în a ridica sancțiunile ar putea împinge Iranul să concluzioneze că termenii acordului au fost încălcați. Ca atare, indiferent de poziția Casei Albe, o majoritate bipartizană își dorește de facto dreptul de a determina dacă acordul cu Iran reușește sau nu. Iar senatorul Corker se pregătește să promoveze un proiect legislativ în acest sens în Comisia pentru Relații Externe a Senatului, la mijlocul lunii aprilie.
Asta înseamnă că o Administrație prea puțin obișnuită să lucreze cu Congresul are aproape două săptămâni la dispoziție pentru a convinge suficienți democrați să nu susțină proiectul Corker, care are nevoie de o majoritate de două treimi pentru a anula vetoul prezidențial. Însă, atenție, este posibil ca fantoma lui Wilson să bântuie deja culoarele Casei Albe.
Adaptare de OCTAVIAN MANEA după Is Obama another Woodrow Wilson?, publicat în Al Arabiya, 9 aprilie, 2015.
