Farage, artizanul Brexit, compară UE cu mafia: Ni se cere să plătim răscumpărare

Dora Vulcan | 05.04.2017

Eurodeputatul britanic Nigel Farage, fost lider al formațiunii eurofobe britanice UKIP a fost apostrofat miercuri în Parlamentul European după ce a comparat UE cu mafia, pentru ca apoi să-și retragă termenul, dar doar pentru a-l înlocui cu cel de "gangsteri".

Pe aceeași temă

 

 

 „Marea Britanie trebuie să-şi achite toate datoriile financiare aşa cum se întâmplă în toate familiile. Când cineva pleacă de acasă şi se mută în altă parte trebuie să plătească facturile pentru lumină, pentru gaze, pentru energie. Regula asta se aplică tuturor”, a spus europarlamentarul italian Gianni Pittela.

 

 

 

Declarația nu a fost pe placul euroscepticului Nigel Farage, care a acuzat că suma de 52 de miliarde de lire sterline este „scoasă din burtă”.

 

 

 

„Aţi început prin a ne spune că trebuie să plătim o factură de 52 de miliarde de lire sterline, o sumă evident scoasă din burtă şi care arată mai degrabă a răscumpărare. Ce ar fi trebuit să recunoaşteţi este că noi am contribuit cu 200 de miliarde de lire la acest proiect. De fapt, voi ar trebui să ne faceţi o ofertă de nerefuzat”, a spus europarlamentarul britanic.

 

 

 

 

 "Cu astfel de cereri vă arătați răzbunători și răi", a declarat Farage în timpul unei dezbateri cu privire la Brexit, făcând referire la informațiile că Uniunea Europeană ar putea cere Marii Britanii o sumă de până la 60 de miliarde de euro pentru a reglementa aspectul contribuțiilor asumate de Londra.

 

 

 

 

"Vă comportați ca o mafie. Credeți că vă suntem ostatici. Nu suntem, suntem liberi să plecăm", a continuat el, atrăgând proteste sonore din parte altor membri ai Parlamentului.

 

 

 

Președintele PE, italianul Antonio Tajani, l-a întrerupt din discurs pentru a-l avertiza că este inacceptabil să compare UE cu mafia, la care eurodeputații au aplaudat.

 

 

 

Ulterior, Farage a recunoscut că există unele "sensibilități naționale" legate de cuvântul "mafie" și l-a înlocuit cu "gangsteri".

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22