Franța și criza ucraineană: delicatul balans al intereselor

În viitorul apropiat, Franța s-ar putea să fie forțată să-și reconsidere relația cu Moscova, dacă aceasta din urmă își continuă acțiunile agresive.

Pe 28 aprilie, la baza aeriană Malbork, din Po­lonia, au aterizat 4 avioane de luptă multirol Ra­fale C, apărținând aviației franceze. Este con­tribuția Franței la efortul aliat de a con­so­lida flancul estic al NATO și a reasigura statele din Europa Cen­trală și de Est în fața agre­siunii rusești. Avioanele vor sprijini serviciul de poliție ae­riană al NATO din țările bal­tice.

La numai o zi distanță de la aterizarea avioanelor de lup­tă la Malbork, detașamentul a fost vizitat de către mi^­nis­trul Apărării francez, Jacques Yves Le Drian. „Ceea ce se întâmplă acum la porțile Europei reprezintă cea mai gravă criză care are loc pe continent de la încheierea Răz­boiului Rece, dacă nu chiar de la sem­na­rea Actului Final de la Helsinki, în 1975. Înseși fundamentele securității europene sunt ame­nințate“, a spus acesta.

La doar câteva sute de kilometri distanță, în Ru­sia, la șantierele navale din Sankt Pe­ters­burg, pupa navei de desant Sevastopol, un portelicopter din clasa Mistral, era lansată în uralele muncitorilor ruși. Secțiunea urmează să fie transportată până la șantierele DCNS din Saint-Nazaire, pentru a fi asamblată și lan­sată la apă, eveniment ce ar putea avea loc în octombrie 2014. La începutul lunii iunie, 400 de marinari ruși vor sosi la Saint-Nazaire pentru a se instrui la bordul unei nave soră, Vla­divostok, deja finalizată în Franța.

Ambele fac parte din lotul de nave Mistral contractat de Ru­sia în decembrie 2010 pentru a-și moderniza flota. Con­trac­tul în valoare de 1,7 miliarde de dolari presupune cum­pă­rarea a două nave cu o op­țiune de a construi alte două în Rusia. Semnarea acordului de achiziție în 2010 a creat consternare printre statele membre NATO din Estul și Cen­trul Europei, dar și în Statele Unite, navele franceze din clasa Mistral fiind destinate pro­iecției de putere și desanturilor amfibii. Cele două nave ar putea fi însă confiscate, dacă Rusia continuă să escaladeze criza din Ucrai­na – adică să invadeze deschis această țară.

Nava Sevastopol și prezența avioanelor de vâ­nătoare în Polonia arată dilemele Franței în re­lațiile sale cu Rusia, pe fondul anexării Cri­meei. Contractul de construire a acestor nave a fost semnat de către președintele Nicolas Sarkozy pentru a sprijini șantierele DCNS din Saint-Nazaire, dar mai ales pentru a cimenta relațiile franco-ruse prin vânzarea celei mai noi nave militare produse de Franța. Rusia obținea astfel tehnologie navală de ultimă oră, care să-i permită modernizarea flotei sale, iar Franța își conserva know-how-ul industrial prin salvarea șantierelor STX din Saint-Nazaire.

Se spera astfel, mai ales după războiul ruso-georgian, că Rusia poate fi integrată în ar­hi­tectura de securitate a Europei de după Răz­boiul Rece, devenind un membru responsabil al sistemului internațional. Iată însă că iz­buc­nirea crizei din Ucraina și anexarea de facto a Crimeei de către Rusia dovedește că războiul ruso-georgian nu a fost un „accident de par­curs“, ci prologul unor acțiuni și mai în­drăz­nețe din partea Kremlinului, pentru a-și pro­teja „sfera de influență“ din spațiul fost so­vietic. Eroarea majoră a Franței ține de sub­estimarea revanșismului practicat de Rusia în urma dispariției URSS, după sfârșitul Răz­boiului Rece.

Anii ’90 au permis normalizarea relațiilor fran­co-ruse. Franța și Germania au încercat inte­grarea fostului adversar în noua configurație politică a continentului, astfel încât să se evi­te tragediile și tensiunile secolului XX. S-a în­cercat, astfel, socializarea Rusiei în valorile eu­ropene prin cooperare economică și diplo­matică. Franța a intuit și posibilitatea unei co­o­perări politice mai strânse la nivel global, în spiritul relației privilegiate care a debutat în 1894 printr-o alianță împotriva Germaniei im­periale, ambele state fiind îngrijorate de uni­po­laritatea americană. Apogeul relațiilor fran­co-ruse a fost dat de opoziția față de invazia americană a Irakului, în 2003.

Franța a fost sensibilă față de interesele Ru­siei în spațiul fost sovietic, Parisul, alături de Berlin, blocând la summit-ul NATO de la Bu­cu­rești acordarea de MAP-uri Georgiei și Ucrai­nei. Un moment de cotitură a relațiilor fran­co-ruse a fost medierea președintelui Nicolas Sarkozy, în timpul războiului ruso-georgian din 2008, care a dus la încheierea unui ar­mistițiu favorabil în linii mari Moscovei. Pa­risul s-a abținut să critice vocal abuzurile îm­potriva drepturilor omului comise în Federația Rusă, iar președinții Franței Jacques Chirac și Nicolas Sarkozy au menținut relații strânse cu omologii lor ruși, Vladimir Putin și Dmitri Med­vedev.

Relația politică a început să se degradeze du­pă izbucnirea războiului civil din Siria în 2011. Ajutorul militar acordat de Moscova lui Bas­har al Assad și abuzurile teribile comise de tru­pele loiale regimului sirian contraveneau in­­tereselor Franței în regiune – în special re­vărsarea conflictului în Liban. Anexarea Cri­meei, destabilizarea Ucrainei și încălcarea su­veranității și integrității teritoriale a acesteia din urmă au tensionat și mai mult relația bi­la­terală. Franța a avut cea mai dură reacție, du­pă cea a Statelor Unite, față de agresiunea Ru­siei împotriva Ucrainei. Președintele François Hollande a declarat că „Rusia a riscat o esca­la­dare periculoasă a situației. Rolul Franței și al Europei în acest context este de a exercita presiunea necesară, chiar și prin intermediul sancțiunilor, pentru găsirea unei soluții po­litice la această criză“. În viitorul apropiat, Fran­ța s-ar putea să fie forțată să-și re­con­sidere relația cu Moscova, dacă aceasta din ur­mă își continuă acțiunile agresive. //