Franța se opune țintei UE de a reduce cu 15% consumul de gaze până în primăvară

L. G. | 25.07.2022

Oficiali din ministerul francez al energiei au declarat că ţara lor este împotriva unei ţinte unice de reducere cu 15% a consumului de gaze în Europa, transmite Reuters luni, relatează Agerpres.

Pe aceeași temă

Înaintea întâlnirii de marţi, de la Bruxelles, a miniştrilor energiei din Uniunea Europeană, reprezentanţii Parisului au susţinut că ţintele pentru fiecare ţară trebuie să ţină cont de capacitatea de export.

Și Spania se opune acestei măsuri de reducere a consumului de gaze naturale. „Spania nu sprijină această propunere”, a declarat ministrul spaniol pentru tranziţia ecologică, Teresa Ribera, într-o conferinţă de presă, exprimându-şi regretul că această măsură nu a făcut obiectul unei dezbateri în prealabil.

„Ne vom opune impunerii unor obligaţiilor care depăşesc, ca eforturi, ceea ni se potriveşte”, a asigurat ea, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Acest plan, care urmează să fie discutat în 26 iulie în cursul unui Consiliu european, prevede în mod concret ca fiecare ţară să facă „tot posibilul” pentru a-şi reduce cu cel puţin 15% între august 2022 şi martie 2023 consumul de gaze în raport cu media ultimilor cinci ani.

În caz de „risc substanţial de penurie gravă sau de cerere excepţional de ridicată” şi dacă eforturile voluntare nu sunt suficiente, un mecanism de alertă ar putea activat, după consultarea statelor, cu scopul de a stabili „obiective constrângătoare”, care să permită să facă acest obiectiv de 15% „constrângător”.

Propunerea Comisiei Europene a fost criticată de mai multe state membre UE, printre care și Grecia și Portugalia.

Potrivit diplomaţilor, şi alte state membre ale Uniunii - Danemarca, Irlanda, Italia, Malta, Olanda şi Polonia - au rezerve faţă de ideea de a acorda Comisiei autoritatea de a ordona reduceri.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22