Pe aceeași temă
La începutul lunii martie, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Bahreinul și-au retras ambasadorii din Qatar. Monarhiile din Golf nu sunt la prima criză politică, dar această măsură radicală este dovada relațiilor tensionate din cadrul Consiliului de Cooperare al Golfului (CCG).
Motivația seacă a celor trei capitale – refuzul Qatarului de a implementa un acord de securitate semnat la nivelul CCG în noiembrie 2013 care prevede și obligația de a nu interveni în afacerile interne ale celorlalte state – este o explicație menită a satisface opinia publică din Golf și nu pentru a clarifica situația. Doar oficialii de la Doha au spus clar și răspicat că este vorba mai degrabă de sprijinul pe care Qatarul îl oferă Frăției Musulmane în Egipt. Riadul însă nu s-a mulțumit doar cu retragerea ambasadorului de la Doha, ci a închis și biroul din capitala saudită a canalului de știri qatarez Al-Jazira și a interzis orice colaborare cu mass media din această țară.
Decizia celor trei de a izola Qatarul reprezintă punctul culminant al tensiunilor acumulate în ultimul an, generate de modul în care Doha s-a implicat în Egipt, susținând în mod public Frăția Musulmană și sprijinind eforturile acesteia de a reveni la putere după lovitura de stat din vara lui 2013. În condițiile în care Riadul a scos Frăția Musulmană în afara legii, măsură apreciată public atât la Abu Dhabi, cât și Manama, iar în EAU se duce o adevărată vânătoare de susținători ai confreriei, 30 de persoane fiind condamnate la închisoare cu pedepse cuprinse între 3 și 5 ani pentru promovarea și susținerea activităților Frăției pe teritoriul Emiratelor, Doha a ignorat orice avertisment din partea celorlalte membre ale CCG. Pe fondul acestor divergențe de opinii, disensiunile din cadrul CCG au marcat reuniunea anuală a Consiliului din decembrie 2013, găzduită de Kuweit. Arabia Saudită, susținută de Bahrein și EAU, a cerut emirului Qatarului revizuirea modului în care Doha se implică în lumea arabă și adoptarea strategiilor susținute de restul monarhiilor din Golf privind Egiptul. Decizia din martie arată însă că Doha nu renunță la propriile ambiții, deși situația de la Cairo demonstrează că pariul pe Frăția Musulmană s-a dovedit a fi o alegere greșită.
Atitudinea autorităților qatareze din ultimul an nu reprezintă o noutate, ci o continuare a politicii de afirmare a profilului de lider regional la care această țară aspiră. Doha a căutat permanent să fie cu un pas înaintea celorlalte capitale din Golf indiferent că este vorba de susținerea Frăției Musulmane, de prietenia manifestată față de Teheran, de deschiderea unui birou comercial israelian în Qatar sau chiar prin atacarea celorlalte membre CCG prin intermediul Al-Jazira.
Preluarea conducerii Qatarului de către foarte tânărul Șeic Tamim bin Hamad bin Khalifa Al-Thani (34 de ani) în urma retragerii surprinzătoare de la putere a tatălui său în iunie 2013 preconiza o schimbare de strategie și o apropiere de restul grupului CCG, în special că prima vizită efectuată de noul emir a fost la Riad. La aproape un an de la această schimbare de regim, noua conducere de la Doha nu dă semne că ar vrea să stea în umbra partenerilor, ignorând principiul seniorității care domină relațiile din Golf.
Disensiunile recente din Golf – care nu sunt o noutate, neînțelegerile din cadrul CCG fiind deja o tradiție – indică o nervozitate din partea monarhiilor, în mod special a Arabiei Saudite, nemulțumite fiind de direcția în care evoluează dosarele regionale în care sunt implicate. Situația din Egipt este departe de a se calma, chiar dacă regimul militar de la Cairo pare de neclintit, iar câștigarea alegerilor prezidențiale de către Al-Sisi este o certitudine, instabilitatea din această țară influențând negativ întreg Orientul Mijlociu. Iranul a primit o nouă șansă din partea comunității internaționale fapt ce a determinat reacții negative din partea CCG, Riadul fiind principalul opozant. Nici implicarea în războiul civil din Siria nu este un succes, perspectivele înlăturării de la putere a lui Bașar Al-Assad fiind tot mai îndepărtate. La acestea se adaugă și modul în care principalul aliat occidental al monarhiilor din Golf, Washingtonul, pare a omite interesele acestora.
În contextul situației de instabilitate din Orientul Mijlociu, escaladarea neînțelegerilor dintre monarhiile din Golf vulnerabilizează și mai mult regiunea. Agenda vizitei președintelui Obama la Riad de la sfârșitul lunii martie a inclus cu siguranță, pe lângă subiectele tradiționale, și încercări de a reduce tensiunile din cadrul CCG, deși oficialitățile de la Manama respinseseră orice implicare străină în acest conflict. Până în prezent nici medierea condusă de Kuweit și nici discuțiile din cadrul summitului Ligii Statelor Arabe din martie nu au calmat spiritele. Cu toate acestea, este puțin probabil ca unitatea CCG să aibă de suferit, familiile regale din Golf fiind conștiente că supraviețuirea lor depinde de maniera concertată în care vor reuși să se opună oricăror posibile dezechilibre. În acest sens, modul în care au reacționat în contextul Primăverii Arabe, activând forța militară comună CCG pentru a stabiliza situația din Bahrein, reprezintă cel mai convingător exemplul.
Mihai Pătru este doctorand al Facultăţii de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti, şi cercetător asociat la Institutul Diplomatic Român.
