Pe aceeași temă
Orientarea strategică a Rusiei către zona Asia-Pacific e un proces planificat și demarat de ani buni. Dar apropierea dintre cei doi coloși, Rusia şi China, acum, când fiecare dintre ei manifestă nemulțumire față de felul în care Occidentul gestionează afacerile globale, stârnește o îngrijorare aparte.
La 21 mai, Gazprom și Compania Națională a Petrolului din China (CNPC) au semnat la Shanghai un contract de livrare de gaze naturale rusești pe 30 de ani, în valoare de 400 de miliarde de dolari. Suma este colosală, iar contractul e de mare importanță politică pentru Moscova, în contextul relațiilor glaciale dintre Rusia și Occident, cauzat de criza ucraineană. Vladimir Putin avea nevoie de acest succes simbolic.
Cu siguranță, conflictul politic cu Occidentul și scăderea bruscă a economiei Rusiei au făcut Kremlinul mai concesiv în negocierea contractului. Dar deal-ul nu a fost o reacție improvizată la sancțiunile Vestului, ci rezultatul unui complicat proces de negociere și planificare strategică, demarat acum un deceniu.
Contractul prevede exportul către China a unui volum anual de gaze de 38 miliarde de metri cubi (mmc), ce vor fi produși din zăcămintele Siberiei de Est, Kovykta și Chayanda – ultimul urmând a fi dezvoltat până în 2018. Gazoductul Puterea Siberiei, de 61 mmc/an, va fi construit pentru a conecta centrele de producție din regiunile Irkuțk și Iakuția cu Habarovsk și Vladivostok, în regiunea Pacificului. Din acest sistem de transport va fi alimentat nord-estul Chinei, cu puncte de intrare la Blagoveșcensk și Dalnerecensk. Prețul va fi indexat la petrol; ca referință se vehiculează nivelul de 350 de dolari/1000 mc – apropiat, dar sub media actuală a prețurilor în UE.
Negocierile dintre Moscova și Beijing s-au lovit sistematic de două obstacole majore: prețul, respectiv diferența de abordare strategică privind sursa, și destinația gazelor rusești.
China a respins nivelul mediu european de preț al livrărilor Gazprom, preferând să investească în dezvoltarea zăcămintelor din sudul Turkmenistanului și în realizarea conductei Asia Centrală-China, prin care importă în prezent circa 25 mmc/an. Dar prețurile în UE au scăzut după criza economică din 2008, iar China are interesul acum de a-și diversifica importurile de gaze. Pe de altă parte, în perspectiva creșterii substanțiale a exporturilor de gaz natural lichefiat (GNL) în Asia de Est din Australia și SUA în următorii ani, Rusia și-a asigurat pe termen lung o importantă cotă de piață chineză, la un preț între cel al exporturilor ruse în UE și al celor turkmene în China.
Gazprom a susținut conceptul exporturilor către vestul Chinei din zăcămintele vest-siberiene (regiunea Yamalo-Nenets). În acest scop, a avansat proiectul gazoductului Altai, care ar fi îngăduit Moscovei să direcționeze livrările fie către UE, fie către China. Beijingul a fost categoric în prioritizarea conexiunii estice, prin care China de nord-est va fi alimentată din zăcăminte est-siberiene. În 2013 s-a impus această ultimă soluție, prin acordul privind construcția Puterii Siberiei. Dar Moscova are obiectivul declarat de a integra într-un sistem unic de transport zăcămintele din vestul și estul Siberiei.
Cooperarea energetică dintre Rusia și China s-a dezvoltat în ultimii cinci ani printr-o serie de acorduri și contracte semnificative. În 2009, Banca pentru Dezvoltare a Chinei a oferit corporațiilor Rosneft și Gazprom credite de 25 miliarde de dolari, primind în schimb 15 milioane de tone de țiței anual, vreme de 20 de ani. În 2010, Compania Națională Nucleară a Chinei a încheiat cu Rosatom un contract privind construcția a încă două reactoare la Tianwan. Apoi, în 2013, Rosneft a convenit cu CNPC dublarea exporturilor de țiței la 30 milioane de tone/an, contra unei plăți anticipate de 60 de miliarde de dolari. Astfel, Rosneft a putut să finanțeze achiziționarea companiei TNK-BP, a cărei „perlă a coroanei“ era zăcământul Kovykta. Tot în 2013, Rusia și-a depășit reticența de a permite companiilor chineze achiziționarea de cote de participare la capacitățile de producție de hidrocaburi: CNPC a achiziționat 20% din proiectul Yamal (GNL) al companiei Novatek, iar CNPC și Rosneft au format o joint venture pentru a dezvolta zăcăminte petrolifere în Siberia de Est.
Este astfel limpede că orientarea strategică a Rusiei către zona Asia-Pacific e un proces planificat și demarat de ani buni. Dar apropierea dintre cei doi coloși acum, când fiecare dintre ei manifestă nemulțumire față de felul în care Occidentul gestionează afacerile globale, stârnește o îngrijorare aparte.
Să dăm însă situației adevărata sa proporție. UE va rămâne multă vreme principala piață de export pentru Rusia, deși Bruxellesul vrea să-și reducă dependența energetică față de Moscova. Exporturile prin Puterea Siberiei vor începe în 2018 cel mai devreme, iar 38 mmc/an înseamnă doar un sfert din exporturile Gazprom în UE. Desigur, investițiile în industria siberiană a petrolului și gazului sunt un pas necesar și vor contribui la dezvoltarea economică a Rusiei în ansamblu. Dar gazul rusesc se va confrunta cu concurență sporită atât în UE, cât și în Asia, iar capacitatea Moscovei de a utiliza energia ca instrument politic este în continuă diminuare.
Radu Dudău, Universitatea București & Energy Policy Group
