Pe aceeași temă
„Ils n’avaient presque rien, à présent ils n’ont rien.“ (Un geste pour Haiti, 2010)
Pe 12 ianuarie 2010, la ora locală 16,53, un cutremur cu magnitudinea de 7,3 grade pe scara Richter a devastat Port-au-Prince, capitala Haiti. O serie de 50 de replici i-au urmat, cea mai puternică, de 6,1 grade pe scara Richter, înregistrându-se pe 20 ianuarie. Catastrofa din Haiti este descrisă de organizaţiile internaţionale specializate în ajutorul acordat în situaţii de urgenţă ca fiind unul dintre cele mai mari dezastre cu care s-au confruntat. Pe lângă catastrofa naturală, o serie de elemente contribuie la amploarea dezastrului ce a urmat cutremurului haitian: un stat eşuat, o coordonare deficitară a ONG-urilor, a acestora cu reprezentanţii statelor şi, în fine, cu autorităţile locale haitiene.
Un ultim episod dintr-o lungă istorie a suferinţei
În ciuda faptului că Haiti este cea mai săracă ţară din emisfera vestică, aceasta reuşise, începând cu alegerile din 2006, să recâştige o oarecare stabilitate. Considerat de propriii cetăţeni, cât şi de străini un stat absent sau cel puţin ineficient, statul haitian se redresa încet până acum două săptămâni, cu un ajutor foarte important din partea organizaţiilor internaţionale.
Acelaşi tip de ajutor - însutit însă – este fundamental acum, când în Haiti totul trebuie (re)făcut de la zero: infrastructura, economia, un guvern funcţional.
Reacţia americană a fost cea mai promptă, dar ea nu este fără echivoc. Haiti a fost ocupată de Statele Unite ale Americii la începutul secolului XX (între 1915-19341), care au revenit de câte ori a fost „necesar“, cel mai recent în 1994 şi în 2004. Astfel se explică reacţia haitienilor la „noua debarcare“ a americanilor, pe 19 ianuarie, pe pajiştea palatului prezidenţial complet distrus. Lideri latino-americani, precum Fidel Castro, Evo Morales sau Hugo Chavez, au denunţat deja noua ocupaţie americană, nejustificată în opinia lor.
Haiti a fost însă şi victima propriilor lideri. Una dintre cele mai faimoase dinastii latino-americane a fost cea a familiei Duvalier (1957-1986), care a urmat modelul impus de Statele Unite, odată încheiată ocupaţia directă, şi anume crearea unor gărzi naţionale înlocuind forţele armate locale, şeful acestei gărzi naţionale fiind, de obicei, promotorul unei soluţii dictatoriale / dinastice de lungă durată (ca, de exemplu, în Republica Dominicană, Leonidas Trujillo 1930-1961, sau, în Nicaragua, dinastia Somoza 1936-1979). Tranziţia începută în 1990, odată cu alegerea lui Jean-Bertrand Aristide, s-a făcut tot sub semnul ineficienţei politice şi al intervenţionismului american. Înlăturat de la putere în 1991 şi readus de către americani în 1994 (ocupaţie directă de către forţele armate americane sub comanda lui Bill Clinton), Aristide a fost urmat de René Preval (actualul preşedinte) în 1996 şi a revenit la putere în 2000, fiind finalmente înlăturat (acuză el) de americani în 2004, care reocupau pentru ultima dată insula.
Într-un articol în Times Online, Ben MacIntyre comenta însă vina purtată de Franţa în subdezvoltarea statului caraibian. Argumentul autorului era că Franţa a obligat Haiti să-i plătească libertatea (obţinută printr-o revoltă a sclavilor negri în 1804) şi că astfel statul haitian s-a născut falit, acesta reuşind să returneze datoria de 90 de milioane de franci abia în 1947, 143 de ani după. Deşi Haiti a cerut în 2003 restituirea de către guvernul francez a sumei de 22 de miliarde de dolari, o comisie de reflecţie organizată de Jacques Chirac în 2004 a stabilit că nu există temei pentru o astfel de cerere.
Mobilizarea internaţională pentru Haiti
Reacţia internaţională a fost promptă în urma cutremurului. Prima sarcină a celor 43 de echipe de salvare sosite din întreaga lume a fost eliberarea celor prinşi sub dărâmături. Astfel, 132 de oameni au fost salvaţi până pe 23 ianuarie, ziua în care guvernul haitian a declarat încheiate operaţiunile de salvare.
Diaspora din Statele Unite ale Amercii şi Franţa, alături de cea din Canada, fiind cea mai importantă din punct de vedere numeric, s-a mobilizat imediat şi eficient. Statele au promis un ajutor de 1 miliard de dolari şi angajamente pentru ştergerea datoriilor au fost luate. Propuneri de a organiza conferinţe pentru strângerea de fonduri suplimentare au fost, de asemenea, enunţate.
Fundaţia Yele, condusă de liderul vocal al formaţiei The Fugees, Wyclef Jean, este printre cele mai active în mobilizarea pentru donarea de fonduri de căre particulari, şi asta în ciuda controverselor legate de activităţile sale lansate în ultima săptămână. Prin intermediul mesajelor lansate pe Twitter, Wyclef, de origine haitiană, a reuşit să strângă 2 milioane de dolari în doar câteva zile. Programe speciale au fost organizate şi de televiziuni. Teledonurile organizate în SUA şi Franţa fiind printre cele mai de succes în termeni financiari. Vineri seara, Hope for Haiti Now, program organizat în paralel în Los Angeles, New York şi Londra, cu ajutorul celor mai mari vedete de la Hollywood şi cu participări precum cea a Madonnei, a strâns deja 58 de milioane de dolari. Sâmbătă, Univision, unul dintre cele două mari canale latino din SUA, a organizat show-ul Unidos por Haiti, care a inclus vedete ca Gloria Estefan, Shakira sau Juanes. Şi în România, postul de televiziune Realitatea TV a realizat duminică 24 ianuarie teledonul Haiti – copiii haosului, după ce guvernul român a anunţat acordarea unui ajutor în valoare de doar 50.000 de euro pentru Haiti. Ajutorul guvernului român a fost depăşit de cel al unor state mult mai sărace.
Pe lângă mobilizarea pentru donarea de fonduri, teme specifice au dus la o mobilizare rapidă. În Franţa a fost cazul copiilor adoptaţi sau în curs de a fi adoptaţi de către cetăţeni francezi. Ministerul Afacerilor Externe francez a răspuns presiunilor acestor familii pentru aducerea rapidă în Franţa a celor care aveau deja toate actele necesare înainte de 12 ianuarie.
Situaţia actuală: de la haos spre reconstrucţie
Port-au-Prince este părăsită de locuitorii săi, care se îndreaptă ori spre provincie, ori, cei mai norocoşi, către alte ţări. Exodul este de altfel încurajat şi de ONG-uri şi autorităţi, căci doar evacuând Capitala poate începe reconstrucţia. Căci, aşa cum a spus Bill Clinton, emisarul special pentru Haiti al lui Ban Ki-moon, acum trebuie să „reconstruim mai bine“, prioritatea este redezvoltarea ţării. Proiectele privilegiate vizează reconstrucţia cu implicarea localnicilor, oferindu-le acestora nu numai şansa de a recăpăta o locuinţă, dar mai ales ocazia de a-şi câştiga existenţa. Unul dintre proiectele susţinute de haitieni cu ajutor brazilian este construirea unui cartier lângă Port-au-Prince, care ar putea să primească 10.000 de locuitori. Sâmbătă, 23 ianuarie, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a anunţat crearea unui program Bani pentru muncă cu fonduri ONU (5 milioane de dolari, bani pentru reconstrucţie) şi care promite angajarea a 220.000 de haitieni şi care va ajuta indirect 1 milion de cetăţeni.
Aşa cum declară haitienii, obişnuiţi să fie pe cont propriu, să se descurce singuri, în absenţa autorităţilor, aceştia au acum o şansă inestimabilă, aceea de a-şi reconstrui ţara de la zero.
Administraţia financiară de către SUA a continuat până în 1941.
Cuvinte cheie: Haiti, cutremur, suferinta, economie, Caraibe, haitienei.
