Importanța unei strategii de securitate națională

Actuala strategie de securitate națională, asumată de președintele Klaus Iohannis, e importantă pentru că trebuie să ne explice cum va garanta președintele securitatea națională a României, într-un context strategic marcat de instabilitate geopolitică și incertitudini.

Pe 22 iunie 2015, președintele României, dom­nul Klaus Iohannis, se va adresa Ca­me­relor reunite ale Parlamentului Ro­mâ­niei, pentru a le prezenta Strategia Na­­țio­nală de Apărare a Țării pentru perioada 2015-2019. Constituțional, pre­șe­din­tele României nu este nu­mai șeful statului, dar este și principalul responsabil de gestionarea problemelor de securitate națională, atât în calitatea domniei sa­le sa de șef al CSAT, cât și în cea de comandant al Ar­matei Române. Documentul a fost deja publicat pe pagina de web a Administrației Prezidențiale, unde poate fi consultat de opinia publică din România.

Buna gestionare a problemelor de se­cu­ritate națională reprezintă res­pon­sa­bi­li­ta­tea de care un președinte al României tre­buie să se achite, iar pentru președintele Iohannis, din cauza contextului regional și internațional din ce în ce mai com­pli­cat, îndeplinirea acestei sarcini devine și principala sa provocare.

Strategia Națională de Apărare a Ţării în pe­rioada 2015-2019 este o strategie de se­cu­ritate națională, în ordine cronologică fi­ind al cincilea astfel de document. Toate au avut importanța lor politică. Prima a fost realizată în 1999 și asumată de către pre­ședintele Emil Constantinescu, marea va­loare a acelui document constând în afir­­marea fără echivoc a drumului occi­den­tal al României. Aderarea la NATO și UE erau definite ca obiective strategice, iar pro­blematica securității naționale, pentru prima dată din 1990, era concepută într-un format occidental. A doua strategie, din 2001, asumată de președintele Ion Iliescu, a fost importantă pentru că reconfirma drumul occidental al României și diminua semnificativ bănuielile de autarhism ce au planat asupra lui Ion Iliescu în primele două mandate (1990-1996). Față de primele două pre­ședinții, când an­ti­oc­ci­den­talii din PRM sau PUNR fu­seseră aliații puterii, în ale­gerile din 2000 președintele Iliescu candidase împotriva lui Corneliu Vadim Tudor, de această dată optând clar pentru o apropiere de Oc­cident. Strategia din 2001 a fost, de altfel, cea care a reconfirmat can­didatura României la NATO și UE.

În fine, ultimele două strategii, din 2007 și 2010, asumate de președintele Traian Bă­sescu, au fost importante pentru că, fiind primele astfel de documente ale unei țări deja membră a NATO și UE, au conturat pro­filul unei Românii occidentale, ambele având ca fundament doctrinar atât con­ceptul occidental, multidimensional de se­curitate, cât și nevoia de modernizare ins­tituțională, de confirmare a loialității noas­tre față de Occident și de demonstrare a profesionalismului sistemului de se­cu­ri­ta­te națională. Trebuia să fie clar pentru toa­tă lumea că România nu este o povară, ci un real contributor de securitate, ră­mâ­nând alături de aliații săi până la în­de­plinirea misiunii. Nu în ultimul rând, pre­ședintele Traian Băsescu s-a străduit să păs­treze un echilibru între efortul depus în misiunile internaționale, sub egida NATO, UE, OSCE sau ONU, și nevoile de modernizare instituțională. În cele două mandate ale sale, s-au pus fundamentele unor subsisteme extrem de importante pen­tru buna funcționare a sistemului de securitate națională. S-a schimbat struc­tura serviciilor de informații, vechea or­ga­nizare sovietică fiind înlocuită cu una de tip Vest. Printre altele, a fost luată decizia înființării Comunității de Informații, or­gan necesar coordonării efortului de in­telligence, s-au pus bazele politicilor de se­curitate energetică, cibernetică și de pro­tecție a infrastructurilor critice. Cel puțin în zona de cyber, organizarea actuală a subsistemului de securitate cibernetică este superioară multor alte state din Eu­ropa. Nu în ultimul rând, instituțiile ma­jore din sistemul de securitate națională au fost încurajate să-și dezvolte strategii sectoriale și doctrine proprii.

Imagine de la cea mai recentă şedinţă a CSAT pe marginea Strategiei Naţionale de Apărare
(Cotroceni, 9 iunie 2015)

Actuala strategie de securitate națională, asumată de președintele Klaus Iohannis, es­te importantă pentru că ea trebuie să ne ex­plice cum va garanta președintele securi­tatea națională a României, într-un con­text strategic mult diferit, marcat de ins­tabilitate geopolitică și multiple in­cer­tit­u­dini. Actuala strategie este adoptată de CSAT și prezentată parlamentului la un an dupa ce Rusia, folosind forța militară, a aruncat în aer vechea ordine europeană, anexând Crimeea.

Strategia Națională de Apărare a Țării în intervalul 2015-2019 este adoptată pentru a răspunde provocărilor de securitate pe ca­re un nou context internațional le pune în calea României. Ne confruntăm cu o re­venire în forță la o interpretare clasică a conceptului de securitate, factorul militar fiind cel care contează cel mai mult. Se­curitatea națională înseamnă, din nou, în primul rând, capacitatea de a descuraja o agresiune sau, dacă această agresiune s-a produs, capacitatea de a o respinge, fără a-ți sacrifica teritoriul sau valorile de­fi­ni­torii pentru tine, ca societate. De altfel, da­că președintele Traian Băsescu a fost ultimul președinte de pace, este posibil ca președintele Klaus Iohannis să fie primul președinte de război.