Pe aceeași temă
Victoria neaşteptată a naţionalistului Tomislav Nikolic, care l-a învins, la limită, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Serbia, pe Boris Tadic, deţinător al funcţiei supreme între 2004 şi 2012 şi promotorul cursului european al Begradului, i-a pus pe jar pe observatorii evoluţiilor din Balcani. Fără îndoială, pe Nikolic nu îl recomandă un CV politic frecventabil, cel puţin nu din perspectiva cancelariilor occidentale. Fost vicepremier pe vremea când la cârma vecinului nostru din sud-vest se afla Slobodan Miloševic, preşedintele ales al Serbiei declara cândva că acesta „nu a fost un criminal, dar a făcut multe greşeli”. Mai mult, Nikolic a fost un apropiat al fostului lider al Partidului Radical Sârb, Vojislav Seselj – judecat actualmente pentru crime de război la Haga – de la care a preluat vremelnic conducerea respectivei formaţiuni politice. Pe plan extern, Nikolic nu a făcut un secret din admiraţia sa pentru Federaţia Rusă, iar după anunţarea primelor rezultate ale scrutinului din 20 mai, a vorbit despre Moscova, Bruxelles şi Washington ca viitori piloni ai diplomaţiei sârbe, „nu neapărat în această ordine”. De altfel, sfârşitul săptămânii trecute l-a surprins pe proaspăt alesul lider de la Belgrad într-o vizită la Moscova, unde l-a asigurat pe Vladimir Putin, în marja congresului partidului „Rusia Unită” la care a participat ca oaspete, că nu va accepta niciodată recunoaşterea Kosovo în schimbul accederii Serbiei la Uniunea Europeană. Nici omologul său nu a rămas mai prejos, Putin declarând că Rusia e pregătită să ofere o tranşă de 800 de milioane de dolari dintr-un credit destinat modernizării infrastructurii sârbe.
Dincolo de temerile unor observatori care văd în victoria lui Nikolic un semnal al recrudescenţei naţionalismului à la Miloševic în Balcani sau al influenţei puternice a Moscovei în regiune, o lectură în cheie geopolitică a rezultatului alegerilor prezidenţiale din Serbia pare hazardată. În primul rând, analiştii de la Belgrad subliniază – practic unanim – că deznodământul din 20 mai este rezultatul situaţiei economice şi sociale precare, coroborată cu corupţia tolerată de Boris Tadic. Rata şomajului este de 24 la sută, datoria externă a ţării se situează la 31 de milioane de dolari iar venitul mediu este cifrat la aproximativ 400 de euro pe lună. Nikolic a promis că va impozita veniturile mari şi că va redistribui banii publici către sistemul de pensii şi asigurări sociale – un mesaj cu o miză mai mare din punctul de vedere al unui electorat obosit de criza economică. Mai mult, alegătorii cei mai fideli ai lui Tadic – intelectualii şi clasa de mijloc – par să fi fost dezgustaţi de clientelismul şi nepotismul ce au caracterizat guvernarea coaliţiei dintre Partidul Democrat al fostului preşedinte şi Partidul Socialist din Serbia - condus de altfel tot de un vechi apropiat al lui Slobodan Miloševic, Ivica Dacic. În aceste condiţii, prezenţa la vot a fost de doar 46,7 procente, absenteismul facilitând victoria lui Nikolic.
În al doilea rând, rolul geopolitic al viitorului preşedinte nu trebuie supraestimat. Serbia este o republică parlamentară şi – spun experţii de la Belgrad – decisivă pentru viitorul naţiunii balcanice va fi componenţa coaliţiei guvernamentale. Dacă după scrutinul parlamentar din 6 mai – desfăşurat în paralel cu primul tur al alegerilor prezidenţiale – se cristalizase o continuare a coaliţiei dintre democraţi şi socialişti, turnura neaşteptată a votului pentru şeful statului aruncă o umbră de îndoială asupra acestei perspective. În mass-media din ţara vecină abundă deja speculaţii cu privire la alte posibile combinaţii, cea mai implauzibilă părând însă cea a unei mari coaliţii între Partidul Progresist al lui Nikolic – care a obţinut cel mai bun scor la alegerile parlamentare (24 de procente) – şi a democraţilor lui Tadic (22 de procente). Continuarea alianţei dintre Partidul Democrat şi Partidul Socialist din Serbia – alături de forţe politice mai mici – l-ar putea ţine în şah pe Tomislav Nikolic care, prin Constituţie, are atribuţii relativ limitate. În fond, există în Serbia un precedent al coabitării, când în timpul primului său mandat, Boris Tadic s-a confruntat cu un executiv condus de naţionalistul Vojslav Koštunica, preşedintele fiind mult slăbit din cauza ostilităţii acestuia. În al treilea rând, Tomislav Nikolic a declarat imediat după anunţarea victoriei sale că Serbia nu va renunţa la drumul său european. În plus, consilieri ai noului preşedinte au precizat că vizita la Moscova fusese planificată cu mult timp înainte şi că prima deplasare în străinătate în calitate de şef al statului va fi la Bruxelles. Iar în ciuda declaraţiilor sale cu privire la faptul că „Serbia este un partener al Rusiei în Balcani”, Nikolic i-ar fi spus lui Putin şi că „Serbia se află pe drumul spre UE”.
Este încă prea devreme pentru a prevedea dacă Bruxelles-ul va rămâne ancora de bază a politicii externe de la Belgrad sau dacă Nikolic va prefera o multivectorialitate în care Rusia să joace un rol mai pronunţat decât şi l-ar dori Occidentul. Cert este însă că o îndepărtare de cursul european riscă să creeze un climat de nesiguranţă în rândul investitorilor străini – fără de care nu se vor aduna în visterie banii ce îi sunt necesari noului preşedinte pentru a-şi îndeplini promisiunile. Astfel, nu pare momentul să tragem un semnal de alarmă în privinţa Belgradului – dar e bine totuşi să fim în preajma frânei de urgenţă.
