Indienii

RAGHUNATH A. MASHELKAR

In 2020 noi, indienii, vom fi cei mai buni

India reuseste din ce in ce mai bine sa-si tina acasa cercetatorii si chiar sa-i aduca inapoi pe cei plecati in Statele Unite, explica presedintele Academiei de Stiinte Indiene.

S-a spus dintotdeauna ca principala cauza a fugii creierelor este economica: oameni se duc sa traiasca in tarile dezvoltate ca sa castige mai bine. Numai ca eu nu cred ca atractia banului este singura lor motivatie. Conform unui recent studiu al unui organism american, National Science Foundation, numarul cercetatorilor si inginerilor japonezi care si-au parasit tara pentru a lucra in Statele Unite dupa care au decis sa ramana acolo s-ar fi dublat intre 1995 si 1999. Cu toate ca Japonia, spre deosebire de India, este deja o tara dezvoltata in care exista multe slujbe foarte bine platite. Italianul Riccardo Giacconi, care in 2002 a primit Premiul Nobel de fizica pentru cercetarile sale realizate in Statele Unite, a rezumat in felul urmator ceea ce ar putea constitui principala cauza a fugii creierelor: "Un cercetator este ca un pictor. Michelangelo a devenit un mare artist pentru ca i s-a dat sa picteze o bucata mare de perete. Mie, peretele acesta mi-a fost dat in Statele Unite."

Tarile in curs de dezvoltare au inceput sa ofere astfel de pereti doar de putin timp, dar din motive la care nimeni nu s-ar fi gandit acum zece ani. In decembrie am vizitat Centrul de Tehnologie John F. Welch din Bengalore. Cu 23.000 de salariati, este cel mai mare pol de cercetare si dezvoltare al  General Electrics din lume. In jur de 700 dintre acesti salariati erau tineri indieni care se intorsesera din Statele Unite in ultimii patru ani. Peste o suta de alte multinationale - printre care IBM, Motorola si Intel - au deschis centre de cercetare si dezvoltare in tara noastra in ultimii cinci ani si nu peste multa vreme vor urma altele. Multi indieni care si-au facut studiile si au avut o prima experienta profesionala in strainatate se intorc astazi in India pentru a lucra in aceste centre. Asistam la o repatriere stiintifica tacuta.

De ce intreprinderi straine, dintre care unele dispun de bugete mai mari decat cei 6 miliarde de dolari pe care India ii da pentru cercetare si dezvoltare, isi instaleaza o parte importanta a infrastructurilor lor in tara noastra? Cand, in momentul deschiderii centrului care ii poarta numele, Welch, care era pe atunci director la GGE, a fost intrebat pentru ce luase aceasta hotarare, a raspuns: "Poate ca India este o tara in dezvoltare, dar este o tara dezvoltata in ce priveste infrastructurile intelectuale. Aici se obtine cel mai ridicat capital intelectual pe dolar."

Daca fuga creierelor isi schimba sensul si merge dinspre tarile dezvoltate spre cele in curs de dezvoltare, cele dintai risca sa aiba un deficit de personal pentru centrele lor de cercetare-dezvoltare. Exemplul Uniunii Europene arata ce impact poate avea o penurie de acest fel. Daca Uniunea Europeana vrea sa atinga obiectivul pe care si l-a fixat la summit-ul de la Barcelona in 2002, adica sa aloce 3%  din PIB-ul ei pentru cercetare-dezvoltare pana in 2010, va trebui sa gaseasca 700.000 de noi cercetatori. Asa cum a explicat unul dintre reprezentantii ei, va incerca sa atraga mai multi "cercetatori din lumea a treia." Dar daca in tarile lor oportunitatile de cariera vor creste si calitatea vietii se va imbunatati, vor mai vrea acesti cercetatori sa plece in Europa sau vor prefera sa ramana la ei acasa? Cei care se intorc astazi in India isi dau seama ca, fata de anii 1970 - cand eu insumi m-am intors tara -, posibilitatile de a face cercetare de performanta au crescut considerabil. De exemplu, in prezent ultimul cip al lui Intel si ultimul motor de avion al lui GE sunt puse la punct la Bangalore. Desigur, aceste multinationale nu si-au adus inca sediile in India, dar intreprinderile stabilite in tara noastra sunt si ele in plina transformare.

Constat de asemenea o evolutie inspre lucrari mai inovatoare. In loc sa copieze molecule farmaceutice produse de altii, programele de cercetare-dezvoltare ale industriilor indiene incearca sa descopere noi molecule terapeutice. Industria de automobile indiana exporta acum pe piata europeana masini concepute si produse in India - de exemplu Indica. Pentru toate aceste motive ma gandesc, de la inaltimea scaunului meu de presedinte al Academiei de Stiinte Indiene, ca daca India isi joaca bine cartea, ea poate deveni pana in 2020 primul centru de producere de cunostinte de pe planeta.

ASHOK PARTHASARATHI

Incurajarea unei reale circulatii a creierelor

Cateva solutii pentru atenuarea exodului de tineri cu studii superioare, distructiva pentru tarile in curs de dezvoltare.

In anii 1960 si 1970, conform opiniei generale, afluxul catre natiunile industrializate ale unor profesionisti cu inalta calificare (cercetatori, ingineri si medici) din tarile in curs de dezvoltare actiona mai cu seama negativ asupra acestora din urma, golindu-le universitatile si intreprinderile. De cativa ani incoace, accentul s-a deplasat pe "reflux" adica pe transferul - cu sens schimbat - de cunostinte, bani si competente. "Fuga creierelor" a fost botezata "circulatia creierelor", numai ca aceasta noua denumire nu da foarte bine seama de problemele tarilor in curs de dezvoltare. Chiar daca este adevarat ca nu exista nici un bilant sistematic al fluxurilor migratorii in ce ii priveste pe cercetatorii calificati, este foarte probabil ca aceasta "circulatie" este extrem de asimetrica. "Refluxul" pare sa fie mult mai putin important decat "fluxul" care poate fi teribil de distrugator. Asa cum s-a intamplat in Ghana, de pilda, unde nu mai exista medici si infirmiere.

In primul rand, daca nu exista nici o indoiala ca sosirea strainilor pe piata muncii tarilor bogate este profitabila pentru acestea, eventualele beneficii pentru natiunile de origine nu sunt nici pe departe evidente. Desigur, banii pe care ii trimit emigrantii reprezinta o suma considerabila in multe dintre tarile in curs de dezvoltare, dar cei mai calificati dintre ei expediaza mandate mai degraba modeste.

Celalalt mare "reflux" invocat in mod traditional este "efectul de diaspora", conform caruia retelele formate de expatriati si competentele lor aduc mari beneficii tarilor de origine. Dar aproape unicul exemplu care poate fi invocat in legatura cu acest efect este enormul aport al cetatenilor indieni instalati in Statele Unite in Silicon Valley la tehnologiile informatiei din India. Emigratia poate fi benefica pentru tarile de origine atunci cand expatriatii se reintorc aducand cu ei competentele si experienta dobandita in strainatate. Lucru care s-a verificat mai ales in Coreea de Sud si in Taiwan, unde acestia au fost plasati in posturi cheie in acele sectoare in care cercetarea si dezvoltarea facusera deja mari progrese. Cu alte cuvinte, o buna "capacitate de absorbtie" este o premisa necesara unei intoarceri profitabile in tara.

Se discuta despre eventualitatea ca, tinand seama de posibilitatile de emigrare si de perspectivele unui castig mai substantial in strainatate, tarile in curs de dezvoltare sa fie interesate sa investeasca in capitalul lor uman si in educatia lui.

Ce e de facut? Eforturile de a da un raspuns care sa favorizeze dezvoltarea nu trebuie sa includa restrictii pentru emigratie caci in felul acesta s-ar aduce atingere valorilor fundamentale ale drepturilor omului si libertatii individuale. Pe de alta parte, daca problema este considerata la scara mondiala, vedem ca eficacitatea economica si prosperitatea generala se imbunatatesc atunci cand capitalul uman migreaza de la tarile cu venit mic catre tarile cu venit ridicat. Rezulta ca mobilitatea trebuie incurajata mai degraba decat restransa, dar in asa fel incat sa se exercite in ambele sensuri.

Unul dintre principalele motive pentru care emigrantii cu inalta calificare sunt reticenti in privinta intoarcerii in tarile lor  este teama de a pierde mediul cultural, stiintific sau antreprenorial care le permite sa-si mentina in forma sau chiar sa-si amelioreze competentele. Majoritatea doctoranzilor din tarile in curs de dezvoltare se tem ca vor pierde posibilitatea de a intretine in continuare schimburi intelectuale internationale din cauza unor impedimente birocratice sau a restrictiilor de acordare a vizelor. Aceasta problema ar putea fi rezolvata daca tara-gazda le-ar acorda cercetatorilor sau celorlalti lucratori calificati vize permanente. In Olanda, rectorul Universitatii din Maastricht a propus acest tip de vize. Patrick Weil, director de cercetare la CNRS (si autorul cartilor Franta si strainii ei si Ce este un francez? - ambele aparute la Gallimard in 2005) aminteste ca, in virtutea unei legi din 1998, lucratorii straini care ies la pensie dupa ce au muncit 15 ani in Franta pot sa dispuna de o legitimatie care le da dreptul sa se deplaseze oricand vor intre tara de origine si Franta. Acest gen de politica ar putea fi extins la persoanele angajate prin contracte pe termen mai lung si carora le-ar putea fi acordate vize pe mai multi ani. Acest tip de bilet de intoarcere sau de "recirculare" ar putea oferi o cale eficace de lupta impotriva fugii creierelor.

Adaptare dupa

Courrier International,

de Luminita Braileanu