Instrumentarul hegemoniei ruse

Dragos Paul Aligica | 03.09.2008

Pe aceeași temă

Avem de acum o imagine relativ clara a rezultatelor testului dat de criza din Georgia. Stim acum cu precizie ce este, ce vrea si ce inseamna "noua Rusie". Si am inteles mai bine cu aceasta ocazie cateva lucruri despre securitatea noastra nationala pe care poate nu le intelesesem asa bine inainte. Pe scurt, un test folositor. Dar acestea sunt chestiuni deja insusite. Este vremea sa ne desprindem pentru o clipa de registrul orientat analitic asupra prezentului si sa ne intoarcem catre viitor pentru a-l privi dintr-o per­spec­ti­va strategica. Care sunt modalitatile prin care instinctul hegemonic, ce pare sa fie o constanta a oricarei puteri moscovite, ar putea fi materializat si exercitat asupra Ro­maniei? Putem sa anticipam care sunt instrumentele de presiune si control pe care puterea rusa le va mobiliza in viitor? Care sunt semnificatiile si implicatiile tu­tu­ror celor de mai sus? Sa incercam sa con­struim un inventar speculativ in jurul aces­tor intrebari.

 

Instrumentul militar

 

Un astfel de inventar nu poate incepe alt­fel decat cu factorul militar. Din acest punct de vedere, avem de a face cu o ve­che reteta ruseasca ce presupune crea­rea in jur a unei atmosfere in care nevoia de interventie militara rusa pare iminenta si a unei impresii generale ca Moscova are nu numai capacitatea, dar si vointa de a interveni. Vorbim despre un mili­ta­rism demonstrativ, dublat de alimentarea unor conflicte etnice, religioase, econo­mi­ce oriunde posibil in sfera sa de influenta. Nu este nimic altceva decat traditionala stra­tegie taristo-sovietica, in care pre­tex­tul umanitaro-ideologic si forta bruta se im­­­pletesc, sustinandu-se reciproc.

In ceea ce ne priveste, situatia din Ba­sa­rabia si Transnistria pune Romania in­­tr-o postura de vulnerabilitate fata de ma­la­xorul acestei strategii. Scenariul este trans­parent: intretinerea potentialului de conflict in zona Republicii Moldova si in­­cercarea de a atrage Romania in turbio­nul astfel creat. Pana la urma, interventia in forta nu conteza in sine atat de mult. Ceea ce conteaza este amenintarea si san­tajul cu ea. Odata prinsi in turbion, apli­carea celorlalte angrenaje de influenta si presiune asupra noastra se declan­sea­za automat, iar impactul lor creste ex­po­nential. Sa privim mai departe la aces­te instrumente.

 

Instrumentul economic

 

Instrumentele geoeconomiei ruse nu sunt foarte sofisticate. Neavand un sis­tem economic cu o structura complexa si mo­derna, totul se concentreaza in jurul obiectivului de a le crea altora de­pen­den­ta de resursele naturale pe care Moscova le controleaza. Nu este clar daca deci­den­tii rusi isi dau seama ca pe termen lung acest tip de joc geoeconomic nu duce prea departe. Este clar insa ca au ajuns la concluzia ca, pe termen scurt, ii poate pune in pozitii de forta in relatiile inter­na­tio­nale. Si, cum in mod traditional politica rusa nu este una inspirata de principiul constructiei institutionale, ci de cel al fortei pure, optiunea lor nu trebuie sa fie o surpriza.

Nu are rost sa zabovim prea mult asu­pra acestei strategii. Principiile ei au fost ex­puse de nenumarate ori in ultima vre­me si sunt bine cunoscute. Sa mentionam numai cateva aspecte specifice aplicate la cazul Romaniei: Rusia va continua sa investeasca masiv in oligarhia roma­neas­­ca, oferindu-i accesul la resursele natura­le din spatiul ex-sovietic, protectie politica si beneficiile sustinerii date de network-ul subteran al agentilor de influenta si in­for­matie rusi. Folosind influenta si profiturile obtinute din exploatarea resurselor natu­rale pe piata internationala, va continua infiltrarea economiilor din jur, precum cea romaneasca, prin investitii directe si mas­ca­te si prin achizitii strategice in diferite sectoare industriale. Mai mult, Moscova va face tot posibilul pentru a-si plasa agenti in punctele cheie ale economiei na­tio­nale. In paralel, va incerca sa creeze de­pendenta si interes financiar in randul a cat mai multi decidenti politici, impli­can­du-i ca beneficiari directi sau reziduali ai afacerilor ruse. In toate cele de mai sus, prioritatea si varful de lance va fi insa la nivelul oligarhiei pentru ca, dupa toate aparentele, din perspectiva intereselor Mos­covei, aceasta este zona cea mai mai usor de controlat si cu cea mai mare pu­tere de tractiune. Ca paranteza, sa no­tam ca printre marii perdanti sunt miile de oameni de afaceri rusi obisnuiti, care nu au nimic de a face cu aceste strategii si care nu numai ca se vad pusi in pozitii de con­curenta asimetrica cu reteaua de agenti economici acoperiti si descoperiti ai Moscovei, dar se mai si vad nevoiti sa functioneze peste tot sub semnul sus­pi­ciu­nii partenerilor din tara gazda.

 

Instrumentul politic

 

Date fiind circumstantele Romaniei (lip­sa unei minoritati rusofone, puternicul sentiment inertial antirus al populatiei, absenta unei "partide ruse" bine in­­che­ga­te in cercurile militare si ale serviciilor se­cre­te etc.), manevrele Moscovei vizand po­litica interna romaneasca vor fi obligate sa se miste pe niste directii mai sinuoase de­cat in cazul altor tari din spatiul ex-so­vietic. Prioritar in cazul nostru va fi crea­rea in jurul oligarhilor dependenti de resur­se­le si protectia rusa si a celorlalti agenti economici tributari intr-un fel sau altul Moscovei a unui nucleu informal menit sa de­vina un vector de influenta politica. In functie de evolutiile si cerintele viitoare si in masura in care conditiile o permit, ar urma transformarea acestui nucleu intr-o "partida politica rusa" in adevaratul sens al cuvantului, folosind ca vehicul fie un par­tid existent, fie unul nou creat. Evident ca, in paralel, va continua procesul de in­fil­trare a partidelor si organizatiilor ce re­pre­zinta valorile, principiile si interesele oc­cidentale in Romania si sabotarea din interior a actiunii acestora.

In sfarsit, dar foarte important, este in­­cu­rajarea regulata a unor crize politice de genul "mineriada" sau "suspendarea pre­se­dintelui". Aceste crize au un obiectiv dublu. Primul este testarea rezistentei si sla­birea mecanismelor democratice con­sti­tutionale ale sistemului politic roman. Al doilea este utilizarea efectului de reve­la­tor pe care il au. Modul in care se pozi­tio­neaza si se polarizeaza opinia publica, formatorii de opinie si decidentii politici in cursul crizei permite Moscovei sa testeze vulnerabilitatile si potentialul de a se insera in dinamica pusa in miscare de cli­va­jul in cauza, sustinand o grupare sau alta.

 

Instrumentul propagandistic

 

Toate cele de mai sus au, evident, ne­vo­ie de o sustinere propagandistica. Este adevarat ca purtatorii de mesaj ai Mos­co­vei au avut o prezenta continua in Roma­nia, chiar si in momentele de relativa sla­bi­ciune rusa, de dupa colapsul imperiului, in anii ‘90. Este totodata adevarat insa ca natura national-comunista a regimului ro­ma­nesc de dinainte de 1989 a facut ca numarul acestor agenti de opinie sa fie relativ mic in comparatie cu alte tari din zona. Totusi, toate momentele de rascru­ce si toate deciziile majore de politica ex­ter­na romaneasca au functionat ca un tur­nesol si i-au revelat destul de exact pe cei din redactii sau organizatii care, dintr-un motiv sau altul, spontan sau dirijat, s-au ma­nifestat ca agenti si apologeti ai alter­na­tivelor favorabile Moscovei. Mai mult, in ciuda faptului ca, nici economic, nici poli­tic, nici civilizational-cultural, Romania ulti­me­lor doua decenii nu a suferit cu nimic din cauza gradului limitat de cooperare cu Rusia (din contra, s-ar putea spune ca o oarecare distantare si indiferenta fata de Moscova pare sa-i priasca Romaniei), ideea ca Romania trebuie neaparat sa "dezghete", "incalzeasca" sau "relanseze" relatiile cu marele "vecin de la Rasarit" a devenit un refren al discursului de po­li­ti­ca externa. Este acest refren doar un simp­tom al cronicului deficit analitic al co­mentatorilor care gasesc instinctiv in el o modalitate expedienta de a-si camufla vi­dul de idei cand vine vorba de a imagina di­rectii de politica externa? Sau trebuie sa citim mai mult printre randuri? Cum tre­buie sa interpretam evidenta recenta ca nu ne merge deloc rau cand nu ne incur­cam cu "vecinul de la Rasarit" sau evi­den­ta istorica sugerand ca cele mai bune momente ale istoriei romanesti coincid cu distantarea fata de puterea moscovita? Aceasta este insa o alta discutie.

Una peste alta, este de asteptat ca in Ro­mania sa vedem o intensificare a efor­tu­rilor de a influenta opinia publica atat di­rect - prin crearea si promovarea de noi figuri publice pe langa cele deja cunos­cu­te si active in publicistica si mass-media romanesti -, cat si indirect - prin control institutional si influenta organizationala. Neavand nimic de oferit politic, ca secu­ri­tate si cultural-civilizational Romaniei - ac­tualele noastre formule si aranjamente in aceste privinte fiind infinit superioare -, punctul forte va fi evident argumentul eco­no­mic: ce bine ar duce-o romanii daca liderii lor ar accepta parteneriatul cu Mos­co­va.

Este deci usor anticipabil scenariul unui proces in care prima etapa presu­pu­ne solidificarea si mentinerea unui curent de fundal, coroziv antioccidental, antide­mo­cratic si anticapitalist, folosind influen­ta institutionala si a unor figuri publice care, la momentele oportune, marcheaza, dirijeaza sau speculeaza acest curent. Pe fundalul acestui continuu zgomot de fond, ce bruiaza eforturile de asanare si occi­den­talizare a discursului si opiniei publice romanesti, are loc incercarea de con­ver­tire treptata, in masura in care conditiile economice, politice sau militare o permit, a discursului negativ intr-unul pozitiv, de simpatie pentru cauza rusa a momentului. Bineinteles ca, in paralel, se va reitera pana la satietate ce oferta economica ex­tra­ordinara are Moscova pentru Romania. Dar, la un moment dat, s-ar putea sa apa­ra un element nou. Sa vedem despre ce ar putea fi vorba.

 

Un instrument lipsa

 

Instrumentarul Moscovei are o pro­ble­ma: lipsa de legitimitate ideologica a Rusiei in lume si, mai ales, in Estul Eu­ro­pei. Altfel spus, ambitiilor geopolitice ru­sesti le lipseste exact elementul cheie: ca­pa­citatea de a capta mintile si inimile, inte­legerea si simpatia popoarelor vizate. Est-europenii imbratiseaza in mod spon­tan valorile si principiile democratiei, liber­ta­tii si capitalismului. Iar Rusia nu are o contraoferta viabila. In trecut, cand So­vie­tele nu se compromisesera inca, Mosco­va si-a vazut ambitiile hegemonice purta­te de valul global al entuziasmului pentru socialism si comunism. Proiectul rus era im­­bratisat pentru ca materializa speranta miscarii mondiale de stanga. Azi, peisajul ideologic arata cu totul altfel. Iar Rusia se afa in total dezavantaj fata de Occident.

Si aici am atins un punct cu adevarat de­licat. Este evident ca Moscova va fi in­ca­pabila sa produca o oferta ideologica de anvergura similara proiectului comu­nist prin care si-a rationalizat si alimentat ambitiile hegemonice globale in secolul XX. Este deci de vazut cum va incerca sa se confrunte cu acest handicap. Stim cu cer­titudine ca va continua sa investeasca efort si resurse, sponsorizand miscarile si ideo­logiile antioccidentale, antiamericane si anticapitaliste. Cand vine vorba insa nu de a demola, ci de a propune ceva con­struc­tiv ca alternativa, va fi obligata sa trea­ca insa in registrul unei stra­te­gii particularizante. De exemplu, nu este greu de ghicit ca in spa­tiul sud-est-euro­pean va alimenta un curent reflectand contextul spe­ci­fic, mai precis, un discurs panor­to­­dox, o formula folosita si in trecut. In ab­sen­ta unei alternative mai bu­ne, acesta poate fi incercat pe principiul "daca nu ajuta, nici nu strica". Astfel, in tari ca Ro­ma­nia, evolutiile din zona dis­cur­sului reli­gios, miscarile de idei din zona laicatului si dinamica politicii ecleziastice pot ca­pa­ta semnificatii geopolitice foarte acute.

 

O paranteza importanta

 

Ajunsi in acest punct, sa deschidem o pa­ranteza importanta. Discutiile despre Rusia si religie tind de multe ori sa se piarda in exegeze ale "enigmaticului su­flet slav" si evocari ale "spiritului religios dostoievskian", pierzand din vedere di­men­siunea pur politica a ortodoxismului rus, o dimensiune ce il patrunde de jos pana sus si il defineste mai pregnant de­cat orice efuziuni mistico-existentiale in­spi­rate de romantismul german sau doc­tri­ne­le etno-nationaliste de secol XIX. Reali­ta­tea istorica este lipsita de echivoc: sta­tul si Biserica Rusa sunt fete ale unui corp politic care de sute de ani imprima traiectoria civilizatiei ruse. La loc de cin­ste sau persecutata, Biserica Rusa nu si-a depasit aproape niciodata functia de ane­xa a statului.

In literatura de specialitate exista un acord cvasi-unanim ca, inca din zorii ab­so­lutismului rus, Biserica Rusa si-a pus auto­ritatea in mainile monarhiei, arogan­du-si insa astfel in mod insidios ambitii seculare majore. "Intreaga ideologie a ab­solutismului monarhic, scrie Richard Pipes, a fost elaborata de oameni ai Bisericii care simteau ca interesele Bisericii si ale religiei sunt servite cel mai bine de o monarhie cu puteri neli­mi­tate. Punandu-si autoritatea in slujba absolutismului monarhic, Biserica Rusa si-a atins obiectivele sale imediate: a scapat de reformistii periculosi si si-a sal­vat proprietatile." Dar civilizatia rusa a platit un pret foarte scump. "Refuzul de a adopta reformele a osificat treptat Bi­serica in interior si i-a crescut depen­den­ta de stat. Plasandu-se deliberat sub tutela autoritatii seculare in prima ju­matate a secolului al XVI-lea, ad­minis­tratia bisericeasca a alunecat trep­tat sub controlul total al organelor sta­tu­lui. (...) Ce ar fi trebuit sa faca, rea­list vorbind, Biserica Rusa? (...) Este clar ca n-ar fi putut actiona ca o forta eli­beratoare. Totusi, ea ar fi putut rea­li­za doua lucruri. Ar fi putut mentine prin­cipiul evanghelic al dualitatii auto­ri­ta­te temporala-autoritate spirituala, prin­­­ci­piu elaborat de Biserica Bizantina. Daca ar fi facut asta, ar fi castigat su­ve­ranitatea domeniului spiritual al tarii si prin asta ar fi impus anumite limite au­toritatii statului. Nefacand-o, a per­mis statului sa emita pretentii de con­trol nu doar asupra domeniului mate­rial, ci si asupra mintilor, fapt care a con­tribuit la evolutia monstruoasa a puterii statal-seculare in Rusia. In al doilea rand, ar fi putut lupta pentru va­lori crestine elementare. Ar fi trebuit sa condamne masacrele lui Ivan al IV-lea si mai tarziu pe cele ale lui Sta­lin. Dar nu a facut asta (cu exceptia ca­torva cazuri izolate), comportandu-se ca si cum victimele n-ar fi fost tot cre­din­ciosi aflati in grija ei. Privind com­parativ si general, nicio alta Biserica crestina nu a aratat atata indiferenta fata de nedreptatea sociala si politica." Asa ca afirmatiile lui Soljenitin potrivit ca­rora istoria Rusiei ar fi fost alta, mult mai umana, daca Biserica sa nu si-ar fi cedat independenta si daca ar fi continuat sa-si faca auzita vocea, sintetizeaza perfect o realitate istorica. Iar faptul ca discursul acestei Biserici este structuralmente cali­brat la nevoile statului este parte intrin­se­ca a acestei realitati.

Ce semnificatie au toate cele de mai sus pentru Romania? Una simpla: cei ce se vor simti atrasi de glasul de sirena al pan­ortodoxismului promovat de la Ra­sarit, cu chemarile sale la "soborniceasca politica" transnationala si cu intonatiile sale ce derad "materialismul occidental" in numele "spiritualitatii", ar trebui sa aiba in vedere ca poate ca ceea ce aud nu este mult visata alternativa la capitalismul democrat liberal occidental, ci este, mai probabil, expresia unei doctrine care, in timp, a ajuns sa fie perfect calibrata auto­ri­tarianismului politic traditional moscovit.

 

Intrebari finale

 

Am facut un inventar speculativ al in­stru­mentarului actualelor ambitii hege­m­o­­nice rusesti. Care va fi pana la urma mo­dul lor concret de operare in Romania si daca sistemul creat de ele va avea vreun suces notabil este o alta discutie. O dis­cu­tie separata este si cea implicata de in­­tre­barea daca impactul actualului puseu he­gemonic rus asupra tarii noastre va avea timp sa se materializeze inaintea urma­toa­rei crize sistemice ce pandeste Rusia. Sa nu uitam ca ea traieste sub tripla pre­siune a volatilitatilor pietei internationale a resurselor naturale, a deficitului demo­gra­fic si in asteptarea urmatorului blocaj al sistemului autoritar ce va avea loc ine­vitabil in virtutea legilor de functionare ale traditiei politice ruse. Nu putem insa sa evi­tam confruntarea cu alte intrebari che­ie.

Cititorul se va intreba: nu este teama de aceste scenarii totusi exagerata? Si­gur ca, va spune el, fidela traditiei si impul­su­rilor sale, Moscova va incerca sa cu­prin­da Romania in plasa influentei sale. Dar are ea resursele si capacitatea sa dez­volte o strategie sistematica pe direc­tiile enuntate mai sus? Si, mai ales, chiar presupunand ca va incerca sa o faca, se vor gasi in Romania oameni de afaceri gata sa accepte sa fie pionii jocului geo­po­litic rusesc? Se vor gasi politicieni ro­mani care sa se autoconvinga de legi­ti­mi­ta­tea si necesitatea crearii unei "partide ruse"? Se vor gasi formatori de opinie, pu­blicisti si oameni din mass-media care sa pregateasca terenul pentru un curent filo­rus subminand occidentalismul, valorile democratiei si ale lumii libere? Se vor gasi intre ei unii carora constiinta le va per­mite sa atace si sa demoleze figuri publice si institutii ce reprezinta legatura din­tre Occident si Romania? Se vor gasi voci care vor raspunde chemarii panorto­do­xismului si vor promova antioccidenta­lis­mul, camuflat in mantia acestuia?

Daca la intrebarea privind capacitatile Mos­covei reactia normala este un onest "nu stim inca", la cel de-al doilea set de in­­tre­­bari raspunsul este sigur: da. Cate­go­ric, da. Pana la urma, trebuie sa ne obis­nuim cu ideea ca marja de influenta si con­trol al instrumentelor politicii ruse fata de Ro­ma­nia este determinata, in pri­mul rand, nu atat de puterea Moscovei, cat de sla­bi­ciu­nea clasei politice, a for­ma­to­rilor de opinie si a intregii elite roma­nesti.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22