Pe aceeași temă
La 19 octombrie a.c., relatează New York Times, avioane americane au paraşutat la Kobane cantităţi mari de muniţie, arme ușoare şi truse medicale, pentru a veni astfel în sprijinul luptătorilor kurzi care apără oraşul împotriva atacurilor repetate şi foarte puternice lansate de forţele de şoc ale Statului Islamic (ISIL). Concomitent, în ciuda loviturilor aeriene masive întreprinse de americani şi de aliaţi ai SUA din Orientul Mijlociu, luptătorii radicali sunniţi ai Statului Islamic îşi înteţesc atacurile la Kobane, relatează Wall Street Journal.
Kobane (sau Ayn al-Arab) este un oraş de dimensiuni medii (cu o populaţie de 45.000 de oameni, conform datelor din 2004) în nordul Siriei, locuit în principal de kurzi. Oraşul se află sub presiunea crescândă exercitată de luptătorii Statului Islamic încă din iulie. Atacurile s-au înteţit în special după 16 septembrie, când forţele ISIL au intrat masiv în oraş, pe două direcţii, angajându-se în lupte de stradă cu apărătorii, relatează Al Jazeera şi Al Arabiya. Înainte de atacul direct asupra oraşului, câteva duzini de sate şi cătune a fost atacate prin surprindere de combatanţii ISIL, veniţi atât din Irak, cât şi din restul Siriei. Numeroşi locuitori au fost torturaţi şi ucişi, relatează martori oculari citaţi inclusiv de Reuters şi BBC, iar multe mii de kurzi s-au refugiat, de frică, în Turcia. Şi aceasta chiar dacă statul turc se află, de decenii bune, în coliziune deschisă cu PKK, formaţiunea politică cea mai proeminentă a kurzilor, care are o agendă clar autonomistă. Valoarea strategică a oraşului este modestă, dar atât kurzii, cât şi ISIL investesc resurse umane şi logistice masive în luptele din regiune. Vorbim, ca şi în cazul bătăliei de la Guadalcanal, din 1942, despre o poziţie secundară care dobândeşte o valoare importantă doar pentru că ambele tabere au decis în mod voluntar să facă eforturi majore în zonă, din raţiuni ce ţin în mare măsură şi de prestigiu, ca şi de dorinţa de a administra o lovitură cât mai puternică voinţei şi forţelor inamicului.
Sprijin occidental, dar nu suficient
După ce a devenit foarte clar că nici statul irakian şi nici statul sirian nu sunt capabile să facă faţă cu succes ofensivei forţelor ISIL, Occidentul a decis să intervină în forţă. Aviaţia de luptă a SUA a lovit în mai multe ocazii coloane mobile şi unităţi în poziţii fixe ale ISIL, aflate în – sau lângă – Kobane, relatează DoD News şi CNN. Mai multe state europene, membre ale UE şi NATO, inclusiv Germania, oferă deja ajutor militar rezistenţei kurde din Irak şi din Siria, care s-a dovedit a fi singura forţă dispusă – şi capabilă – să se confrunte, uneori cu şanse de succes, cu luptătorii sunniţi radicali din ISIL. Conform informaţiilor existente, Germania livrează deja armament şi muniţie kurzilor, iar luptători kurzi de elită sunt instruiţi în tabere speciale de către forţele militare germane. Transferul de know-how militar, ca şi de armament şi tehnică de comunicaţii ar putea consolida mult eficacitatea formaţiunilor militare kurde. Singura problemă constă în faptul că un astfel de proces cere timp, iar ritmul în care avansează ISIL este mai rapid, în multe ocazii, decât se aşteptau analiştii şi decidenţii politici occidentali.
Turcia nu intervine: motive posibile
La 8 octombrie, Deutsche Welle afirma, aproape explicit, că atitudinea complet pasivă a Turciei faţă de luptele de la Kobane are, de fapt, o explicaţie în egală măsură simplă şi cinică. ISIL omoară acum kurzi, atât în nordul Irakului, cât şi în Siria. Dar, susţin sursele de presă la care facem trimitere aici, kurzii sunt percepuţi de cercuri oficiale din Turcia ca fiind un risc major de securitate pentru statul turc, în special din cauza radicalismului extrem al PKK. În aceste condiţii, Turcia ar putea prefera să aştepte, lăsându-i pe luptătorii din ISIL să ucidă cu nemiluita luptători kurzi. Pentru că, nu-i aşa, orice kurd mort înseamnă un inamic în minus pentru Turcia. O astfel de ipoteză de lucru este plauzibilă, dar aceasta nu înseamnă neapărat că ea este şi foarte probabilă. Plauzibilă este şi o altfel de interpretare: cel puţin până acum, ISIL nu a atacat pe faţă statul turc. Şi nici nu estimăm că o confruntare deschisă e de aşteptat în curând, fiindcă ISIL poate alinia doar în jur de 20-30.000 de luptători eficienţi (dintre care cel mult o treime sunt în mod nemijlocit disponibili pentru operaţiuni la graniţa cu Turcia), în timp ce Ankara are la dispoziţie o armată enormă şi foarte bine dotată (practic a doua, ca mărime a efectivelor, din NATO, după cea a SUA). În aceste condiţii, pasivitatea Turciei ar putea avea la bază faptul că Ankara nu are motive directe şi imediate să întreprindă acţiuni contra ISIL, rezervându-şi dreptul de a acţiona doar dacă – şi când – va considera că este necesar.
* Florin Diaconu este conf. univ dr. la FSPUB şi senior researcher la IDR.
CITIȚI ȘI
