Lovitura de teatru

Cuvantarile candidatilor s-au rostit, echipele s-au ales. Din partea stangii, senatorul democrat Obama insotit de Joe Biden se va confrunta la urne cu reprezentantii dreptei, republicanul McCain, secondat de Sarah Palin.

Cu proaspatul megastar Sarah Palin, John McCain si republicanii au dat o lo­vi­tu­ra de teatru. Una care, din unghiul lor, pro­mite sa fie decisiva.

Mai mult decat prezentabila si dotata cu un stralucit talent oratoric, Palin i-a elec­trizat pe delegatii de la conventia de no­minalizare a partidului republican.

Ca guvernatoarea statului Alaska a iz­bu­tit concomitent sa convinga milioane de gospodine si de alegatori conservatori din tara cu o alocutiune vadind capacitati retorice iesite din comun este doar un as­pect al chestiunii.

Cel putin la fel de importanta pentru evo­lutia campaniei electorale este insa biografia ei, in ciuda sau poate tocmai din cauza semnelor de intrebare pe care adep­­tii lui Obama s-au grabit sa le puna in­­­daratul carierei si candidaturii acestei femei.

Ca mama a 5 copii, dintre care unul afec­tat de sindromul Down, ca fost primar al unui orasel de provincie tipic pentru Ame­rica profunda, Palin intrupeaza nu doar idealurile multor femei si pe-ale seg­men­tului fervent religios al electoratului de peste ocean, care se opune vehement avorturilor. Afisand tinerete, frumusete si o personalitate deschisa si calda si, mai ales, o distanta uriasa fata de elita din Wa­shington, Palin incarneaza cel mai fru­mos vis al consilierilor lui McCain.

Fiindca independenta si principia­li­ta­tea ei ar putea atrage de partea repu­bli­ca­ni­lor o buna parte din acel grup de ceta­teni nu intru totul hotarat, caruia ii place tema esentiala a campaniei lui Barack Oba­ma, dar ezita inca sa-l sustina pe can­di­datul democrat. E vorba de mesajul sau de schimbare, mesajul anti-establish­ment, pe care, ca femeie si om simplu, din popor, Palin da semne sa fie in ma­su­­ra sa-l simbolizeze cel putin la fel de stra­lu­cit ca senatorul de culoare din Illinois.

Simultan, arhitectii campaniei repu­bli­ca­ne ofera, gratie vicepresedintei, o repli­­ca adecvata celor afectati de senectutea septuagenarului McCain.

In mod clar, strategii democrati vor con­tinua sa-l prezinte pe John McCain ca o prelungire a nepopularei administratii Bush, iar incisivitatea Sarahei Palin, drept una belicoasa marcand o personalitate cel putin la fel de polarizatoare precum cea a lui Hillary Clinton.

Concomitent, stanga va incerca s-o dis­­crediteze, umfland zvonul prezumti­vu­lui abuz in functie, de care au tot acuzat-o pe guvernatoarea de Alaska adversarii ei.

In fine, democratii ii vor critica sever op­tiunile familiale, ecologice, precum si naivitatea politica. Dar alegerea lui Joe Bi­den ca supraveghetor al politicii externe al unei administratii conduse de un Oba­ma prea putin experimentat in diplomatie tor­pileaza poate cea mai productiva linie de atac a stangii: cea a lipsei de expe­rien­­ta a lui Palin. Incat, la capitolul politica externa - care este, oricum, secundar in ar­­ticularea optiunilor de vot ale electo­ra­tu­lui, cele doua tabere se vor neutraliza, in parte, mutual.

Ce impact are insa, in genere, desem­na­rea vicepresedintelui intr-o campanie pre­zidentiala americana? Nu foarte mare. Po­trivit expertilor, numirea unui vicepre­se­din­te poate indeobste deplasa doar circa un procent din sufragii.

Daca insa rezultatul e extrem de strans, un singur procent e suficient spre a inclina balanta.

Apoi, acest scrutin nu mai e de mult unul obisnuit. Premierele campaniei elec­to­rale s-au tinut lant inca din debutul ale­ge­rilor preliminare, datorita victoriilor unor candidati care mai de care mai insoliti. Elanul extraordinar imprimat initial celei sustinute de Obama s-a alimentat dintr-o difuza, dar generala dorinta de schimbare a americanilor. Daca Palin va reusi sa le satisfaca aceasta nazuinta, John McCain are toate sansele sa transeze cursa cu Obama in favoarea sa. Caz in care, SUA vor avea prima femeie-vicepresedinte. Iar daca nu, la Casa Alba se va instala pri­mul presedinte de culoare din toate tim­pu­rile.

Cert e ca, dincolo de retorica centrista a ambelor echipe, cel mai de stanga pro­gram intern si extern al unui candidat democrat la presedintia americana din anii ‘70 incoace se va confrunta, la 4 no­iem­brie, cu proiectul cel mai conservator propus vreodata de tabara de centru-dreapta a republicanilor.

Dar nu este deloc exclus ca premiera majora a acestei campanii electorale, una care e probabil sa tina capul de afis mult dincolo de zilele conventiei partidului re­pu­blican, sa fie tocmai aparitia in al sap­te­lea cer al scenei politice americane a me­teo­rului purtand numele de Sarah Palin. Altfel spus, s-ar putea prea bine sa asis­tam, pentru prima data in istorie, la un scrutin prezidential american al carui dez­no­damant sa fie hotarat nu atat de in­­su­si­rile si defectele candidatilor la presedintie, cat de prestatia celor desemnati sa-i se­con­deze.