Pe aceeași temă
Nicio țară europeană nu dorește ca în vestul Africii, în coasta Europei practic, să apară un stat terorist, care să organizeze acțiuni criminale și pe continentul nostru.
Zilele trecute, la o cină, o prietenă nu ezita să își dezvăluie ignoranța: „Sincer, nu înțeleg de ce vorbim atât despre Mali. Până acum câteva zile, nici nu auzisem de ei, acum afli că de-acolo ar putea veni valuri de teroriști în Europa, că trebuie să trimitem trupe, că altfel se transformă într-un nou Afganistan. Noi de ce nu știm nimic?“. La fel ca ea, marea majoritate a românilor nu știe mare lucru despre acest stat din vestul Africii, o țară de cinci ori mai mare decât România. Și de ce ar ști? E vorba despre un stat african sărac, iar presa de la București e atât de concentrată pe problemele interne, încât actualitatea internațională este trecută deseori la finalul jurnalului și doar dacă sunt imagini „spectaculoase“.
Ca urmare, nu e de mirare surpriza când vezi că anul începe cu un război. Un război francez în Africa? De asta am mai auzit. Armata franceză a mai intervenit în câteva țări de pe continent (în Ciad, în Coasta de Fildeș) la apelul guvernelor locale sau pentru a calma câte o situație postelectorală. De data aceasta, e însă ceva mai mult. Numărul soldaților deplasați (2.500) și miza conflictului depășesc cadrul unei intervenții stricte și punctuale.
Tensiuni vechi
Tensiunile din Mali sunt vechi. De zeci de ani există dispute între nordul și sudul țării. În nordul puțin populat locuiesc în general celebrii tuaregi, care vor independența acelei regiuni. Ei îi acuză pe cei din sud (90% din populația de 13 milioane de locuitori, concentrată în jurul capitalei, Bamako) că neglijează nordul. Agitația a crescut și mai mult după căderea regimului lui Gaddafi, în țara vecină, Libia. Mulți tuaregi care fuseseră alături de Gaddafi s-au întors în Mali. Bine înarmați (cu arme și muniții luate din depozitele libiene), ei au început anul trecut o ofensivă împotriva armatei maliene, reușind să cucerească mai multe orașe din nord. În plus, tuaregii nu sunt singuri. Alături de ei se află grupări islamiste radicale, care profită de haosul din regiune pentru a lupta și a se infiltra în rândul populației. Cele mai importante sunt AQMI (Al-Qaida în Magrebul Islamic), Ansar Eddine (Apărătorul Islamului), o organizație tuaregă, și Mișcarea pentru Unicitate și Jihad din Africa de Vest. Aceste organizații nu au întotdeauna un scop comun și nici nu sunt toate la fel de radicale. Unele sunt compuse doar din bandiți al căror scop e să câștige bani din răpiri, contrabandă cu droguri, trafic de arme, altele au o componentă religioasă și jihadistă puternică, altele provin din grupările independentiste tuarege tradiționale. Numărul luptătorilor se situează undeva între 5.000 și 6.000, sunt înarmați cu arme ușoare, unii sunt bine antrenați, alții sunt doar aventurieri. Banii pentru arme și combatanți vin din operațiuni criminale, dar și din finanțări de peste granițe. Potrivit săptămânalului francez Le Canard Enchainé (publicaţie satirică, bine informată în dosare delicate), integriștii care luptau pentru independența Maliului de nord ar fi primit un ajutor în dolari din partea Qatarului.
În ultimele luni, situația se deteriorase și mai mult în Mali. O lovitură de stat militară a dus la căderea fostului președinte Touré, în primăvara lui 2012. Deși la putere a venit un nou președinte, rebelii din nord și-au continuat ofensiva. Islamiștii au început să distrugă celebrele mausolee din Tombuctu, aflate în patrimoniul UNESCO. Președintele francez, François Hollande, a spus în mai multe rânduri că este „insuportabil, inadmisibil, inacceptabil“ ce se întâmplă în nordul țării, avertizând asupra pericolului terorist. Franța a intervenit deci militar la începutul lui ianuarie, răspunzând unei solicitări a președintelui malian.
Francezii luptă, europenii ezită
De ce intervine însă Franța și de ce acum? În primul rând, pentru că este o fostă putere colonială în Mali (aproape 80 de ani, din 1883 până în 1960). Relațiile dintre fostele puteri și fostele colonii sunt întotdeauna complicate, dar se mai întâmplă ca fostele puteri să intervină la cererea guvernelor legitime. În al doilea rând, în Mali trăiesc câteva mii de cetățeni francezi, care trebuie protejați. Franța se temea că, dacă nu intervine repede, tot Maliul ar fi căzut în mâinile islamiștilor. Pe 10 ianuarie, rebelii din nord au trecut de granița imaginară care desparte cele două regiuni, cucerind orașul Koma. Următorul pas ar fi fost capitala Bamako. S-ar fi instalat haosul, riscul destabilizării întregii regiuni fiind și mai mare. Ca urmare, pe 11 ianuarie, Franța a intervenit, acționând în cadrul unui mandat al Consiliului de Securitate al ONU. Franța nu are interese economice majore în Mali (e pe locul 111 în topul investitorilor), dar are interese economice mari într-o țară vecină, Niger, de unde se extrage o bună parte din uraniul cu care funcționează centralele nucleare franceze, centrale care asigură mai mult de jumătate din energia consumată în Franța.
Interesele Europei
Nu numai Franța are interese în regiune, ci întreaga Europă. Nicio țară europeană nu dorește ca în vestul Africii, în coasta Europei practic, să apară un stat terorist, care să organizeze acțiuni criminale și pe continentul nostru. Recentul episod din Algeria, cu zecile de oameni morți în urma unei luări de ostatici, arată care este riscul. E foarte posibil ca teroriștii care au luat ostaticii de la In Aménas să se fi antrenat în Mali în ultimele luni. Europa se mobilizează. Dar o face destul de încet și neconvingător. Statele europene ajută Franța cu avioane de transport, cu acțiuni umanitare pentru zecile de mii de refugiați și cu o misiune de formare și antrenament al armatei maliene. După cum scria ziarul german Süddeutsche Zeitung, ideea acestei misiuni e „aproape ridicolă. E greu de crezut că soldații malieni vor avea timp acum de multe antrenamente, când au de dus un război în centrul și nordul țării“. În plus, aceste stagii de formare pentru militari sunt întotdeauna cu dublu tăiș. Ani buni, profesioniști americani au antrenat armata maliană. Soldații formați de americani sunt cei care l-au răsturnat de la putere pe fostul președinte Traoré, în urmă cu aproximativ un an.
Care sunt scenariile, acum, că războiul a început? Există voci care spun că Maliul riscă să fie pentru Franța ceea ce Afganistanul a fost pentru americani: o operațiune de lungă durată, cu un succes incert. Mali nu e totuși Afganistanul. Nu există atâția munți și grote în Mali în care să te poți ascunde. O bună parte a jihadiştilor sunt de „import“, nu cunosc atât de bine terenul din Mali, nu sunt la ei acasă. Cu ajutorul tuaregilor ar putea duce însă un război de hărțuială împotriva armatei franceze, făcând victime ici și colo, victime care ar zdruncina moralul opiniei publice franceze, ce va începe să se întrebe și ea „ce caută Franța în Mali?“. Până acum, peste 60% dintre francezi susțin operațiunea.
Franța se bizuie și pe sprijinul care va veni de la țările din Africa de Vest, care vor trimite trupe combatante, aproximativ 2.000 de soldați. Unii dintre ei sunt bine instruiți, cum ar fi nigerienii, care luptă de peste zece ani împotriva islamiștilor din Boko Haram. Toate aceste state, începând cu Burkina Fasso și terminând cu Senegalul, au tot interesul ca Mali să rămână o țară stabilă, temându-se în primul rând de valurile de refugiați care vor veni în cazul în care islamiștii ajung la putere.
Cât timp va dura intervenția franceză în Mali? „Cât timp va fi necesar pentru a învinge terorismul!“, a răspuns François Hollande. Președintele francez pare că își pregătește concetățenii pentru o intervenție care poate fi de durată. Chiar dacă nu va câștiga războiul din Mali, în sensul că teroriștii nu vor depune armele și nu vor semna capitularea, așa cum se întâmplă în războaiele clasice, Franța va câștiga măcar timp. Grupările teroriste vor fi slăbite de această luptă și vor căuta probabil un alt refugiu. Rămâne de văzut unde. Şi cine se va angaja în următorul război. //
