Miniștrii Economiei și Finanțelor din UE vor taxarea Google, Amazon, Facebook și Apple

Dora Vulcan | 17.09.2017

Miniștrii Economiei și Finanțelor din UE au stabilit că vor elabora noi măsuri fiscale care vor permite impozitarea corectă a activității companiilor digitale și au însărcinat Comisia Europeană să prezinte o propunere care să fie gata în primăvara lui 2018, relatează agenția EFE preluată de Agerpres.

Pe aceeași temă

În consecință, Google, Amazon, Facebook și Apple vor fi obligate să plătească impozite corecte în țările europene.

Franța, Spania, Germania și Italia au venit la dezbateri cu o propunere comună pentru stabilire a unui impozit pe cifra de afaceri a acestor companii. La acest plan au aderat oficial alte șase țări, Austria, Bulgaria, Grecia, Portugalia, România și Slovenia, care au semnat declarația inițiată de Paris.

 

 

 

 "Am cerut experților statelor membre și Comisiei Europene să încerce să găsească soluții atât pe termen lung cât și scurt", a spus ministrul Finanțe al Estoniei, Toomas Toniste, țară care deține președinția semestrială a UE, într-o conferință de presă la finalul reuniunii miniștrilor Economiei și Finanțelor din UE, transmite Agerpres.

 

Cele 28 de state membre au dezbătut sâmbătă necesitatea găsirii de soluții pentru ca marile companii digitale, precum Google, Amazon, Facebook și Apple, să plătească impozite corecte în țările europene.

 

După acest consens, Comisia va elabora un referat care să conțină evaluarea problemei, provocările, modele de afaceri, sau alternative legislative disponibile, printre alte elemente, înainte de reuniunea șefilor de state și de guverne, care va avea loc pe 29 septembrie, la Tallin, în Estonia.

 

Ulterior, țările membre vor lucra pe acest subiect pentru a adopta concluziile la consiliul din decembrie, care vor marca traseul pentru ca Executivul comunitar să elaboreze o propunere legislativă definitivă în primăvara anului viitor, potrivit vicepreședintelui CE pentru zona euro, Valdis Dombrovskis.

 

Franța, Spania, Germania și Italia au venit la dezbateri cu o propunere comună pentru stabilire a unui impozit pe cifra de afaceri a acestor companii. La acest plan au aderat oficial alte șase țări, Austria, Bulgaria, Grecia, Portugalia, România și Slovenia, care au semnat declarația inițiată de Paris, iar ministrul spaniol al Economiei, Luis de Guindos, a subliniat că "peste 20 de țări" sprijină ideea, ceea ce va genera "presiune politică" să se meargă mai departe.

 

"Deși soluția pe termen mediu ar trebui să vină via impozitul pe profit și definirea sediului permanent, dificultățile pentru a obține o soluție globală sunt de așa natură că este nevoie să acționăm pe termen scurt, deoarece, în acest timp, trăim în circumstanțele în care sunt companii din domeniul digital care nu plătesc impozite aproape în nicio jurisdicție", a spus Guindos.

 

Țările membre sunt de acord că soluția finală va trebui adoptată la nivel global, în acord cu țările Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și G20, dar este nevoie să se lucreze la o propunere la nivel de UE, a explicat ministrul estonian.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22