Moștenirea lui Saakașvili

La 17 noiembrie, președintele Mihail Saakașvili va părăsi prima scenă politică de la Tbilisi. Noul președinte al Georgiei, Gheorghi Margvelașvili, care a câștigat în primul tur, cu 62%, alegerile de la 27 octombrie, își va inaugura mandatul. Cu această ceremonie se va încheia practic primul transfer pașnic de putere din întreaga istorie a micii dar agitatei republici caucaziene.

La 22 noiembrie 2003, Mihail Saakașvili, Zurab Jvania și Nino Burdjanadze, cu trandafiri în mâini, conduceau mulțimea dezlănțuită în clădirea parlamentului. Zeci de mii de oameni protestau împotriva falsificării alegerilor parlamentare, desfășurate la 2 noiembrie. Fostul președinte, Eduard Șevardnadze, din a cărui cană de ceai ieșeau încă aburi, a părăsit în grabă clădirea și totodată scena politică, după 11 ani petrecuți la conducerea țării. Saakașvili s-a repezit spre tribuna sălii, a băut pe nerăsuflate ceaiul lui Șevardnadze și a anunțat de la microfon victoria revoluției trandafirilor. Alegerile prezidențiale anticipate, desfășurate la 4 ianuarie 2004, au fost câștigate categoric de Saakașvili cu 96,27%.

Situația economică și socială a Georgiei era dramatică. Pensiile și salariile nu erau plătite cu lunile, curent electric în case nu aveau mai mult de 3 ore pe zi, iar automobilele personale trebuiau păzite toate noaptea, în cazul în care doreai să le mai găsești dimineața în parcare. Într-un interval de timp scurt, noii guvernanți au izbutit să pună ordine în țară, să plătească pensiile și salariile, să scoată cartierele de sub controlul bandelor criminale, să pună în funcțiune semafoarele din intersecții, să încălzească clasele din școli și să-i pună pe oamenii de afaceri să plătească impozite.

Reforme liberale

Georgia a moștenit de la Uniunea Sovietică un aparat de stat corupt și ineficient. Succesul reformelor inițiate după 2003 este miraculos. Ministerele, instituțiile publice, justiția, poliția au fost curățate de corupți, incompetenți, ineficienți. Au fost angajați cu prioritate tineri care și-au făcut studiile în străinătate. Simbolul reformelor a devenit „ghișeul unic”, unde pașaportul, buletinul sau carnetul de conducere erau eliberate într-o singură zi. Până și citadela corupției, Ministerul de Interne, a fost reformat. Au fost schimbate integral eșaloanele din conducere. Polițiștii de la circulație și ordine publică au fost cu toții înlocuiți. A început lupta cu structurile lumii criminale care controlau întregi ramuri economice.

În scurt timp s-a schimbat radical fața Georgiei. Statul era scos din economie, activele privatizate, impozitele reduse, iar investitorii străini bineveniți. Statul sprijinea inițierea unor importante proiecte de infrastructură, care au redus șomajul, au înviorat economia. Georgia devenise o poveste de succes, care se preda în marile universități din lume.

Presiunile economice ale Rusiei, dar mai ales criza economică mondială au redus creșterea anuală a PIB-ului de la 12,3% (2007) la 2,4% (2008), pentru a reveni în 2011 la 6,4%, procent de creștere la care puține state își permit să viseze.

Refacerea integrității teritoriale

Nici bine nu a inaugurat primul mandat prezidențial că Saakașvili și-a anunțat obiectivul național: „Fiecare centimetru pătrat de pământ georgian va fi luat sub control”. În mai 2004, reinstaurează controlul asupra Adjariei, din sud-vestul țării, pe litoralul Mării Negre, locuită de georgieni trecuți la islamism. Liderul adjar de la Batumi, Aslan Abașidze s-a refugiat la Moscova. Saakașvili inițiază negocieri privind revenirea Osetiei de Sud și Abhaziei în granițele Georgiei. În august 2004, operațiuni militare de mică amploare, în care trupe speciale încearcă să ocupe câteva poziții strategice din apropierea capitalei osetine, Țhinvali, eșuează dramatic.

Din vara 2004, Saakașvili începe un război al declarațiilor cu Moscova, acuzând Rusia că alimentează separatismul celor două regiuni. A încercat să înlocuiască contingetul rusesc de menținere a păcii cu trupe NATO, a propus suplimentarea căștilor albastre din Rusia cu unități ucrainene, pe care s-a oferit să le trimită cu generozitate Viktor Iușcenko, președintele portocaliu, apropiat al lui Saakașvili. Însă a fost imposibil de spart monopolul Moscovei asupra misiunilor de menținere de păcii din fostul spațiu sovietic.

În vara 2007 era limpede că Eduard Kokoitî nu acceptă să poarte negocieri privind statutul Osetiei de Sud și nici să schimbe formatul operațiunii de menținere a păcii. Iar procesul de pașaportizare a populației osetine, prin acordarea de cetățenie și acte de indentitate rusești avansa în ritm susținut.

Războiul cu Rusia

În ciuda numeroaselor comisii internaționale care au cercetat evenimentele din august 2008, nu se poate spune cu certitudine cine este vinovat de izbucnirea războiului dintre Georgia și Rusia. Însă, o parte din vină o poartă cu siguranță Saakașvili. Operațiunea militară de „reinstaurare a ordinii constituționale” și „eliberarea” mai multor sate din Osetia de Sud a fost anunțată de președinte personal la televiziune în dimineața de 8 august. Acțiunile militare georgiene începuseră în noaptea de 7 spre 8 august. Peste câteva ore, armata rusă trecea munții și avansa spre Țhinvali, capitala Osetiei. Tancurile rusești se vor opri la 12 august, din drumul lor către Tbilisi. Războiul de cinci zile și-a avut cel mai probabil originea într-o evaluare greșită a politicii occidentale față de Rusia. Occidentul era interesat să colaboreze cu Moscova în dosare sensibile, precum Afganistan, Iran, Orientul Apropiat, și nu să înceapă o confruntare cu Rusia din cauza Georgiei. Saakașvili a transformat acțiunea de refacere a unității țării într-o misiune imposibilă. Cel puțin pentru moment.

Spre Vest

Georgia este, în mod tradițional, cel mai pro-occidental stat din Transcaucazia. La Bruxelles, în prima vizită în calitate de președinte al Georgiei, Saakașvili declara că țara sa este o candidată la aderara la UE, iar acest lucru se va petrece cel mai târziu în 2009. În februarie 2006, anunță că Georgia are toate șansele să devină membru NATO. Atât în ce privește apropierea de UE cât și de NATO, Georgia a făcut pași decisivi, confirmând faptul că aderarea la structurile vestice este o prioritate națională. La 28-29 noiembrie 2013, noul președinte Margvelașvili va conduce delegația georgiană la summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, unde Georgia va parafa Acordul de Asociere cu UE. În ce privește NATO, la summitul Alianței de la București (2-4 aprilie 2008), s-a stabilit că Georgia este candidat la aderare. Recent, la 23 octombrie 2013, la ultima întâlnire a Consiliului NATO – Rusia la nivelul miniștrilor Apărării, secretarul general al Alianței, Anders Fogh Rasmussen, a confirmat că rămâne valabil ce s-a stabilit la București, iar Georgia va deveni membră când va îndeplini criteriile.

Umbre

Primul mandat al președintelui Saakașvili a fost umbrit de speculațiile privind moartea primului ministru Zurab Jvania, aliat și totodată potențial concurent politic. La 3 februarie 2005, Jvania și prietenul său de 27 de ani, Raul Iusupov, viceguvernatorul regiunii Kvemo Kartli, au fost găsiți morți într-un apartament, otrăviți cu gaz de la o plită defectă. Totuși, explicația este contestată. Alte morți suspecte, cea a unui funcționar din aparatul de lucru al premierului care s-ar fi sinucis cu o armă de vânătoare, și uciderea doctorului care a radactat raportul de expertiză medicală despre moartea lui Jvania, adâncesc și mai mult misterul.

Cele două mandate prezidențiale ale lui Saakașvili sunt umbrite de acțiuni brutale împotriva opoziției, ce au culminat cu intervenția în forță a trupelor speciale împotriva demonstranților în dimineața de 7 noiembrie 2007. Lui Saakașvili i-a scăpat simbolismul acestei acțiuni. În 1989, trupele sovietice au intervenit în forță împotriva manifestanților care cereau independența Georgiei și care demonstrau tot pe bulevardul Rustaveli. Sediul postului de televiziune al oligarhului opozant Badri Patarkațișvili a fost asediat de către poliție, iar emisia a fost întreruptă. În fața protestelor care au depășit granițele țării, la 25 noiembrie, Saakașvili și-a dat demisia și a organizat alegeri prezidențiale anticipate, pe care le-a câștigat în ianuarie 2008, însă cu scor mai modest, 53,47%,

Nici Saakașvili n-a rezistat tentației de a schimba Constituția. De la adoptarea ei în 1995, prevederi importante au fost modificate de 30 de ori, fiecare partid încercând să adapteze textul intereselor politice de moment. Cum Saakașvili își epuiza cele două mandate prezidențiale, în 2010 a schimbat radical viitoarea configurație a puterilor în stat, care abia acum, din 17 noiembrie 2013, începe să opereze. Practic atribuțiile președintelui s-au transferat primului ministru și parlamentului. Saakașvili spera ca tot el să beneficieze de aceste puteri, în calitate de prim ministru.

Transferul de putere

Numai că alegerile parlamentare de la 1 octombrie 2012 au fost câștigate de coaliția de opoziție Visul Georgian, condusă de Bidzina Ivanișvili. Primele ore după închiderea urnelor au fost extrem de tensionate. Saakașvili refuza să recunoască înfrângerea formațiunii sale Mișcarea Națională Unită. Potrivit unor surse, intervenția ambasadorului SUA la Tbilisi, Richard Norland, ar fi fost decisivă. În final, Saakașvili a acceptat rezultatul, și timp de un an a colaborat cu adversarii săi politici.

A fost o perioadă dură pentru Saakașvili, în care și-a văzut foști colaboratori din guvernul Mișcării Naționale Unite, arestați și anchetați de procuratură.

Alegerile prezidențiale din 27 octombrie s-au încheiat cu victoria candidatului Visului Georgian. Pe liste au fost înscriși 23 de candidați, însă doi s-au retras în ultimul moment, fără ca numele lor să mai poată fi șterse de pe buletine. De altfel, campania electorală s-a desfășurat ca și când modificările constituționale nu vor intra în vigoare. Candidatul Visului Georgian, Marvelașvili dădea asigurări că el va numi miniștrii, în continuare, iar David Bakradze, candidatul Mișcării Naționale Unite, promitea săracilor vaucere de 600 dolari fiecare. Nu au lipsit candidații spectacol, precum șeful Partidului Comunist, Nugzar Avaliani, 71 de ani, care promitea reînființarea colhozurilor și Mihail Saluașvili, 55 de ani, care anunța că vine Ziua Judecății iar Georgia trebuie să salveze lumea de antihristul care a luat chipul fostului președinte Șevardnadze. Greu de explicat, unde au găsit toți cei 23 de candidați înscriși câte 25.000 de semnături, într-o țară așa de mică precum Georgia.

Peste câteva zile, scena politică de la Tbilisi se va reseta prin ieșirea lui Saakașvili și a lui Ivanișvili, care a confirmat recent că va renunța la funcția de premier în favoarea colaboratorului său apropiat, actualul ministru de Interne, Irakli Garibașvili (31 de ani, studii de relații internaționale la Sorbona). De altfel, miliardarul Ivanișvili anunțase încă din momentul intrării în politică, în noiembrie 2011, că după ce-și va îndeplini obiectivul îndepărtării lui Saakașvili de la putere, se va retrage din politică. Atunci, nimeni nu l-a luat în serios.

Noul echilibru de forțe de pe scena politică a fost surprins, potrivit mai multor comentatori de la Tbilisi, de fotografia de grup de la conferința de presă la care Ivanișvili a anunțat succesorul la conducerea guvernului. Figura centrală era Ivanișvili, înconjurat de Garibașvili și de președintele Parlamentului, David Usurpașvili. Viitorul președinte Margvelșavili, se află într-un colț, alături de alți funcționari superiori ai statului. Majoritatea observatorilor crede că Ivanișvili va rămâne foarte influent iar retragerea din guvern poate să-I conserve cota de încredere.

După 10 ani și două mandate de președinte, deși Saakașvili nu se mai bucură de o mare popularitate, el poate privi cu satisfacție în urma sa. Dintr-o țară aproape eșuată, în pragul colapsului, Georgia a devenit o poveste de succes.