Pe aceeași temă
Arhitecții Parteneriatului Estic, Bildt și Sikorski, și-au încheiat mandatele de miniștri de Externe ai Suediei și Poloniei. Odată cu ieșirea lor de pe scena diplomației europene, cel mai important proiect al UE pentru vecinătatea estică va muri încet, dar sigur.
Pe hârtie, Parteneriatul Estic va mai supraviețui ceva timp. De altfel, viitorul summit este deja fixat, fiind prevăzut să aibă loc la Riga, în vara lui 2015. Numai că fără strălucirea și ghidajul fondatorilor proiectului, Carl Bildt și Radosław Sikorski, cel mai probabil barca Parteneriatului Estic va luneca haotic pe valuri, fără cârmă și busolă. Nu e un secret că UE e plină de instituții fără noimă, proiecte fără valoare, mii de funcționari mediocri.
Mai multe detalii îl deosebesc pe Radosław Sikorski de Carl Bildt. În primul rând, Sikorski e mai tânăr cu 14 ani. A făcut studii temeinice la Oxford, după ce, în 1982, a fugit din Polonia, primind azil politic în Marea Britanie, spre deosebire de Bildt, care nu și-a încheiat studiile universitare. Sikorski a făcut o impresionantă carieră în presa internațională, călătorind des în Afganistan. S-a repatriat în Polonia, în august 1989, intrând la doar 29 de ani ca viceministru al Apărării în guvernul de la Varșovia. După mai bine de doi ani petrecuți în fotoliul de ministru al Apărării în Cabinele Marcinkiewicz și Kaczyński, în 2007 Sikorski a fost numit ministru de Externe, portofoliu pe care l-a deținut până la 1 octombrie 2014, după ce în prealabil, la 24 septembrie, a fost ales mareșal al Seimului, deci președinte al Senatului parlamentului polonez. La rândul său, Carl Bildt a scris istorie în Suedia, întrerupând după 61 de ani seria primilor miniștri de stânga, a reformat economia și a negociat aderarea țării sale la UE. Bildt a fost emisar special al UE pentru fosta Iugoslavie, copreședinte al Conferinței de Pace de la Dayton și a deținut pentru opt ani fotoliul de ministru de Externe al Suediei, din octombrie 2006 până în octombrie 2014.
După războiul ruso-georgian din august 2008, care a surprins Occidentul nepregătit, Polonia și Suedia, prin Sikorski și Bildt, au formulat un răspuns de soft power la politica rusească de consolidare a influenței în fostul spațiu sovietic. Răspunsul UE poartă numele de Parteneriatul Estic, proiect ce a fost lansat oficial la summit-ul de la Praga, din mai 2009, după ce a fost aprobat de șefii de stat și de guvern din UE la Consiliul din decembrie 2008.
Parteneriatul Estic a salvat de la abandonare şase foste republici sovietice, trei din Europa de Est (Belarus, Ucraina și Republica Moldova) și trei din Transcaucazia (Georgia, Armenia și Azerbaidjan). Parteneriatul a venit la momentul potrivit, oferind o șansă acestor popoare și întreținând dorința, aproape mistică, de a se apropia de Occident și de a limita influența rusească. Parteneriatul Estic a fost colacul de salvare de care s-au agățat opoziția politică din țările respective, societatea civilă, noile generații, în tentativa de a salva instituții democratice, de a limita excesele autocraților de la Minsk, Erevan sau Baku. A fost instrumentul de occidentalizare al Estului la care a recurs un Vest comod, concentrat egoist pe propria criză. Parteneriatul reprezintă valorile lumii civilizate, facilitând transferul acestora în țări cu o puternică tradiție autoritară, reprezintă justiție independentă, controlul civil asupra instituțiilor militarizate, independența mass-media. Bildt și Sikorski au condus printre stâncile birocrației de la Bruxelles barca Parteneriatului, au mobilizat guvernele prin „grupurile de prieteni“, au vizitat capitale est-europene și au pus presiune pe liderii estici atunci când se căsca o prăpastie prea mare între declarațiile publice și realitățile politice. La capătul acestui drum de patru ani, început în primăvara lui 2009, au rămas doar jumătate din cele şase țări cărora li se adresează Parteneriatul: Republica Moldova, Georgia și Ucraina.
Parteneriatul nu era ușa de intrare în UE, în ciuda faptului că unii au crezut asta. Nu obliga la o alegere între Vest și Est, între UE și Rusia. Asta până în primăvara lui 2012, când Vladimir Putin s-a întors la Kremlin, câștigând al treilea mandat prezidențial. Proiectul lui politic, Uniunea Euro-Asiatică, care va fi inaugurată în ianuarie 2015, a dat un dramatism pe care nu-l avea Parteneriatul Estic. Presiunea Moscovei a pus pentru aceste foste republici sovietice problema alegerii: ori cu Rusia, ori cu UE!
Tensiunea avea să explodeze în Ucraina, în noiembrie 2013, odată ce Kievul a refuzat să semneze, la Vilnius, Acordul de Asociere, la presiunea Moscovei. Războiul din Ucraina a izbucnit pentru că Kievul dorea să meargă cu Vestul, iar Rusia își vedea amenințate planurile geopolitice.
Fără Bildt și Sikorski, dar cu socialista Federica Mogherini la timona politicii externe a UE, pentru politica estică a Vestului urmează vremuri grele. //
CITIȚI ȘI
