Moartea lentă, dar certă a Parteneriatului Estic

Armand Gosu | 07.10.2014

Pe aceeași temă

Arhitecții Parteneriatului Estic, Bildt și Sikorski, și-au încheiat mandatele de miniștri de Externe ai Suediei și Poloniei. Odată cu ieșirea lor de pe scena diplomației europene, cel mai important proiect al UE pentru vecinătatea estică va muri încet, dar sigur.

Pe hârtie, Parteneriatul Estic va mai su­praviețui ceva timp. De altfel, viitorul sum­mit este deja fixat, fiind prevăzut să aibă loc la Riga, în vara lui 2015. Numai că fără strălucirea și ghidajul fon­datorilor proiectului, Carl Bildt și Radosław Sikorski, cel mai probabil barca Par­teneriatului Estic va lu­neca haotic pe valuri, fără cârmă și busolă. Nu e un secret că UE e plină de ins­tituții fără noimă, proiecte fără valoare, mii de func­ționari mediocri.

Mai multe detalii îl deo­se­besc pe Radosław Sikorski de Carl Bildt. În primul rând, Sikorski e mai tânăr cu 14 ani. A făcut studii temeinice la Oxford, du­pă ce, în 1982, a fugit din Polonia, pri­mind azil politic în Marea Britanie, spre deosebire de Bildt, care nu și-a încheiat studiile universitare. Sikorski a făcut o im­presionantă carieră în presa in­ter­na­țio­nală, călătorind des în Afganistan. S-a re­pa­triat în Polonia, în august 1989, intrând la doar 29 de ani ca viceministru al Apă­rării în guvernul de la Varșovia. După mai bine de doi ani petrecuți în fotoliul de mi­nistru al Apărării în Cabinele Marcin­kie­wicz și Kaczyński, în 2007 Sikorski a fost numit ministru de Externe, portofoliu pe care l-a deținut până la 1 octombrie 2014, după ce în prealabil, la 24 septembrie, a fost ales mareșal al Seimului, deci pre­șe­dinte al Senatului parlamentului polonez. La rândul său, Carl Bildt a scris istorie în Suedia, întrerupând după 61 de ani seria primilor miniștri de stânga, a reformat economia și a negociat aderarea țării sale la UE. Bildt a fost emisar special al UE pen­tru fosta Iugoslavie, copreședinte al Con­fe­rinței de Pace de la Dayton și a deținut pen­tru opt ani fotoliul de ministru de Ex­terne al Suediei, din octombrie 2006 până în octombrie 2014.

După războiul ruso-geor­gian din august 2008, care a surprins Occidentul ne­pregătit, Polonia și Suedia, prin Sikorski și Bildt, au for­­mulat un răspuns de soft power la politica ru­sească de consolidare a in­fluenței în fostul spațiu so­vietic. Răs­punsul UE poartă nu­mele de Parteneriatul Es­­tic, proiect ce a fost lansat oficial la sum­mit-ul de la Praga, din mai 2009, după ce a fost aprobat de șefii de stat și de guvern din UE la Consiliul din decembrie 2008.

Parteneriatul Estic a salvat de la aban­do­nare şase foste republici sovietice, trei din Europa de Est (Belarus, Ucraina și Re­pu­blica Moldova) și trei din Transcaucazia (Georgia, Armenia și Azerbaidjan). Par­te­neriatul a venit la momentul potrivit, ofe­rind o șansă acestor popoare și întreținând dorința, aproape mistică, de a se apropia de Occident și de a limita influența ru­sească. Parteneriatul Estic a fost colacul de salvare de care s-au agățat opoziția po­litică din țările respective, societatea ci­vilă, noile generații, în tentativa de a sal­va instituții democratice, de a limita ex­cesele autocraților de la Minsk, Erevan sau Baku. A fost instrumentul de occi­dentalizare al Estului la care a recurs un Vest comod, concentrat egoist pe propria criză. Parteneriatul reprezintă valorile lu­mii civilizate, facilitând transferul aces­tora în țări cu o puternică tradiție au­toritară, reprezintă justiție independentă, controlul civil asupra instituțiilor mi­li­ta­rizate, independența mass-media. Bildt și Si­korski au condus printre stâncile bi­ro­crației de la Bruxelles barca Par­te­ne­ri­a­tu­lui, au mobilizat guvernele prin „grupurile de prieteni“, au vizitat capitale est-eu­ropene și au pus presiune pe liderii estici atunci când se căsca o prăpastie prea mare între declarațiile publice și realitățile politice. La capătul acestui drum de patru ani, început în primăvara lui 2009, au ră­mas doar jumătate din cele şase țări că­ro­ra li se adresează Parteneriatul: Republica Mol­­dova, Georgia și Ucraina.

Parteneriatul nu era ușa de intrare în UE, în ciuda faptului că unii au crezut asta. Nu obliga la o alegere între Vest și Est, în­tre UE și Rusia. Asta până în primăvara lui 2012, când Vladimir Putin s-a întors la Kremlin, câștigând al treilea mandat pre­zidențial. Proiectul lui politic, Uniunea Eu­ro-Asiatică, care va fi inaugurată în ianuarie 2015, a dat un dramatism pe care nu-l avea Parteneriatul Estic. Presiunea Mos­covei a pus pentru aceste foste re­pu­blici sovietice problema alegerii: ori cu Ru­sia, ori cu UE!

Tensiunea avea să explodeze în Ucraina, în noiembrie 2013, odată ce Kievul a re­fuzat să semneze, la Vilnius, Acordul de Asociere, la presiunea Moscovei. Războiul din Ucraina a izbucnit pentru că Kievul do­rea să meargă cu Vestul, iar Rusia își vedea amenințate planurile geopolitice.

Fără Bildt și Sikorski, dar cu socialista Fe­derica Mogherini la timona politicii ex­ter­ne a UE, pentru politica estică a Vestului urmează vremuri grele. //

CITIȚI ȘI

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22