Pe aceeași temă
In ianuarie 1959, cand Fidel Castro alaturi de Che Guevara si Camilo Cienfuegos intrau victoriosi in Havana, milioane de cubanezi aclamau promisiunile unui viitor paradisiac: eliminarea dictaturii, prosperitate economica, echitate sociala, eradicarea coruptiei. Transformata ulterior in comunism tropical si perpetuata in cliseele clasice ale dictaturii, revolutia cubaneza se afla astazi intr-un punct de cotitura. Octogenarul Lider Maximo, cel care a personalizat regimul pentru jumatate de secol, in favoarea fratelui sau, Raúl, s-a retras de la conducerea statului, lasand un bilant socio-economic devastator si un viitor politic incert.
Economie in deriva
In 1991, prabusirea URSS insemna pentru Cuba sistarea subventiilor sovietice, ajutor care mentinuse pe linia de plutire economia hipercentralizata si neconcurentiala a regimului castrist. In doar patru ani, PIB-ul insulei si veniturile populatiei se reduc cu 40%, in timp ce masurile luate de guvern se aseamana celor aplicate in anii 1980 in Romania: lipsa electricitatii, ratii draconice pentru produsele alimentare, penurie generalizata. In fata imploziei care ameninta sistemul sunt operate cateva reforme economice: legalizarea dolarului, deschiderea pietei pentru capital strain, dar numai prin asocierea cu statul cubanez, dezvoltarea rapida a turismului. In ciuda acestor reforme - simbolice in raport cu deschiderea chineza si insuficiente pentru necesitatile insulei -, economia cubaneza ramane prizoniera unui socialism hiperbirocratizat, in care statul continua sa detina monopolul in toate domeniile de activitate, iar populatia traieste la limita supravietuirii.
Pe de o parte, nomenclatura - partener cheie al investitiilor occidentale prin intermediul firmelor de comert-exterior pe care le controleaza - devine un "capitalist avant la lettre", desi discursurile oficiale continua sa clameze "Socialismul sau moartea". Declarata in 1993 "soldat al economiei", armata este in acest moment pilonul investitiilor in turism, principala sursa de venit a Cubei. Camarila militara din jurul fratilor Castro este astfel direct interesata in mentinerea monopolului sau asupra capitalului. Pe de alta parte, in continuare, cubanezii nu au dreptul sa creeze societati comerciale - fie ele cat de mici - si nici sa angajeze personal, cu exceptia specifica a restaurantelor sau a caselor particulare de oaspeti, autorizate cu restrictii: nu mai mult de 12 tacamuri sau doua camere duble. Colaborarea cu politia politica pare a fi insa o conditie sine qua non pentru toti acesti privati care obtin privilegiul de a castiga legal de pe urma turismului. Salariul mediu pe economie ramane de numai aproximativ de 12 euro, in timp ce pretul unui kilogram de carne de porc se ridica la 3 euro, atunci cand se gaseste. Legalizarea dolarului si debarcarea turistilor la Havana au condus de altfel la aparitia a doua sisteme monetare paralele: pesosul cubanez, moneda in care sunt platite salariile populatiei, dar cu care nu se pot cumpara decat produse de calitate indoielnica pe baza de cartele alimentare, si pesosul convertibil (dolar cubanez), dedicat initial turistilor, dar devenit moneda curenta pentru achizitionarea oricarui tip de marfa. O segregare evidenta intre cei care reusesc sa supravietuiasca de pe urma turistilor, a comertului la negru sau ajutati de rudele exilate la Miami si cei care, majoritari fiind, duc o viata mizera, de izolare si penurie. Pentru ca, la Havana, pesosul cubanez da acces lunar la numai 250 de grame de salam pe cap de persoana, jumatate de kilogram de ulei, 500 de grame de peste, 500 de grame de pui cantarit cu tot cu oase si "generoasa" cantitate de 3 kilograme de orez. Mai mici in provincie, ratiile stabilite de guvern limiteaza, de exemplu, si produsele bazice de igiena: 1 tub de pasta de dinti si o bucata de sapun o data la doua luni. O realitate constrangatoare, care ii determina pe oameni sa-si abandoneze profesiile si sa incerce orice activitate care le-ar putea aduce dolari. Profesorii devin chelneri, inginerii, fizicienii sau arhitectii se convertesc la taximetrie, studentii devin profesori de salsa, cantareti sau gigolo. Prostitutia e infloritoare pe strazile marilor orase si in paradisul exotic al litoralului cubanez. O populatie adusa la exasperare, a carei singura speranta este calea exilului. Pentru ca nici pesosul convertibil nu inseamna festin sau prosperitate. Produsele, 80% provenite din import, sunt de proasta calitate, suprasaturate de Euri si la pret de Europa Occidentala. Spre deosebire chiar si de Romania anilor 1980, picioarele de porc, celebrii "adidasi", nu atarna in toate galantarele, ci se vand preferential, in moneda convertibila!
Fisurile unui univers kafkian
Cu pretul incalcarii drepturilor omului si al mentinerii sistemului politienesc, monologul populist si demagogic de sorginte revolutionara continua sa fie aparat insa de autoritatile de la Havana. Intre 270 si 350 de prizonieri politici (statisticile furnizate de diverse organizatii internationale sau ambasade occidentale variaza) mai exista astazi in inchisorile cubaneze, fara a mentiona cazurile in care delictele de opinie sunt ascunse in spatele unor acuzatii de drept comun. Dupa o perioada de relaxare inceputa in 1998, regimul castrist a relansat represiunea in primavara lui 2003, incarcerand dupa un proces sumar 75 de disidenti si executand trei persoane care incercasera sa deturneze un vapor pentru a parasi insula. In iulie 2005, alti 15 contestatari ai regimului au fost arestati si retinuti fara proces timp de mai multe luni. Conditiile din inchisori sunt incerte, avand in vedere ca nici macar Crucea Rosie Internationala nu are acces la detinutii politici. In Cuba, presa oficiala este singura autorizata, iar accesul la Internet este interzis acasa si posibil numai in locuri speciale, unde jumatate de ora costa 3 euro, devenind astfel inaccesibil cubanezilor.
Universul kafkian al dictaturii castriste are totusi cateva brese de respiro. Grupurile contestatare, denumite generic "derechos humanos", sunt numeroase si tolerate atata vreme cat nu incearca sa "organizeze" masele. Divizate pe criterii politice (liberali, social-democrati sau crestin-democrati) si lipsite de vizibilitate, ele s-au remarcat totusi prin cateva initiative de anvergura. Proiectul Varela (petitie pentru un referendum asupra reformelor), lansat de Oswaldo Paya, a fost semnat de 25.000 de cubanezi - un act de curaj, in conditiile date -, dar refuzat apoi de parlament pe motive procedurale. Dupa incarcerarile din 2003, sotiile prizonierilor politici au format Miscarea Doamnelor in Alb. In ciuda interdictiei, ele continua sa defileze in tacere pe strazile Havanei. In mai 2005, economista Marta Beatriz Roque (una dintre putinele voci care sustin embargoul american), alaturi de avocatul René Gómez Manzano (laureat al Premiului International al Drepturilor Omului Ludovic Trarieux) si de profesorul universitar Felix Antonio Carcasses (toti exclusi de la locul de munca pentru atitudine antirevolutionara) au reunit in congres Adunarea pentru promovarea societatii civile, actiune la care au participat 100 de opozanti.
"Bibliotecile independente" constituie si ele un element important al acestui embrion de societate civila. In 1998, cu ocazia Targului de carte de la Havana, Castro declara ca in Cuba nicio carte nu este interzisa, dar ca absenta fondurilor impiedica achizitia de titluri straine si dezvoltarea unei retele de biblioteci. Declaratia a fost exploatata de numeroase persoane care si-au deschis propriile apartamente, punand la dispozitia vecinilor si a prietenilor carti din cele mai variate, printre care numeroase volume anticomuniste si antitotalitare. Aproximativ 200 de astfel de biblioteci exista astazi pe teritoriul Cubei. Nu in ultimul rand, desi limitat printr-o lege "de prevenire a asediului impotriva turistilor", contactul cubanezilor cu strainii nu mai poate fi impiedicat. Cei 2 milioane de turisti care viziteaza Cuba anual sunt fara indoiala o sursa inconturnabila de informatie si un partener de dialog.
Un scenariu dupa Castro?
Instalarea oficiala a lui Raúl Castro la Havana deschide o noua etapa in evolutia castrismului. Reforme economice de amploare sunt asteptate mai ales in contextul in care scaderea popularitatii lui Hugo Chavez si eventuala lui infrangere in viitoarele alegeri ar corespunde unei sistari a ajutorului economic venezuelean catre Cuba. In absenta petrolului primit la pret preferential, singura solutie a Havanei pentru a evita implozia ramane deschiderea pietei catre capitalul strain si implicit o ameliorare a saraciei care planeaza peste insula. Interesele economice ale nomenclaturii ar putea conduce insa la instalarea unei junte militare de tip vietnamez, un amestec de afacerism si represiune dura, care nu ar accepta nici cea mai mica deschidere democratica.
