Pe aceeași temă
Citește și Ascensiunea radicalului John Bolton la Casa Albă
"Sunt bucuros să anunţ că, începând de la 9 aprilie 2018, John Bolton va fi noul meu consilier pe probleme de securitate naţională", a informat Donald Trump despre această nouă schimbare importantă în echipa sa după o serie de concedieri şi demisii în ultimele luni, transmite Agerpres.
Cel care a fost unul dintre liderii "durilor" din cadrul administraţiei George W. Bush, înainte de a deveni comentator la postul Fox News, este cunoscut pentru stilul său abraziv.
Salutând "activitatea extraordinară" depusă de H.R. McMaster, Trump a dat asigurări că acesta va fi mereu "prietenul" său.
De mai multe săptămâni, H.R. McMaster, general trei stele, şi-a văzut poziţia slăbită prin lipsa evidentă de sprijin din partea şefului statului şi zvonurile legate de posibila sa demitere iminentă.
Acest anunţ a fost făcut la zece zile după demiterea brutală a secretarul de stat american, Rex Tillerson, care va fi înlocuit de actualul director al CIA, Mike Pompeo, şi el un republican "dur".
John Bolton este unul dintre cei mai înverşunaţi critici ai acordului privind programul nuclear iranian semnat de marile puteri în iulie 2015 pentru a împiedica Teheranul să se doteze cu arma atomică.
"Odată cu numirea lui John Bolton, echipa de politică externă a lui Trump va fi cea mai conservatoare şi ideologică şi cea mai puţin pragmatică din istoria recentă, într-un moment în care provocările de pe scena internaţională necesită fermitate, dar şi flexibilitate şi pragmatism", a reacţionat Aaron David Miller, diplomat de talie care a lucrat atât în administraţiile democrate, cât şi republicane.
Firma lui Bolton a lucrat cu Cambridge Analytica
În intervalul 2014-2016, firma de lobby politic a lui John Bolton a cheltuit aproape 1,2 milioane de dolari pentru "activităţi de cercetare", cel mai probabil pentru sondaje de opinie.
Cotidianul The New York Times, citat de Mediafax, a obţinut o copie a contractului între Comitetul de acţiune politică al lui Bolton şi compania Cambridge Analytica. Contractul prevede oferirea de către compania Cambridge Analytica a unor servicii de "microprofilare a comportamentelor prin mesaje psihografice".
Pentru acest contract, compania Cambridge Analytica a folosit date obţinute din conturile Facebook. Datele şi modelele configurative primite organizaţia de lobby a lui John Bolton proveneau din Facebook. Le-am explicat care era procedura. Am discutat în conferinţe despre aceste lucruri", a declarat Christopher Wylie, fost angajat al companiei Cambridge Analytica.
O firmă specializată în analizarea datelor online implicată în campania preşedintelui SUA Donald Trump şi în cea pro-Brexit a exploatat în scop electoral datele de pe Facebook a zeci de milioane de cetăţeni americani în ceea un membru al echipei lui Steve Bannon a numit drept "război psihologic". Un activist pentru transparenţă, Christopher Wylie, a dezvăluit pentru publicaţiile The New York Times şi Observer că firma Cambridge Analytica, deţinută de miliardarul specializat în tranzacţii speculative Robert Mercer şi condusă la acea vreme de Steve Bannon, a participat la campania electorală a lui Donald Trump folosind fraudulos profilurile Facebook a milioane de alegători americani pentru a construi un puternic program software în scopul anticipării şi influenţării preferinţelor electorale. Aceeaşi companie de analize a fost implicată în campania pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit). Steve Bannon a devenit în august 2017 director al echipei de campanie a lui Donald Trump.
Firma Cambridge Analytica a utilizat date sustrase în 2014 din conturile Facebook pentru a stabili profilurile alegătorilor americani şi a le trimite reclame politice personalizate. Christopher Wylie, care a colaborat cu un profesor de la Universitatea Cambridge pentru obţinerea datelor, a declarat pentru publicaţia Observer: "Am exploatat platforma de socializare online Facebook pentru a obţine milioane de profiluri ale alegătorilor. (...) Aceasta a fost baza pe care a fost construită compania".