Pe aceeași temă
Momentul ales este însă unul tensionat, când alianțele tradiționale ale SUA cu țări europene sunt puse sub semnul întrebării de administrația Donald Trump, notează AFP.
Plecarea lui Mitchell creează un nou vid în departamentul de Stat, care înregistrează întârzieri importante în numirea unor diplomați în posturi cheie după ajungerea la Casa Alba a miliardarului american, în urmă cu doi ani.
"În momentul în care administrația intră în al treilea său an, am sentimentul că am realizat ceea ce trebuia să fac: dezvoltarea strategiei europene a Departamentului de Stat", a declarat Wess Mitchell, citat pe contul de Twitter al diplomației americane.
"Lucrul cu cei mai buni diplomați din lume a fost o experiență remarcabilă. Sunt nerăbdător să petrec mai mult timp cu copiii mei", a adăugat el, lăsând să se înțeleagă că plecarea sa este motivată în special de rațiuni familiale.
Demisia lui Wess Mitchell va intra în vigoare în 15 februarie, a precizat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, Robert Palladino.
Dornic să arate că decizia nu este motivată de niciun dezacord, șeful diplomației americane Mike Pompeo a salutat imediat "munca formidabilă" asistentului secretarului de stat al SUA pentru Europa și Eurasia.
Aliații europeni ai Washingtonului au fost prinși pe picior greșit în repetate rânduri în ultimii doi ani de pozițiile lui Trump, de la retragerea din acordul de la Paris privind schimbările climatice, retragerea din acordul privind dosarul nuclear iranian și până la anunțul recent al retragerii soldaților americani din Siria. Războiul comercial sau recunoașterea unilaterală a Ierusalimului drept capitala Israelului au fost denunțate de asemenea de Paris, Londra sau Berlin.
Îndoieli persistă în continuare în ceea ce privește intențiile reale ale lui Trump legate de NATO: potrivit New York Times, Donald Trump a estimat în mai multe rânduri anul trecut, în fața unor înalți oficiali americani, că SUA ar trebui să se retragă din Alianța Nord-Atlantică.
Drept răspuns la aceste informații, Trump a asigurat că susține NATO "100%" dar a cerut încă o dată membrilor alianței să își majoreze cheltuielile militare.
La Washington, comunitatea diplomatică și numeroși membri ai Congresului, uneori republicani, sunt alarmați de un președinte care afișează deschis apropierea cu lideri autoritari ai unor țări care ar trebui considerați adversari ai Statelor Unite dar atacă în public lideri ale unor state aliate, precum președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Angela Merkel sau premierul britanic Theresa May.