Paradoxul scăderii prețului țițeiului

Radu Dudau* | 16.09.2014

Pe aceeași temă

Spre deosebire de „piețele strânse“ ale anilor 2000, suntem astăzi în situația unei supraoferte de hidrocarburi, pe fondul diminuării globale a cererii.

De la mijlocul lunii iunie, cotația ți­țe­iu­lui Brent este într-o continuă și pro­nun­țată scădere: de la 115 dolari/baril la 15 iunie, prețul a coborât pe 11 septembrie sub 98 de dolari/baril. Tendința e îmbucurătoare pentru con­sumatori, dar contrariantă în actualul context in­ter­na­țional. Rareori au avut loc în același timp atâtea con­flicte militare intra- și in­ter-statale în regiuni pro­du­cătoare de petrol: război în Irak, Siria și Libia, conflict intern în Egipt și Algeria, embargouri impuse in­dus­triilor petroliere ale Iranului și Rusiei, vio­lențe militare între Sudan și Sudanul de Sud, amenințarea epidemiei de Ebola în Gol­ful Guineea – fie și numai o fracțiune din această desfășurare globală de in­se­cu­ritate ar fi cauzat, în deceniul trecut, o creș­tere bruscă de preț (price spike) pe bur­sele internaționale de mărfuri.

Cu piețe internaționale de energie „strân­se“ (tight), în care cererea era mai mare decât oferta, anii 2000 au fost marcați de con­sumul insațiabil al „puterilor emer­gen­te“ (China și India, în primul rând) și de teama că producția de petrol avea să fie excedată de cerere în cursul următorului deceniu. Astfel, în iunie 2008, barilul de ți­ței atinsese un maximum al tuturor tim­purilor de 147 de dolari. Într-un asemenea climat de piață, era suficientă o grevă a muncitorilor petroliști în Venezuela sau un sabotaj al oleoductelor din Delta Ni­ge­rului, de exemplu, pentru a genera un spike de circa 10 dolari/baril. Dar în ciuda multitudinii și profunzimii crizelor ac­tua­le, prețul este în diminuare. Acest fapt ce­re o explicație.

Potrivit Petroleum Intelligence Weekly (PIW, 1 septembrie 2014), întreruperile de producție la nivel global au însumat, de la în­ceputul lui 2011 până în prezent, circa 3 milioane de barili/zi (b/z). Irakul pro­duce acum puțin peste 3 milioane b/z, doar jumătate din nivelul așteptat pentru următorii ani. În Libia, marcată de haosul luptei dintre milițiile rivale, producția a crescut de la 200.000 b/z în iunie la 800.000 b/z în septembrie, dar e im­pro­babilă atingerea obiectivului de 1,5 mi­li­oane b/z până la sfârșitul anului. Iranul exportă circa 1 milion b/z și nu poate spe­ra să depășească acest nivel până la în­cheierea unui acord cu grupul P5+1 pri­vind detaliile programului său nuclear. Pe termen mai lung, sancțiunile economice occidentale vor reduce capacitatea Rusiei de a dezvolta noi zăcăminte în greu acce­sibila regiune arctică, iar producția de hi­dro­carburi din Marea Nordului e în con­ti­nuă diminuare.

Un asemenea cumul de factori ar fi avut efecte economice catastrofale în anii 2000. Dar elementele fundamentale ale pieței sunt astăzi diferite. În primul rând, pro­ducția americană de țiței „ușor și dulce“ (light, sweet crude, tranzacționat pe bur­sa new-yorkeză de mărfuri, NYMEX, sub cotația West Texas Intermediate, WTI), extras preponderent din roci de „țiței de șist“, a reușit nu doar să compenseze, ci să și depășească volumul cumulat al în­tre­ruperilor de producție. Din 2011 până în prezent, producția de țiței a SUA a crescut cu peste 3 milioane b/z, la care se adaugă 1 milion b/z de gaze naturale condensate. În august 2014, producția în Statele Unite a atins nivelul uluitor de 13 milioane b/z, ceea ce a plasat America pe primul loc al producătorilor mondiali. În plus, alte state pro­du­că­toare din afara cartelului Or­ganizației Țărilor Pro­du­cătoare și Exportatoare de Petrol (OPEC), precum Canada, Brazilia și Co­lum­bia, au adus contribuții apre­­ciabile pe piața globală, pia­ță ce totalizează apr­ox­i­ma­tiv 93 de milioane b/z. Agenția Internațională pen­tru Energie (IEA) anticipează o creștere a producției de țiței în afara OPEC cu 1,6 milioane b/z în 2014 și cu alți 1,3 milioane b/z în 2015, creștere al cărei principal vector este boom-ul producției hidro­car­burilor de șist.

Între lunile iunie şi septembrie ale anului în curs, prețul barilului de ţiţei a coborât

de la 115 dolari la mai puţin de 98 de dolari.

În al doilea rând, cererea de petrol la nivel global este în evidentă încetinire. China și-a redus cererea cu 250.000 b/z în 2014, pe fondul scăderii de creștere economică. La fel stau lucrurile și în Europa, unde eco­no­mia Zonei Euro e amenințată de deflație (scădere a prețurilor concomitentă cu scădere a activității economice). În plus, un rol explicativ important îl joacă și efec­tele politicilor energetice europene de pro­movare a eficienței energetice și de sub­ven­ționare a surselor de energie rege­ne­rabilă, care au diminuat proporția hi­dro­carburilor în structura consumului de ener­gie. Potrivit ultimului său raport lu­nar, IEA anticipează o temperare a creș­terii consumului de petrol cu 150.000 b/z în 2014 la 900.000 b/z, cu o estimare ceva mai optimistă pentru 2015: creștere a ce­rerii agregate de 1 milion b/z.

Astfel, spre deosebire de „piețele strânse“ ale anilor 2000, suntem astăzi în situația unei supraoferte de hidrocarburi, pe fon­dul diminuării globale a cererii. Unul din­tre efecte este scăderea relevanței globale a exporturilor din statele OPEC. Pro­du­că­torul pivot al OPEC, Arabia Saudită, a ju­cat vreme de decenii rolul factorului de echilibrare al pieței petroliere in­ter­na­țio­nale, mulțumită statutului de cel mai ma­re producător de țiței al lumii – poziție pe care, probabil, o va pierde în fața SUA în următorii ani – și capacității sale pro­duc­tive de rezervă, adică posibilității de a su­plimenta în timp scurt producția astfel în­cât să alimenteze piața globală și să con­troleze nivelul prețului. Riadul a și anun­țat, de altfel, un nivel preferat al prețului barilului de 100 de dolari. Cu toate aces­tea, pentru a-și proteja cota de piață, re­ga­tul saudit a decis de curând nu scăderea producției, așa cum era de așteptat pe o pia­ță în scădere, ci ieftinirea cu 1,7 dolari/baril a țițeiului Arab Light pentru livrările din octombrie către clienții din Asia, Eu­ropa și SUA. Rămâne de văzut dacă lupta dintre membrii OPEC pentru cote de piață nu va duce la un și mai mare surplus de producție și, în consecință, la o scădere și mai pronunțată a prețului.

Dar, în al treilea rând, dinamica prețului energiei nu e in­flu­en­țată doar de elementele fun­damentale ale pieței. Așa cum explică Dan Dickers în Oil’s Endless Bid (2011), anii 2000 au fost ca­rac­terizați nu doar de foamea de energie primară a puterilor emergente, ci și de „ase­tizarea“ piețelor de petrol, adică de deschiderea lor către investitori netra­di­țio­nali și instrumente investiționale diver­si­ficate, ceea ce a stimulat pătrunderea ma­sivă a capitalului băncilor de investiții și a fondurilor hedge specializate în energie. Aceste mari instituții financiare au făcut irelevanți traderii independenți, ba chiar și ponderea tranzacțiilor comerciale ale com­paniilor petroliere internaționale (IOC), pre­cum ExxonMobil și Chevron. A crescut enorm discrepanța valorică dintre „barilul fizic“ de țiței și „barilul de hârtie“: tran­zacțiile speculative cu petrol, prin ins­tr­u­mente derivative sofisticate, au ajuns, îna­inte de colapsul economic din 2008, la o valoare de 15 ori mai mare decât cele în­cheiate cu livrarea barilului fizic.

După vârful absolut din iunie 2008, prețul barilului a scăzut cu 80% în câteva luni, după care și-a reluat creșterea, ajungând în următorii trei ani să depășească din nou nivelul de 100 de dolari. Piețele de petrol sunt în continuare asetizate, cu pre­zența financiară masivă a instituțiilor fi­nanciare și a investitorilor privați. Con­trac­tele de tranzacționare a petrolului nu mai sunt atât mijloace de management a riscului pentru vânzătorul sau con­su­ma­torul de petrol, cât instrumente in­ves­ti­ționale, precum acțiunile sau bondurile. Pe de o parte, acest fapt contribuie la li­chi­ditatea financiară a piețelor, dar, pe de altă parte, sporește considerabil vola­ti­li­ta­tea pre­țurilor, adică gradul lor de va­ria­bi­litate și imprevizibil, ceea ce constituie o pro­vo­care la adresa securității energetice a sta­telor și a bunei funcționări eco­no­mice.

Un alt temei structural pentru care prețul țițeiului nu poate coborî prea mult sub 100 de dolari/baril ține de costurile ri­di­ca­te ale tehnologiilor contemporane de ex­tracție a hidrocarburilor din „șisturi“ de hidrocarburi, din apele adânci ale mărilor sau din alte tipuri de zăcăminte greu ac­cesibile. Aceste tehnologii au un nivel de breakeven (la care câștigul acoperă cos­tu­rile) de circa 80-90 de dolari/baril. Dacă prețul țițeiului coboară și persistă sub 100 de dolari/baril, astfel de tehnologii devin nerentabile, producția se reduce, iar pre­țul crește din nou, în mod autocorectiv. În ceea ce-i privește, producătorii tra­di­țio­nali (OPEC și Rusia) nu au interesul ca barilul să scadă sub 100 de dolari, întrucât construcțiile lor bugetare se bazează pe an­ticiparea acestui nivel de preț.

Dintre factorii enumerați, pre­dominant este nivelul ridicat al producției nord-americane de țiței. Prin urmare, elementul cen­tral de prognoză a ten­din­țelor de preț ține de fundamentele geo­lo­gi­ce, tehnologice, financiare și ecologice ale boom-ului petrolier american. Într-o eva­luare optimistă, PIW anticipează o creș­te­re cu 2 milioane b/z a producției de țiței în SUA în 2015, estimare compatibilă cu cea a IEA, menționată anterior. Coroborat cu decizia saudită de a menține nivelul de pro­ducție și de a ieftini exporturile, pre­cum și cu tendința dovedită a tehnologiei de a se ieftini și de a scădea costurile de pro­du­c­ție, acest scenariu e compatibil cu co­bo­rârea prețului barilului sub 90 de do­lari.

Pe de altă parte, analiștii mai sceptici con­sideră că riscurile de perturbare gravă a livrărilor de petrol vor prevala asupra ca­pacității Americii de a compensa volumul agregat al întreruperilor de producție la ni­vel internațional. Ei pun în ecuație ten­din­ța globală de creștere a consumului (chiar dacă este evident încetinită) și apropierea de limita superioară a capacității saudite de producție de rezervă, cu rezultatul an­ti­cipat al „strângerii“ piețelor și al reluării, în următorii ani, a fenomenului spike-uri­lor de preț.

* Universitatea din București și Energy Policy Group

CITEȘTE ȘI

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22