Pe aceeași temă
Documentul publicat de Legislativul European este un raport privind progresele reformelor din Moldova, Ucraina si Georgia, la un an de la ratificarea acordurilor de asociere și de liber schimb cu cele trei state. “Rusia trebuie să înceteze să se amestece direct sau indirect în conflictele din Georgia, Moldova și Ucraina și să nu mai interfereze cu aspirațiile lor europene”, spun eurodeputații.
“În rezoluția care salută progresele Georgiei, Moldovei și Ucrainei pe ”calea lor pentru o integrare politică și economică mai mare cu Uniunea Europeană”, deputații cer Rusiei să înceteze implicarea directă și indirectă în conflictele din teritorii, inclusiv ocuparea Crimeei, spunând de asemenea că sprijinul financiar al UE trebuie să fie combinat cu progrese concrete privind reformele”, se mai arată în documentul Parlamentului European.
Deputații salută formarea unui nou govern al Moldovei după mai bine de un an de criză politică, însă “deplâng furtul a 1 miliard de euro din sistemul bancar moldovean și cer ca vinovații să fie aduși în justiție”.
Demisie din echipa președintelui Timofti
Reacția PE vine pe fondul protestelor de stradă pe care învestirea Cabinetului Pavel Filip le-a provocat. Ca urmare a acestui fapt, purtătorul de cuvânt al președintelui Nicolae Timofti și-a anunțat demisia. Vlad Țurcanu spune că a recurs la acest gest pentru că a fost obligat să dezinformeze. Țurcanu a făcut anunțul în dimineața zilei de joi. El spune că a fost pus într-o postură proastă când a anunțat că ceremonia de învestire a noului Guvern urma să aibă loc astăzi, însă ulterior a fost luată o decizie ca ceremonia să fie organizată în noaptea de miercuri, la ora 23:00. Țurcanu spune că nu a fost informat despre acest lucru.
„Constat că, nefiind în cunoștință de cauză, am dezinformat opinia publică. Mulțumesc dlui președinte pentru încrederea acordată. L-am informat despre decizia mea. Urmează să scriu cerearea de demisie. I-am făcut ieri recomandarea în jurul orei 18.00 să nu existe o asemenea situație. Dar așa au decis șeful statului împreună cu alți oficiali, discuție la care eu nu am participat”, a explicat Vlad Țurcanu, potrivit presei de peste Prut.
Depunerea jurământului: în miez de noapte, fără presă
Membrii noului Guvern de la Chișinău au depus jurământul miercuri noaptea, după ce președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, anunțase, probabil pentru a-i face pe demonstranți să plece acasă, că va decide joi când și unde se va desfășura această festivitate.
După ce mai multe medii de informare au comunicat că depunerea jurământului se va desfăşura chiar în noaptea de miercuri, la reşedinţa şefului statului de la Condriţa, pe reţelele de socializare a fost publicat un mesaj în care şeful administraţiei prezidenţiale, Ion Păduraru, confirmă că Guvernul condus de Pavel Filip a depus deja jurământul. Informaţia a fost confirmată ulterior de serviciul de presă al Preşedinţiei, scrie Unimedia.
În comunicatul Preşedinţiei se menţionează că şeful statului, Nicolae Timofti, a adresat cetăţenilor un apel la calm, pentru evitarea violențelor, „care nu vor folosi nimănui".
Un nou Guvern la Chișinău
Republica Moldova are un nou Guvern, după ce Parlamentul de la Chișinău a acordat miercuri votul de încredere Cabinetului condus de Pavel Filip. Noul Guvern a fost susținut de 57 dintre cei 68 de deputați prezenți la ședintă, arată Moldpres. Votul a vizat programul de activitate și lista Cabinetului de miniștri.
Noul Executiv va fi condus de premierul Pavel Filip și va avea următoarea componență: Calmîc Octavian – ministru al economiei; Galbur Andrei – ministru al afacerilor externe şi integrării europene; Armașu Octavian - ministru al finanţelor; Cebotari Vladimir - ministru al justiţiei; Jizdan Alexandru – ministru al afacerilor interne; Şalaru Anatolie – ministru al apărării; Bîtca Vasile – ministru al dezvoltării regionale şi construcţiilor.
Totodată, Grama Eduard va ocupa funcția de ministru al agriculturii şi industriei alimentare; Chirinciuc Iurie – ministru al transporturilor şi infrastructurii drumurilor; Munteanu Valeriu – ministru al mediului; Fusu Corina – ministru al educaţiei; Babuc Monica – ministru al culturii; Grigoraș Stela – ministru al muncii, protecţiei sociale şi familiei; Glavan Ruxanda – ministru al sănătăţii; Zubcu Victor – ministru al tineretului şi sportului; Botnari Vasile – ministru al tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor.
În viitorul Guvern vor fi patru viceprim-miniștri: Brega Gheorghe, Balan George, Calmîc Octavian și Galbur Andrei.
Proteste de stradă
Învestirea în funcție a noului Guvern condus de Pavel Filip a provocat manifestații de stradă. Protestatarii, adunați în preajma Parlamentului, au înconjurat miercuri seara clădirea. Într-o ciocnire cu fortele de ordine, oamenii au rupt cordonul de securitate și au forțat ușa Legislativului cu o rangă, potrivit Hot News. Conform estimărilor presei de la Chișinău, peste 2.000 de oameni au protestat seara trecută în apropierea Parlamentului. Într-o reacție rapidă la votul de învestitură, fostul ministrul al Educației și lider al platformei “Un pas pentru Moldova”, Maia Sandu, a scris pe rețelele de socializare că "daca renunti la democratie pentru stabilitate, in cele din urma vei pierde si democratia, si stabilitatea".
Mihai Ghimpu, liderul Partidului Liberal din Moldova și ministrul Educației, Corina Fusu, au fost agresați de protestatari. Liderii Platformei DA, ai grupului de inițiativă al Maiei Sandu, socialiștii lui Dodon și Partidul Nostru (Usatîi) au anunțat că vor continua protestele și joi, în încercarea de a declanșa alegeri anticipate.